Linkuri accesibilitate

Bundestagul a cinstit memoria unui supraviețuitor al lagărelor naziste, ucis la Harkov


Boris Romancenko

Parlamentul german a cinstit memoria lui Boris Romancenko, care a supraviețuit mai multor lagăre de concentrare naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, dar și-a pierdut viața în timpul unui atac de săptămâna trecută în orașul ucrainean Harkov.

Romancenko, care era vicepreședinte al Comitetului Internațional Buchenwald-Dora, avea 96 de ani când a fost ucis într-un atac cu bombă rusesc care a lovit blocul său.

În deschiderea ședinței în plen, marți, 22 martie, vicepreședinta Bundestagului, Katrin Goering-Eckardt, a declarat că Romancenko a fost dus la Dortmund, Germania, ca muncitor forțat în 1942 și a fost trimis în lagărele de concentrare după o tentativă de evadare un an mai târziu.

„Moartea lui ne amintește că Germania are o responsabilitate istorică specială față de Ucraina”, a spus Goering-Eckardt. „Boris Romancenko este unul dintre miile de morți din Ucraina. Fiecare viață care a fost luată ne amintește să facem tot ce putem pentru a opri acest război crud care încalcă dreptul internațional și pentru a ajuta oamenii în și din Ucraina.”

Memorialul lagărului de concentrare de la Buchenwald a anunțat pe 21 martie că Romancenko, care a supraviețuit Buchenwald-ului, precum și lagărelor de la Peenemunde, Dora și Bergen-Belsen, a fost ucis pe 18 martie în timpul celei de-a patra săptămâni a invaziei Rusiei în Ucraina.

Ministerul ucrainean al apărării a spus că, omorându-l pe Romancenko, președintele rus Vladimir „Putin a reușit să „realizeze” ceea ce nici măcar Hitler nu a putut”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG