Linkuri accesibilitate

Bulgaria și Croația au fost acceptate în faza premergătoare includerii în zona euro


Bulgaria și Croația au fost acceptate în „sala de așteptare” a zonei euro, cum i se spune Mecanismului Cursului de Schimb II, precursorul adoptării monedei europene unice peste trei ani. Decizia anunțată vineri de Banca Centrală Europeană deschide calea primei extinderi a zonei euro din 2015, când Lituania a aderat ca al 19-lea membru. Bulgaria și Croația au două dintre cele mai mici economii din Uniunea Europeană, și sunt și cele mai sărace țări din Uniune, potrivit indicelui PIB-ului pe cap de locuitor. Economiile mai mari din noile membre al Uniunii Europene: Polonia, România, Cehia și Ungaria, chiar și cele care îndeplinesc criteriile intrării în zona euro, își amâna renunțarea la moneda națională inclusiv ca să nu piardă o importantă pârghie de influență asupra propriilor economii – cursul valutar.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG