Linkuri accesibilitate

La Chișinău, 60% din cadrele didactice sunt vaccinate anti Covid-19 (Primăria capitalei)


„Nu, nu mai vreau școala online” Prima zi a maratonului de vaccinare a cadrelor didactice de la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:24 0:00

„Nu, nu mai vreau școala online” Vineri, 30 iulie a fost prima zi a maratonului de vaccinare a cadrelor didactice de la Chișinău, care s-a încheiat pe 31 iulie, 2021.

La Chișinău, 60 % din cadrele didactice sunt vaccinare, a declarant luni, 2 august, Viorica Negrei, șef – adjunct al Direcției municipale de Educație. Potrivit d-nei Negrei, este necesară vaccinarea a cel puțin 70 % dintre angajații din educație pentru ca noul an școlar să înceapă în siguranță, relatează TV8.

„Depunem tot efortul ca cei din instituțiile de învățământ să aibă acces la vaccinurile pe care le-au solicitat”, a subliniat șefa – adjunct a Direcției Educație.

Vineri și sâmbătă, la Chișinău a avut loc primul maraton al vaccinării pentru cadrele didactice și personalul din învățământ.

Totodată, Viorica Negrei a declarat că și în noul an școlar se va învăța după modelele de anul trecut, în funcție de situația epidemiologică din localitate, și anume: ore cu prezența fizică în clase, ore predate online și predarea în regim mixt.

În acest context, viceprimarul Olga Ursu a îndemnat toți locuitorii Capitalei să își facă vaccinul anti COVID și le-a sugerat angajatorilor să le permită angajaților să meargă la vaccinare inclusiv din contul orelor de lucru.

Potrivit datelor Ministerul Sănătății, de la începutul campaniei de vaccinare pe 2 martie 2021, 35.741 de cadre dicatice din țară s-au vaccinat cu prima doză de ser împotriva coronaviruslui. Asta înseamnă aproaoe 33 % din numărul total de angajați din educație. Cu schema completă s-au imunizat 32.204 de angajați din învățământ sau 29,7 %.

Între timp, la Chișinău a sosit un noul transport de 150.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză. Vaccinul, produs în Statele Unite este livrat prin intermediul platformei COVAX a Organizației Mondiale a Sănătății. Până acum, R.Moldova a primiat peste 300 de mii de doze de vaccin Johnson & Johnson, din cele 500.000 doze planificate.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG