Linkuri accesibilitate

Borrell la OSCE: Rusia ar trebui să plătească pentru reconstrucția Ucrainei


Consiliul ministerial al OSCE, Łódź, Polonia, 1 decembrie 2022.
Consiliul ministerial al OSCE, Łódź, Polonia, 1 decembrie 2022.

Al 29-lea Consiliu ministerial al OSCE, cea mai mare organizație de securitate din Europa, înființată pentru a păstra pacea și stabilitatea pe continent, s-a reunit joi cu o condamnare fermă a războiului Rusiei contra Ucrainei, un conflict care se numără printre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat OSCE, în cei aproape 50 de ani de existență ai săi, relatează Associated Press.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa e unul din puținele organisme internaționale - împreună cu Națiunile Unite - în care Rusia și puterile occidentale au putut să se întâlnească și să discute chestiuni legate de securitate, iar reuniunea de la Łódź, în Polonia, e prima reuniune la nivel înalt de la invadarea neprovocată a Ucrainei de către Rusia, în februarie.

Prezent la reuniunea OSCE de la Łódź, coordonatorul politicii externe și de securitate a Uniunii Europene Josep Borrell a spus pe 1 decembrie că intenționează să discute cu omologii săi toate mijloacele legale prin care Rusia să poată fi obligată să plătească pentru reconstrucția Ucrainei, devastată de războiul declanșat de Moscova. Borrell a făcut cunoscut că Uniunea Europeană a înghețat bunuri ale Rusiei în valoare de aproape 20 de miliarde de euro de la începutul invaziei.

Ministrului rus de externe i s-a interzis să intre în Polonia

Încă de la începutul războiului, OSCE a fost încă o arenă pentru dialogul contradictoriu dintre Rusia și Occident, într-un moment în care însăși capacitatea OSCE de a ajuta la rezolvarea conflictului s-a dovedit insuficientă.

O absență notabilă a fost aceea a ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, care a dorit să ia parte la reuniune, dar Varșovia, care deține acum președinția prin rotație a OSCE, i-a interzis să intre pe teritoriul polonez. Polonia este unul din cei 27 de membri ai Uniunii Europene, și l-a pus pe Lavrov pe o listă de sancțiuni.

Lavrov a denunțat joi această interdicție:

„Pot să spun cu toată responsabilitatea că «anti-președinția» OSCE a Poloniei va ocupa cel mai mizerabil loc din istoria acestei organizații. Nimeni nu a cauzat o asemenea pagubă pentru OSCE fiind la conducerea ei”, a spus șeful diplomației ruse.

„Vecinii noștri polonezi au săpat mormântul acestei organizații prin distrugerea ultimelor rămășițe ale culturii consensului”, a mai spus Serghei Lavrov la o videoconferință de presă.

Zbigniew Rau: „Nu Polonia, ci Rusia a adus pagube OSCE”

Președintele polonez în oficiu al OSCE, ministrul polonez de Externe Zbigniew Rau, a spus că a avut responsabilitatea de a apăra „principiile fundamentale” ale OSCE, argumentând că nu Polonia, ci Rusia a adus pagube OSCE, blocându-i deseori activitatea. El a acuzat Rusia că răspândește informații false despre Polonia.

„Aș spune că e revoltător să auzi că Rusia acuză președinția OSCE că împinge organizația în abis, distrugându-i fundațiile și nerespectându-i regulamentele procedurale.

Locuitori din regiunea Nikolaev povestesc despre „cruzimea” ocupanților ruși
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:01 0:00

Înainte de invazia Rusiei în Ucraina, OSCE a acționat ca mediator în Ucraina, negociind mai multe acorduri de încetare a focului în estul acestei țări, după ce separatiștii pro-ruși de acolo, sprijiniți de Moscova, au declanșat războiul contra autorităților de la Kiev, în 2014. În martie 2022, OSCE a pus capăt misiunii sale speciale de monitorizare din Ucraina.

O altă absență de la reuniunea OSCE de la Łódź a fost aceea a ministrului de Externe din Belarus Vladimir Makei, care a încetat din viață la sfârșitul săptămânii trecute, la vârsta de 64 de ani. Autoritățile de la Minsk nu au făcut cunoscută cauza decesului lui Makei, și cum nu se știa ca elsă fi suferit de vreo boală cronică, au apărut speculații privind adevărata cauză a încetării sale din viață.

Reprezentantul Bielorusiei la reuniunea OSCE din Polonia, Andrei Dapkiunas, a rostit la Łódź un discurs despre care a spus că fusese pregătit de Makei înainte de a muri.

Dapkiunas a deplâns excluderea lui Lavrov de la Consiliul ministerial, spunând că ea „ucide OSCE”, și a acuzat Occidentul că subminează structura de securitate a Europei prin ceea ce el a numit o izolare nedreaptă a Rusiei și Bielorusiei.

Victoria Nuland: Putin a „eșuat în a înfrânge Ucraina”

Reprezentanta Statelor Unite, subsecretarul de Stat Victoria Nuland, e citată de Associated Press cu declarația că a ieșit de la reuniunea de la Łódź cu un optimism reînnoit în OSCE, notând că 55 din cei 57 de membri ai Organizației - fără Rusia și Bielorusia - au găsit noi căi de a conlucra pentru a apăra principiile democratice.

Președintele rus Vladimir Putin a „eșuat în a înfrânge Ucraina, a spus Nuland.

„În ciuda brutalului său război de agresiune, de crime, și acum vicioasa sa luptă împotriva civililor, pe care încearcă să-i înghețe în mijlocul iernii, Putin a eșuat și în eforturile sale de a divide și distruge OSCE”, a spus Victoria Nuland, citată de Associated Press.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa are sediul la Viena și a fost înființată în 1975, în plin Război Rece. Eforturile sale pentru asigurarea securității sunt dublate de susținerea drepturilor omului și a dezvoltării economice, în combinație cu securitatea militară.

E posibil să fie cel mai cunoscută pentru monitorizarea alegerilor, dar are și misiuni de prevenire a conflictelor și de menținere a păcii post-conflict, în locuri cum sunt Moldova, Bosnia, Georgia și Tadjikistan.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG