Linkuri accesibilitate

Brexitul și buffet froid


Marea Britanie nu mai e în UE, iar vameșii nu pot lăsa să intre în Uniune carne și produse lactate fără certificat sanitar.

Un articol recent din tabloidul britanic eurosceptic Daily Express povestea următoarea dramă: vameșii olandezi confiscă orice sandvici cu carne găsesc la turiștii britanici.

Brexitul și buffet froid
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:06 0:00
Link direct

Este o dramă fără nume, ceva neomenesc, scrie acest tabloid, Daily Express, care a militat ani de zile pentru Brexit, publicând nenumărate minciuni și exagerări în prima pagină, promițând rai și bunăstare insulară după ieșirea din UE.

Acum, uite ce micime sufletească: orice vameș olandez, belgian sau francez prinde un turist sau șofer britanic, se uită dacă are ham and cheese în tartine și i le aruncă.

Ba chiar s-a văzut episodul unde turistul britanic a întrebat dacă poate să arunce carnea, dar să păstreze pâinea și i s-a răspuns sec că nu.

O secvență de 30” sec. a televiziunii olandeze NPO în care vameșii confiscă sandviciuri învelite în folii de aluminiu de la turiști englezi a devenit „virală” în Marea Britanie.

Cotidianul englezesc trăgea concluzia că e vorba de răzbunare și răutate pură. Ce se pare că nu se înțelege dincolo de Canalul Mânecii este că e vorba de simple regulamente sanitare. Marea Britanie nu mai e în UE, iar vameșii nu pot lăsa să intre în Uniune carne și produse lactate fără certificat sanitar. Că e vorba de un camion cu șunci sau de două felii într-o tartină, pentru vameș e același lucru, el aplică regulamentul. Astfel, în Străinul lui Camus, naratorul povestește cum, atunci când a fost dus pentru prima oară la închisoare, a găsit revoltător că i s-au confiscat țigările.

"În celulă, am cerut să-mi fie date înapoi, dar mi s-a spus că e interzis. Atîta nedreptate m-a deprimat foarte tare. In primele zile am supt aşchii smulse din lemnul patului. Nu puteam pricepe de ce refuzau să-mi dea țigările în celulă, ca doar nu făceam rău nimănui. Apoi am înțeles ca asta era parte din pedeapsă. Cînd am înteles asta, însă, mă obișnuisem fără țigări, așa că privarea de ele n-a mai fost o pedeapsă."

Lent, britanicii vor sfârși prin a înțelege, într-adevăr, că sunt supuși unor privațiuni și reguli aparent absurde care sunt doar consecința logică a deciziei lor, altfel zis: care fac parte din pedeapsă.

Pentru a completa învățăturile acestui text, recomand ca lectură suplimentară: Brexit is breakfast” sau despre ruina iminentă a micului dejun britanic.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG