Fondată în 2005 în Statele Unite de universitarul de renume Francis Fukuyama, ca o publicație bilunară, The American Interest (abreviată TAI) a devenit astăzi o organizație media multiplatformă, concentrată nu numai pe prezentarea și dezbaterea politicii interne și internaționale americane, dar și pe numeroase alte aspecte, de la cele sociale și culturale pînă la rolul și funcționarea sistemului politic democratic.
Cea mai recentă dezbatere, publicată zilele trecute la rubrica Conversațiile TAI (TAI Conversations) se intitulează Ultimul om și viitorul istoriei (Last Man and the Future of History), fiind în fapt o discuție în care politologii Charles Davidson și Jeffrey Gedmin (cel din urmă un fost președinte al postului
Radio Europa Liberă/Radio Libertatea) îl interoghează pe Francis Fukuyama despre involuția democrației în lume, populism, raporturile americano-europene într-o degradare crescîndă, situația politică internă din Statele Unite, rolul Rusiei, și percepția democrației în țările Europei centrale și răsăritene.
Discuția este prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la publicarea faimosului eseu al lui Fukuyama, cu titlul interogativ, Sfârșitul istoriei? și a cărții scrise ulterior pe baza aceste reflecții.
Unul din aspectele majore ale politicii internaționale la ora actuală – atrage atenția profesorul universitar american – îl constituie noile raporturi ruso-americane, cu o conducere expansionistă agresivă la Moscova și una izolaționistă la Washington. Putin, spune el, „a aruncat complet pe fereastră” vechea atitudine purdentă a liderilor sovietici, iar „din punct de vedere material, echilibrul militar dintre Rusia și Nato este mult mai rău decît pe vremea Războiului Rece. În primul rînd, el [Putin] este o persoană care își ia riscuri uriașe. Să trimită trupe în
[Rușii] au imaginat această cale înaintea oricui în Occident, și îi devansează de departe pe chinezi în capacitatea lor de a exploata dezacordurile interne din societățile occidentaleWrite Your Quote Here ...
Venezuela, de exemplu, este o demență totală.” „Celălalt aspect este acest război asimetric, în care el și-a folosit resursele limitate într-un mod cu adevărat inteligent, prin amestecul în alegeri și folosirea Internetului. Ei [rușii] au imaginat această cale înaintea oricui în Occident, și îi devansează de departe pe chinezi în capacitatea lor de a exploata dezacordurile interne din societățile occidentale.”
Întrebat dacă Donald Trump este și el un lider care ia riscuri, Fukuyama răspunde negativ, în sensul că nu l-ar vedea pe președinte asumîndu-și riscuri mari, „în mod cert nimic ce ar implica o folosire potențială a forței”. O opinie discutabilă astăzi în fața angajamentului administrației american față de Iran, de exemplu.
Fukuyama este de părere, altfel, că politica de ordin comercial a președintelui american față de China, la fel ca și aceea în direcția Coreei de Nord, ar constitui, „probabil, atitudinea corectă”, care a condus – chiar dacă încă nu s-au obținut încă rezultate concrete – spre întîlniri la vîrf, în locul unei escaladări în direcția războiului.
Gînditorul american se exprimă, altfel, critic la adresa președintelui Statelor Unite. „Este un președinte care își schimbă opinia în fiecare zi. Credibilitatea contează, iar Trump nu o are pe nici un plan. Nu văd cum cineva ar putea realiza o înțelegere cu el, deoarece în momentul în care se crede că s-a reușit, el începe să modifice termenii ei. Acordul dintre Statele Unite-Mexic-Canada pare să se fi prăbușit din acest motiv.”
„Valorile fundamentale sînt, de asemenea, lucruri serioase; Statele Unite au susținut în trecut democrația la scară globală, iar astăzi nu o mai fac. Este clar că Trump nu dă doi bani pe democrație. Fapt ce conduce și la o politică externă lipsită de coerență. [...] El își atacă toți aliații potențiali și conduce ofensive pe plan comercial, simultan, împotriva tuturor. Așa ceva este lipsit complet de sens strategic”.
Întrebat despre raporturile dintre Trump și Rusia, Francis Fukuyama se exprimă la fel de reticent: „Mi s-a părut întotdeauna că are un comportament bizar, chiar atunci cînd este vorba de propriul interes.” În momentil amestecului [rușilor] în alegeri – spune Fukuyama, liderul american „joacă rolul omului Moscovei la Washington atît de bine că, în fapt, te face să crezi că nu poate fi adevărat...”. „Cred că este, probabil, figura cea mai egoistă pe care am întîlnit-o vreodată în viața publică, dar chiar și așa, nu își calculează bine propriul interes într-o mulțime de cazuri, din cauza narcisismului său. Cred că Rusia este unul din aceste cazuri.”
Charles Davidson și Jeffrey Gedmin îi cer opinia în continuare despre ce s-ar putea întîmpla după era Trump, dacă un viitor președinte ar putea restaura credibilitatea pierdută a Americii și coeziunea alianțelor Statelor Unite. Francis Fukuyama revine la
Aliații noștri nu au cu adevărat o alternativă la alianța cu noi. Europenii nu se vor dirija spre China și Rusia...
un grad de optimism prudent, spunînd că ar exista relativ ușor posibilitatea dat fiind că „aliații noștri nu au cu adevărat o alternativă la alianța cu noi. Europenii nu se vor dirija spre China și Rusia, pentru că nu pot obține de la Washington ceea ce vor.” Dar, atrage el atenția, „marea problemă este că el [președintele] și-a mobilizat acum o mare parte a bazei lui pentru, de exemplu, o atitudine pro-rusă, într-un fel cum oamenii nu erau înainte... Rămîne de văzut dacă Partidul Republican s-a întors spre felul de izolaționism care l-a caracterizat în anii 1930-40. Aceasta este marea primejdie”.
Francis Fukuyama notează, de asemenea, că „schimbarea cea mai mare... s-a produs la nivelul societății americane. Pentru
Pentru mulți dintre aliații noștri, societatea americană a evoluat în ceva pe care pur și simplu nu îl înțeleg și pe care îl găsesc înfricoșător”. ...
mulți dintre aliații noștri, societatea americană a evoluat în ceva pe care pur și simplu nu îl înțeleg și pe care îl găsesc înfricoșător”. În plus, răspunde altei întrebări analistul, există și perspectiva ca Partidul Democrat să îmbrățișeze o versiune proprie de protecționism și izolaționism. „Este marea tentație. O mulțime de candidați prezidențiali se supralicitează unul pe altul, ca în Revoluția franceză. [...] O mulțime de democrați consideră că dacă se orientează prea mult spre stînga, faptul îl va susține pe Trump. Problema este că nimeni nu se află în control în nici unul dintre partide. Nu există nimeni care să spună: „Trebuie să facem acest fel de calcule strategice și să venim cu acest tip de candidat”.
O situație de declin a partidelor, care nu este specifică doar societății americane, spune Fukuyama, și poate fi întrevăzută și în restul lumii occidentale, unde în Marea Britanie chestiunea Brexitului, de exemplu, a aruncat în aer sistemul clasic al celor două partide, liderii conservatorilor și laburiștilor nemai fiind capabili să-și disciplineze membri. În Germania SPD-ul a pierdut 20% din electorat din 1990 încoace, în timp ce în Franța, Partidul Socialist a dispărut, practic.
