Linkuri accesibilitate

Când electoratul de dreapta „uită unde e adevăratul adversar și cine e răul cel mare”, PSD câștigă (Revista 22)


Revista presei de la București.

Noul procuror general al Republicii Moldova, Alexandru Stoianoglo, l-a suspendat din funcție pe șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, tocmai de Ziua Internațională Anticorupție. G4Media citează surse de presă străină care vorbesc despre o „reglare de conturi” la Chișinău. Suspendarea lui Morari are, de fapt, legătură cu redeschiderea de către acesta a dosarului privind finanțarea din Rusia a Partidului Socialiștilor, cu darea în urmărire internațională a lui Plahotniuc și punerea sechestrului pe averea lui.


Au fost de asemenea deschise „dosare împotriva mai multor judecători despre care s-a scris că ar fi făcut parte din casta oligarhului Plahotniuc – la domiciliile acestora au fost efectuate percheziții, unii au stat și în izolator, iar caracatița de la compania Metalferos și alte firme interpuse, care serveau fostul regim, au devenit ținta unor dosare soldate cu cel puțin 48 de percheziții”, aflăm din știrea publicată de G4Media.

O „reglare de conturi” la Chișinău...

„Declaraţie istorică privind pacea în Ucraina”, își intitulează Cristian Unteanu articolul apărut pe blogurile Adevărul. „Este un succes – pe cât de important, pe atât de neaşteptat – al dimensiunii externe a construcţiei europene, acum factor de mediere şi construcţie a unei soluţii cu Federaţia Rusă” și marchează „reintrarea în joc a OSCE”, scrie jurnalistul. Entuziasmul comentatorului se bazează în special pe „angajamentul fundamental al tuturor părţilor: aplicarea totală şi integrală a încetării focului înainte de sfârşitul anului. Este precondiţia la absolut orice discuţie, negociere sau demers în Ucraina şi, totodată, este uriaşul argument cu care Zelenski se poate întoarce acasă ca semn că s-a ţinut de cuvânt şi şi-a respectat marea promisiune din programul său electoral. Ce se prevede acum este într-adevăr spectaculos” – și urmează detaliile din înțelegerea semnată luni la Paris în așa-numitul „format Normandia”.


Într-un articol apărut în Revista 22​, Rodica Culcer îl numește pe premierul liberal de la București „Ludovic I” și își enumeră motivele de dezamăgire. Culcer nu are încredere în fermitatea lui Ludovic Orban, are impresia că e mai preocupat să „racoleze primarii pesediști” decât să sprijine opoziția democratică. El ar fi, de fapt, un premier „al jumătăților de măsură”, lucru dovedit și printr-o serie de numiri discutabile în aparatul guvernamental.

În editorialul revistei, Andreea Pora arată că guvernul Orban nu are parte de cuvenita perioadă de grație, „în care este lăsat să se așeze, să învețe culoarele și ușile, cifrul de la seifuri, să descifreze organigramele și contabilitatea.

Este confruntat cu o cârcoteală generală, o atmos­feră de nemulțumire și sictir...


Este confruntat cu o cârcoteală generală, o atmos­feră de nemulțumire și sictir, și nu mă refer la presă, care este obligată să critice puterea, oricare ar fi ea, ci la propriul electorat și la celelalte partide foste de opoziție. (…)Nimic nu e bine, și unele chiar nu sunt, dacă guvernul anunță că vrea ceva, că de ce asta și nu ailaltă, dacă zice că nu ia nu știu ce măsură acum, ci mai încolo e trădare și incompetență”, scrie Pora. Chiar dacă, admite și ea, s-au făcut unele numiri ciudate, nu trebuie uitat că balaurului pesedist nu i s-au tăiat decât două capete: „Dragnea și președinția”. Cei rămași la butoane – Marcel Ciolacu, de pildă, președinte interimar al PSD – sunt suficient de motivați să lupte la baionetă. Chiar și cineva care nu provine din PSD, Renate Weber, instalată avocat al poporului de guvernul Dăncilă, se aliniază ferm intereselor partidului și joacă tare prin intermediul Curții Constituționale. Or reamintește Andreea Pora „când electoratul de dreapta „uită unde e adevăratul adversar și cine e răul cel mare, PSD câștigă”,

XS
SM
MD
LG