Linkuri accesibilitate

Șeful diplomației europene, Josep Borrell în vizită la Moscova


Șeful diplomației UE, Josep Borrell.

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, își menține vizita la Moscova, joi 4 februarie, unde trebuie să se întâlnească cu omologul său rus Serghei Lavrov, iar asta în ciuda criticilor celor care spun că vizita trebuia anulată, în urma condamnării marți la închisoare a opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Uniunea Europeană a emis de îndată un comunicat considerat „sever în numele lui Borrell, dar nu s-a renunțat la vizită. Au trecut trei ani de la ultima vizită a unui șef al diplomației UE la Moscova, iar aceea fusese italianca (tot o socialistă, ca și spaniolul Borrell) Federica Mogherini. Vizitele la acel nivel fuseseră rărite și ulterior întrerupte din pricina anexării forțate a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia și a sprijinului acordat de Moscova formațiunilor armate separatiste din estul Ucrainei (în ciuda ficțiunii oficiale rusești, care neagă orice amestec acolo).

Se așteaptă însă de la Josep Borrell ca el să denunțe public, formal și fără echivoc, în numele UE, toate abuzurile comise de poliție împotriva demonstranților pro-Navalnîi din ultimele săptămâni și să ceară eliberarea imediată a lui Navalnîi.

Între timp, la Moscova, Kremlinul a calificat drept „justificate” acțiunile dure ale poliției ruse împotriva suporterilor opozantului Alexei Navalnîi, aflat în detenţie, şi a declarat că acțiunile „ilegale” de protest trebuie combătute.

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că apelurile aliaţilor lui Navalnîi către ruşi de a ieși în stradă au constituit o „provocare”.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG