Linkuri accesibilitate

Când presa occidentală descoperă Transnistria și Găgăuzia, «țări care nu există»


Tineri căsătoriți în fața Oficiului stării civile din Tiraspol, Transnistria.

Misterioasele explozii din Transnistria au declanșat o serie de articole în presă despre această regiune separatistă a Moldovei, dar și despre regiunea găgăuză.

În Franța, cotidianul conservator Le Figaro explică cum depozitul de muniții din Cobasna (Kolbasna), sat aflat la doi kilometri de frontiera ucraineană, a fost lovit de tiruri provenind din Ucraina.

Le Monde are la rândul său o amplă analiză în care explică cum, pentru a înțelege ceea ce se petrece în regiune, trebuie urcat în istorie:

«Principatul Moldovei, a cărui populație era vorbitoare de limbă română, exista încă de la mijlocul secolului al XIV-lea. După ce a fost vasală a Imperiului Otoman în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, Moldova a fost împărțită în două în 1812, când Imperiul Rus a cucerit partea de răsărit, numită Basarabia. Granițele acestui teritoriu sunt aproape cele cele ale Moldovei de astăzi, fără Transnistria.»

«După Primul Război Mondial, Basarabia s-a alăturat regatului român în timp ce teritoriul corespunzător Transnistriei a rămas în ceea ce a devenit URSS. Acesta din urmă a creat, în 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASS), care cuprindea teritoriul transnistrean, extinzându-se spre est, pe o parte a Ucrainei de astăzi.»

Le Monde o citează pe Catherine Durandin, specialistă în istoria României, care explică cum Moscova a industrializat Tiraspolul, atrăgând nu doar români din Moldova, dar și alte populații din întregul URSS.

«Ciocnirile din 1992 au făcut mii de morți, iar încetarea focului semnată în iulie 1992 a amputat o parte din teritoriul Republicii Moldova, care și-a pierdut principalul bazin industrial. Moștenire a investițiilor sovietice în regiune, cu doar 11% din suprafață și 17% din populația totală a Moldovei în 1989, Transnistria furniza mai mult de o treime din PIB-ul țării, iar companiile sale reprezentau mai mult de 40% din țesutul economic. În momentul secesiunii, Transnistria era de două ori mai bogată decât restul Moldovei.»

Situația de astăzi a Transnistriei

Le Monde prezintă însă și situația de astăzi, explicând cum Rusia finanțează parțial această «țară fantomă» (« Etat fantôme ») furnizându-i gratuit gazul (al cărui cost e adăugat datoriei Moldovei). Asta permite Transnistriei să producă mai ieftin decât Moldova:

«Transnistria nu este izolată de Moldova și de Uniunea Europeană (UE), ba chiar dimpotrivă. Adăpostind o infrastructură importantă de producere a energiei, Tiraspolul vinde, de exemplu, cea mai mare parte a energiei electrice de care are nevoie Moldova. Peste 70% din exporturile sale au fost, de asemenea, destinate UE în 2019, creând, de fapt, o dependență economică a regiunii de UE, în vreme ce vânzările către Rusia au continuat să scadă în ultimii treizeci de ani. Experții estimează însă că 40 până la 60% din PIB-ul transnistrean depinde de contrabandă (inclusiv de traficul de arme și exportul către Moldova de produse importate din Ucraina cu taxe mici).»

Este ceea ce constată și L’Illustré, din Lausanne, publicația elvețiană oferind un reportaj scris, dar și fotografic, atât în Transnistria, “reportaj suprarealist într-o țară care nu există”, cât și în Găgăuzia. În aceasta din urmă, reporterii de la L’Illustré constată paradoxuri și mai mari: populația, compusă din turcofoni creștin-ortodocși, se dovedește profund rusofilă și rusificată, într-așa măsură încât mulți declară că «ar primi armata rusă cu flori».

Anchetând în Comrat (26 000 locuitori) și în Ceadîr-Lunga (20 000 locuitori), L’Illustré lămurește și situația lingvistică din Găgăuzia. Cum o rezumă un profesor de la o școală din Ceadîr-Lunga: «Găgăuza are dialecte care diferă de la un sat la altul. Mulți nu se înțeleg între ei, motiv pentru care predarea se face de preferință în rusă.»

Reportaj similar și în La Repubblica, în Italia, ziar ai cărui reporteri constată că în Tiraspol nu se poate plăti în lei moldovenești și că în această «non-țară» se poate plăti doar în ruble.

Lucru mai puțin știut, precizează La Repubblica, dintre cei circa o jumătate de milion de locuitori ai regiunii transnistrene, rămân circa 100.000 care au și astăzi pașaport ucrainean.

Calitatea tuturor acestor reportaje din presa francofonă sau italiană este atât de mare, încât e cu atât mai dezamăgitor să descoperim scăpările regretabile din articolul pe care The Guardian, cotidianul stângii intelectuale londoneze, îl consacră situației tensionate din Moldova în urma atentatelor misterioase din Transnistria. The Guardian scrie, textual, că în ultima vreme, Moldova “a arătat, ca și Ucraina, un interes crescând pentru a adera la NATO” (has shown increasing interest in joining Nato). Lucrul este cu atât mai fals și mai înșelător pentru cititorii britanici, cu cât Moldova nu încetează să insiste asupra statutului său de neutralitate, înscris în Constituție și confirmat și de Curtea Constituțională în 2017.

(De recomandat însă și newsletter-ul lui David Smith: Moldova Matters.)

Moscova taie gazul

Între timp, Gazprom și-a suspendat începând de ieri seară livrările spre Polonia și Bulgaria, însă cele două țări au anunțat că se pregătiseră de mult pentru această eventualitate, cum o scriu atât Warsaw Business Journal cât și Novinite.

Atât Volodimir Zelenski cât și UE au spus că ceea ce face Rusia, închizând gazul, echivalează cu un „șantaj" iar Casa Albă a acuzat Kremlinul că transformă energia într-o armă.” Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că bulgarii și polonezii vor fi de acum aprovizionați în gaz de vecinii lor, o dovadă în plus a solidarității europene, cum o notează La Libre Belgique.

Putin continuă să subestimeze această solidaritate europeană”, constată și Wall Street Journal.

Când Le Canard enchaîné refuză un sindicat

Dar războiul din Ucraina și efectele sale asupra echilibrului geopolitic nu ocultează cu totul celelalte subiecte, iar presa continuă să scrie chiar și despre… presă.

Astfel, Le Monde oferă ca pe un scoop o analiză a felului în care celebra revistă săptămânală politico-satirică franceză Le Canard enchaîné, al cărei ultim număr tocmai a ajuns în chioșcuri astăzi, a fost obligată să accepte formarea unei celule sindicale printre angajați.

Refuzul unui sindicat constituie o dezamăgire pentru fanii acestei publicații istorice, cu particularități unice. Cu un grafism niciodată schimbat încă de la prima apariție în 1915, acum mai bine de un secol, Le Canard oferă, săptămână după săptămână, un jurnalism de cea mai mare calitate, cum greu găsim în alte țări.

Chiar și numele publicației, Le Canard enchaîné, „Rața înlănțuită”, este un joc de cuvinte pe „canard”, care în argou francez înseamnă „ziar”, termen care desemnează de fapt orice publicație tipărită (însă doar in Franța, nu și în Belgia sau Elveția), iar „lanțurile” din numele ziarului trimit la cenzura de care a suferit Le Canard de-a lungul veacului său de existență deseori singuratică.

Este o revistă de un tip aproape unic, care, ca și la fel de celebrul Charlie Hebdo, reprezintă modelul absolut al ziarului de satiră politică. Din rațiuni editoriale și grafice, și-a păstrat până astăzi formatul desuet de acum un secol. Are doar opt pagini, cu un grafism anacronic. Jurnalismul de acolo, însă, este de cea mai înaltă calitate. Reportaje, analize politice și excelente analize economice. Cronici de film, cărți și teatru. Invitați externi cu opinii despre evenimente din actualitate, interviuri.

Cum o amintește Le Monde, revista Le Canard (ca și Charlie Hebdo, de altfel), trăiește din vânzările revistei tipărite, nu are publicitate și s-a dotat cu un site web (minimalist) abia din 2020.

Este cu atât mai dezamăgitor să vedem, prin articolul din Le Monde, cum conducerea revistei a evitat în permanență să aibă mai mult de 49 de angajați, deoarece de la 50 în sus ar fi fost obligată să accepte înființarea unui sindicat al ziariștilor. Ceea ce în cele din urmă a fost nevoită să accepte. Să mai spună cineva că aceste publicații anarhiste franceze sunt de stânga!

În final, Le Canard enchaîné rămâne singura publicație care trăiește doar din vânzările pe hârtie, fără publicitate, și al cărei site web oferă doar posibilitatea de a se abona și un îndemn: «Mergeți la chioșc!».

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG