Linkuri accesibilitate

Cât de influentă este China în lumea universitară din SUA?


Universitatea Harvard, Statele Unite.
Universitatea Harvard, Statele Unite.

Pe fundalul disputei americano-chineze privind pandemia de coronavirus, membri ai Congresului vor să afle în ce măsură China este implicată în finanțarea universităților americane, care depind în mare parte de donații.

Lideri republicani din șapte comisii ale Camerei Reprezentantilor au cerut ministrului învățământului să facă publice constatările unei investigații legată de finanțare chineză, la universități americane.

Corespondență de la Washington: influneța Chinei în univeritățile americane
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:25 0:00
Link direct


Pandemia coronavirus a înrăutățit relațiile americano-chineze. Într-o scrisoare adresată ministrului educației, Betsy DeVos, șapte lideri republicani din Camera Reprezentanților au invocat controlul exercitat de Beijing, vizând cercetările și informațiile interne cu privire la virus, ca o rațiune pentru a supraveghea cu mai mare atenție, prezența chineză în instituțiile de învățământ superior americane. În scrisoare sunt menționate cazuri de furt de înaltă tehnologie și proprietate intelectuală, propaganda chineză pe campusurile americane și îngrijorarea că finanțarea chineză pune presiuni asupra universităților.

Acțiunea legiuitorilor pune sub semnul întrebării dacă instituții de învățământ superior care primesc finanțare din banii contribuabililor pot accepta fonduri și din China sau de la organizații afiliate cu statul chinez, aratând că „interesele celor două țări par a fi divergente”. Deputatul de Ohio Jim Jordan a spus: „Pur și simplu, nu putem permite unui regim comunist periculos să cumpere access la instituțiile noastre de învățământ superior”. Deputatul continua: „Faptul că Partidul Comunist Chinez a acoperit adevarul cu privire la izbucnirea epidemiei, a mărit masiv impactul pandemiei de coronavirus în Statele Unite și în lume. Datorăm poporului american să solicităm responsabilizarea Chinei și să-i împiedicăm să ne lovească mai mult” – a spus deputatul republican de Ohio.

Anul trecut, Ministerul Învășământului a început o anchetă care să stabilească dacă universități americane nu declară fonduri primite din străinătate, așa cum cere legea. În februarie, ministerul a anunțat că a descoperit cel putin 6,5 miliarde de dolari, fonduri nedeclarate provenite din străinătate, după care a extins ancheta incluzind universitățile Harvard și Yale. Donațiile și contractele vizate includ țări între care Arabia Saudita, Qatar, China și Rusia sau firme cu conexiuni puternice cu aceste state. Administrațiile și profesorii de la universități privesc ancheta cu ostilitate, considerând prevederile legale desuete.

Republicani spun că cele întâmplate cu pandemia de coronavirus le confirmă cele mai negre temeri cu privire la intențiile guvernului chinez și-i determină să-și întețească eforturile de a monitoriza și evalua influența chineză în Statele Unite.

XS
SM
MD
LG