Linkuri accesibilitate

CALC solicită CEC să prevină transportul organizat al alegătorilor în ziua votului


Organizațiile membre ale Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC) fac un nou apel către Comisia Electorală Centrală privind adoptarea hotărârii care să prevină transportul organizat al alegătorilor în ziua votării.

Semnatarii cer Comisiei să adopte în regim prioritar şi să asigure în timp util publicarea în Monitorul Oficial a unei hotărâri pe subiectul monitorizării și împiedicării transportului ilicit al alegătorilor la secțiile de votare, informează agenția IPN.

Demersul anterior al organizației a fost făcut in 31 mai.

Coaliţia atenţionează că în partea stângă a Nistrului, care nu se află sub controlul constituțional al autorităților Republicii Moldova, concurenții electorali nu se pot deplasa pentru a face campanie electorală, instituțiile locale de media nu organizează dezbateri electorale, iar instituțiile media din dreapta Nistrului care organizează dezbateri electorale și care emit spre Transnistria sunt bruiate de serviciile de securitate transnistrene.

„În asemenea condiții, opțiunea de vot a alegătorilor din regiune poate fi ușor influențată, inclusiv prin oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să-și exercite drepturile sale electorale într-un anumit mod. Iar imposibilitatea autorităților Republicii Moldova de a asigura protecția drepturilor și libertăților cetățenilor săi din Transnistria creează condiții prin care acești alegători pot fi ușor constrânși sub amenințarea asupra securității personale de a vota într-un anumit mod. În aceste circumstanțe, orice lipsă de acțiune menită să prevină transportarea organizată a alegătorilor va duce la crearea de premise suplimentare de influențare și/sau constrângere a alegătorilor din stânga Nistrului să-și exercite dreptul la vot într-un anumit fel, dar și de creare a riscurilor suplimentare asupra securității acestor cetățeni”, se mai arată în demersul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere si Corecte.

XS
SM
MD
LG