Uniunea Europeană ar trebui să-și schimbe radical strategia față de țările din vecinătatea sa estică și să devină, pentru aceste țări ,și un pol de securitate, să fie pregătită să le sprijine eventual cu arme, spune într-un interviu pentru Europa Liberă cercetătorul britanic Thomas de Waal, de la think tank-ul Carnegie Europe.
Specializat în Europa de Est și regiunea Caucazului, De Wall a lansat de curând un proiect nou, „Estul Europei”, despre țările din vecinătatea estică a UE: R. Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia și desigur Ucraina. Este autorul a numeroase publicații despre regiune, inclusiv a cărții „The Caucasus: An Introduction„ (Caucazul: o introducere, Oxford University Press) , a doua ei ediție fiind publicată în 2018.
În interviul cu Thomas de Waal, am început discuția de la întrebarea : ce fel de război este, ce a vrut Vladimir Putin să obțină? Este un război imperialist, prin care Putin vrea să refacă cel puțin fosta Uniunea Sovietică? Un război împotriva unui regim ultranaționalist, de factură „nazistă”, cum a calificat în repetate rânduri Moscova regimul președintelui Zelenski? Sau, prin intermediar, războiul Rusiei împotriva Alianței Nord Atlantice care încearcă să se extindă până la granițele Federației, o teorie care-și găsește adepți de renume și în lumea academică occidentală, în cercurile numite „realiste” (politologul american John Mearshheimer de la Universitatea Chicago și istoricul britanic Dominic Lieven de la Universitatea Oxford sunt unii din cei mai cunoscuți).
Ce vrea să obțină Putin cu invazia din Ucraina?
„Este războiul lui Putin, în primul rând, moștenirea pe care vrea să o lase”, și anume că a împiedicat Ucraina să iasă din sfera de influență a Rusiei, alunecând spre NATO și Uniunea Europeană. „Aș spune că pentru Putin, asta pare să fie misiunea lui istorică”.
Este „și modul lui de a demonstra că Rusia este încă o mare putere”, care-și poate permite să încalce legile și regulile internaționale, mai spune Thomas de Waal. „În Rusia, putem spune că este războiul generației mai în vârstă care vrea sa-i oprească pe tineri să se alăture lumii moderne”.
Și ce impact are asupra regiunii, începând cu vecinii mai mici, ca R. Moldova, Georgia, Armenia și Azerbaidjan, membre în Parteneriatul Estic al Uniunii Europene - asta ca să le găsit un numitor comun?
„Războiul a schimbat întreaga regiune. În primul rând, nimeni nu mai crede că Rusia poate fi un partener de încredere, nici măcar Armenia care este, teoretic, aliată cu Rusia. Nemulțumirea este mult mai mare când vine vorba de Georgia sau Moldova”, spune Thomas de Waal, „unde Rusia folosește gazul ca armă sau se amestecă direct în politica internă, cum este cazul Moldovei”.
În aceste condiții, crede Thomas de Waal, Uniunea Europeană ar trebui să-și schimbe radical strategia: „schimbările tehnocratice treptate nu mai sunt suficiente, este nevoie de o modificare radicală: Uniunea Europeană ar trebui să devină pentru aceste țări și un pol de securitate – rol cu care sigur nu se împacă. Să fie pregătită să le sprijine eventual cu arme, să trimită misiuni de observatori sau menținere a păcii”.
Uniunea Europeană, în această situație de criză – războiul din Ucraina care se pare că va continua și anul viitor – are nevoie nu numai de o „o viziune, de o conducerea politică îndrăzneață”, dar și de o strategie pentru această regiune, care până acum cu siguranță nu a fost o prioritate.
Dilemele Uniunii Europene
„Trebuie să primească la un moment dat Moldova, Ucraina și, eventual, Georgia ca membri” – crede Thomas de Waal „, dar calitatea de membru al Uniunii Europene nu poate fi o răsplată pentru curaj. Iar aceste țări mai au de făcut multe reforme profunde, care, știm bine, pot dura zeci de ani. Aici este prima dilemă a Uniunii Europene: cum să încurajeze aceste țări pe drumul integrării, fără a eluda reformele care trebuie făcute. A doua dilema este cum să mențină un echilibru între aceste țări, afectate de război și Balcanii de vest, regiune care a trecut și ea prin războaie. Bosnia-Herțegovina, Macedonia de Nord, toate așteaptă de mulți ani să fie țări candidate, să înceapă negocierile de aderare dar acum se tem că vor fi date uitării din cauza războiului din Ucraina”.
Integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, răspunsul la relațiile cu Rusia
Războiul se va încheia cândva, cumva iar geografia nu se schimbă: Moldova, Ucraina, Georgia, toate vor rămâne vecine cu o Rusie mai mult sau mai puți puternică. Ar trebui să profite de acest moment, să spunem, să-și radicalizeze atitudinea față de Moscova, eventual să caute chiar admiterea în NATO – din motive de securitate- sau din contra, să adopte un ton neutru (singur, nu se pune cazul Ucrainei acum), mai conciliant față de Moscova?
„Evident că relațiile cu Moscova vor continua. În cazul Moldovei, sunt relații economice strânse, are o minoritate rusofonă puternică, este problema regiunii transnistrene. Evident în acest condiții nu poți ignora Rusia dar ambiția ar trebuie să fie să ai relații de pe o poziție de forță, și aici vorbim de mai multă independență economică, în primul rând energetică. Marele avantaj al Moldovei, în acest context, este că nu are o graniță directă cu Rusia dar o are cu Uniunea Europeană”.
O integrarea mai rapidă în Uniunea Europeană este ce ar pune Moldova într-o poziție „de forță” în relațiile cu Rusia, mai spune Thomas de Waal, dar se subînțelege că pentru asta trebuie să facă reformele de care se vorbește de ani de zile: în justiție, întărirea statului de drept, un cadru mai prietenos pentru investiții străini și mai ales lupta cu corupția.
Integrarea în Uniunea Europeană cu sau fără regiunea separatistă transnistreană?
„Există o soluție pentru această problemă. Va dura mult, dar există iar problema transnistreană nu trebuie să oprească sau încetinească integrarea Moldovei în Uniune Europeană. Avem exemplul Ciprului: întreaga insulă, întreaga Republică este membră în Uniunea Europeană, dar partea de nord nu este controlată de guvernul de la Nikosia. La nivel individual, toți locuitorii insulei au dreptul la pașapoarte ale Uniunii European, au drepturile cetățenilor Uniunii Europene, chiar dacă regimul din nordul insulei nu este recunoscut. Modelul Ciprului ar putea fi cel de urmat”, conchide Thomas de Waal, de la Carnegie Europe. Oricum situația în regiunea transnistreană este mult mai bună decât în nordul Ciprului: sunt relativ mai puține trupe străine decât trupe turcești în nordul Ciprului, relațiile interumane sunt mai bune, pentru că lipsesc tensiunile interetnice dintre turci și greci.
„Nu cred că lucrurile trebuie forțate , dar problema transnistreană se poate rezolva cu timpul, pe măsură ce Moldova devine mai integrată în Uniunea Europeană și astfel mai atractivă”, pentru malul stâng la Nistrului.
