Linkuri accesibilitate

Câtă încredere au oamenii în poliția comunitară în această perioadă de restricții și carantină?


Cel puțin două orașe, Soroca, Ștefan Vodă, și satul Carahasani din raionul Ștefan Vodă - au fost puse în carantină de miercuri, după confirmarea unui număr mare de infectare cu virusul COVID-19.

Guvernul a spus că va concentra aici un număr mai mare de polițiști care vor supraveghea circulația persoanelor. Europa Liberă i-a întrebat pe autorii unui studiu proaspăt despre poliția comunitară dacă aplicarea mai hotărâtă a acestui concept putea fi de folos și pe timp de epidemie.

Câtă încredere au oamenii în poliția comunitară?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:07 0:00
Link direct



Conceptul activității poliției comunitare, care presupune o cooperare mai strânsă a polițiștilor cu comunitățile, a fost testat în câteva localităţi din ţară începând cu anul 2018. Ce rezultate arată proiectul pilot?


Nivelul de siguranță a cetățenilor și încrederea lor în poliție au sporit. A crescut şi predispunerea populației de a oferi suport poliției. Ponderea cetățenilor care au oferit ajutor poliției practic s-a dublat, constată un studiu al Institutului de Politici Publice. Aceste rezultate sugerează că actuala criză epidemică ar fi fost probabil mai eficient gestionată dacă poliţia comunitară ar activa în mai multe localităţi, consideră una dintre autoarele cercetării, sociologul Natalia Vlădicescu de la CBS-Axa:

„Activitatea polițienească comunitară reprezintă un parteneriat, prin Consiliile de securitate comunitară, dintre principalii actori: APL, asistentul social, medicul de familie. Activitatea în aceste Consilii de securitate oferă o experienţă de conlucrare şi de intervenţie în situaţii critice pentru a soluţiona o problemă, pentru a asigura securitatea în comunitate. Acestă experienţă cu certitudine era utilă pentru situaţia care s-a creat la moment.”

Natalia Vlădicescu admite că o încredere mai mare în poliţie şi deschiderea cetăţenilor de a colabora cu polițiștii, atestată în localităţile cu poliţie comunitară, ar fi redus numărul celor care nu respectă izolarea la domiciliu. Iar în localităţile plasate în carantină nu ar mai fi fost nevoie de un număr sporit de poliţişti pentru a supraveghea circulația persoanelor.

Indiferent dacă este sau nu aplicat conceptul de poliţie comunitară, o problemă majoră rămâne a fi resursele umane, spune sociologul. „Aici mă refer atât la aspectul cantitativ pentru că sunt posturi neacoperite, cât şi la fluctuaţia personalului, dar şi la calitatea resurselor umane în teritoriu.”

Poliţiştii laolaltă cu medicii şi autorităţile locale sunt acum în prima linie

O altă problemă rămâne a fi dotarea slabă a poliţiştilor, inclusiv cu echipamente de protecţie. Or poliţiştii laolaltă cu medicii şi autorităţile locale sunt acum în prima linie fiind nevoiţi să contacteze direct cu cetăţenii, spune Natalia Vlădicescu. „Dar avem şi aspectul de management. Exemplul pe care l-am avut cu gestionarea situaţiilor bisericilor, atunci când poliţia se ducea şi nu făcea nimic chiar dacă se încălca legislaţia. Ulterior au fost mai stricţi în acest sens. Deci contează foarte mult şi ce indicaţii primesc.”


Ministerul de Interne mobilizează zilnic peste 9 mii de angajați implicați în prevenirea răspândirii virusului COVID 19. Ministrul de interne Pavel Voicu a anunţat miercuri că 9 din angajaţii ministerului s-au infectat cu noul virus, alţi 154 se află în izolare la domiciliu. Poliţiştii şi carabenerii monitorizează în prezent peste 20 de mii de persoane plasate în carantină, patrulează locurile publice în care accesul a fost interzis, verifică dacă agenţii economici respectă interdicţiile impuse şi îi trag la răspundere pe care care nu se conformează restricţiilor.


Pavel Voicu declară că: „Până la moment au fost înregistrate de către poliţişti 192 de procese contravenţionale: 119 procese au fost înregistrate în privinţa persoanelor fizice care nu s-au conformat cerințelor, au părăsit locul unde urmau să se afle în autoizolare, 38 de agenţi economici care nu şi-au sistat sistat activitatea (baruri, restaurante, săli de sport, piscine, pieţe) şi avem 24 de cazuri înregistrate când şoferii unităţilor de transport public nu au respectat rigorile şi au îmbarcat mai multe persoane decât scaune prevăzute.”

Igor Dodon și Pavel Voicu
Igor Dodon și Pavel Voicu


Pavel Voicu a mai anunţat că Ministerul de Interne a elaborat un sistem informaţional prin care va putea monitoriza de la distanţă cu mai multă strictețe persoanele care se află în regim de autoizolare la domiciliu. Ministrul nu a oferit amănunte, dar experiența altor state ar putea sugera că metodele de reperare au la baza telefoanele mobile sau camerele video de supraveghere. Or aceste metode continuă să fie privite cu mari suspiciuni de către apărătorii drepturilor omului.

XS
SM
MD
LG