Evhenia făcea periculosul drum spre casă, în apropierea liniei frontului, când l-a zărit pentru prima dată pe soldatul ucrainean grav rănit, dintr-o unitate care încerca să îi elibereze satul de sub ocupația rusă.
„Am văzut un soldat care se târa”, a spus Evhenia despre întâlnirea ei cu Bohdan Artemciuk, un bărbat de 35 de ani pe care și-l amintește cu drag cu diminutivul „Bohdancik”.
În septembrie 2022, la aproape șapte luni după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, Bohdan și unitatea sa au intrat în Pravdine, în regiunea Herson din sudul Ucrainei, ca să elibereze așezarea de forțele ruse.
„Am mers iute spre el și i-am spus: Fiule, lasă-mă să te ajut! Dar nu l-am putut ridica”.
Dându-și prenumele, doar, pentru Current Time, Evhenia și-a amintit că suferința soldatului era evidentă.
„M-am uitat și am văzut că avea o rană mare pe coaste și pe spate și era mult sânge pe jos”, a spus Yevhenia.
În ciuda rănilor sale, Bohdan a reușit să semnaleze că nu e singur. I-a îndreptat atenția Evheniei spre curtea unde ea l-a descoperit pe Konstantin Hakimov, soldat ucrainean de 31 de ani, și el grav rănit.
Evhenia nu a pierdut timpul și a făcut tot ce a putut pentru a-l ajuta și pe el.
Dați-mi niște apă!
Prima misiune a fost să-i îndeplinească lui Konstantin - sau Kostia, cum și-l amintește Evhenia - prima dorință.
„Bunico, dă-mi niște apă”, i-a spus soldatul.
Ea făcuse rezerve de apă potabilă încă de la invazia din februarie. La scurt timp după aceea, forțele ruse s-au deplasat spre nord din Crimeea deja ocupată, au cucerit orașul strategic Herson și înaintau spre Nikolaev.
Pravdine, la doar 30 de kilometri sud-est de Nikolaev, a intrat sub controlul forțelor ruse, ba chiar în prima linie atunci când înaintarea Moscovei s-a oprit.
Până în septembrie 2022, unitatea lui Bohdan și a lui Konstantin recucerise satele învecinate și lansa raiduri pentru a-l elibera și pe acesta.
Kostia a sorbit apa, iar Evhenia a alergat după ajutor. Primul ei gând a fost să găsească pe cineva cu o mașină care să-i poată duce pe soldați la un spital dintr-un sat din apropiere. Dar majoritatea oamenilor cu mașină fugiseră de mult - mai erau doar 180 de oameni în satul în care locuiau 1.500 înainte de război.
Vecinii cu care a vorbit nu au vrut mai întâi să o ajute, de teama eventualei răzbunări rusești.
Întorcându-se acasă cu mâinile goale, ea a văzut doi soldați ruși care căutau ucraineni care ar fi putut supraviețui schimbului lor de focuri anterior.
„Băieți, nu-i atingeți. Sunt răniți, nu vă pot face nimic”, i-a implorat ea.
Rușii i-au interogat pe Kostia și Bohdan și le-au luat documentele, dar nu i-au luat cu ei.
Evhenia a plecat din nou, de data aceasta după medicamente și haine, întorcându-se în cele din urmă cu alte două pensionare - Dusia și Valia - care s-au apucat imediat și ele de îngrijirea soldaților ucraineni răniți.
Evhenia a încercat să îi întremeze, oferindu-le supă. „I-am implorat, i-am implorat, am plâns”, a spus ea. „Dar ei nu au vrut să mănânce nimic”.
Bohdan părea resemnat că moartea era aproape, spunând simplu că „vine să mă ia”.
În a patra zi, „a cerut un pahar cu apă, l-a băut și a cerut să se așeze”, a spus Evhenia. „A îmbrățișat-o pe Dusia, apoi și-a pus capul pe umărul ei și a murit exact așa, cu ochii deschiși”.
O zi mai târziu, Kostia a murit și el, a adăugat ea cu lacrimi în ochi.
Un ultim rămas-bun
Evhenia, Dusia și Valia s-au asigurat că „băieții” lor, care au vrut să le elibereze, vor fi înmormântați într-o bună zi de către cei dragi.
Riscând represaliile forțelor ruse de ocupație, cele trei pensionare au rugat vecinii să sape o groapă în curtea din spate a Evheniei. Cadavrele au fost învelite cu grijă în cearșafuri, apoi în plastic pentru a le conserva, înainte de a fi coborâte, unul după altul.
Mai întâi au fost depuse rămășițele lui Bohdan, apoi au fost acoperite cu o placă de ardezie mare. Apoi a intrat Kostia, trupul său fiind de asemenea acoperit cu o ardezie pentru a împiedica câinii să ajungă la rămășițele sale.
Trupurile lor au rămas ascunse până câteva luni mai târziu, când Brigada 28 a armatei ucrainene - brigada lui Bohdan și a lui Kostia - a eliberat Pravdine.
Evhenia i-a condus pe soldații eliberatori la cadavrele camarazilor lor și le-a predat documentele, pentru a putea fi identificați.
În cele din urmă, dorința Evheniei s-a împlinit: familiile soldaților pe care îi îngrijise au sosit în sat.
Tatăl recunoscător al unuia dintre soldații morți i-a mărturisit că fiul său i-a vorbit în vis, spunându-i că „este atât de greu, ca și cum ceva m-ar strivi”.
„Și, într-adevăr, așa a fost”, a spus Evhenia. „Era ardezia întinsă pe el”.
(Articol de Dmitro Horievoi, colaborator Current Time în Ucraina)
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
