Linkuri accesibilitate

Calea Ferată își revine după o criză îndelungată | Maia Sandu a cerut Occidentului sisteme de apărare antiaeriană


Reabilitarea tronsonului de cale ferată Tighina-Basarabeasca-Giurgiulești, Ianuarie 2023
Reabilitarea tronsonului de cale ferată Tighina-Basarabeasca-Giurgiulești, Ianuarie 2023

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineața de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Calea ferată din Moldova (CFM) a avut un trafic de mărfuri record anul trecut, în creștere cu 84 la sută față de anul 2021, scrie portalul mold-street.com. Jurnaliștii fac trimitere la un raport prezentat de directorul întreprinderii, Oleg Tofilat, în care se mai spune că cifra totală de afaceri se apropie de 1,3 miliarde de lei, dublu față de anul 2021. Potrivit datelor CFM, 85 la sută din venituri provin din transportul mărfurilor, care au crescut în special în contextul invaziei rusești din Ucraina.
  • Usatîi revine în politică și anunță restartarea „Partidului Nostru”, titrează portalul newsmaker.md. „Eu cred că le-am dat mai mult decât suficient timp pentru cei care ne guvernează astăzi. Și am dat timp opoziției pentru a-și demonstra capacitățile”, a spus Renato Usatîi, precizând totodată că va merge în fiecare localitate din Republica Moldova pentru a face schimbări în unele structuri ale partidului. Întrebat dacă Partidul Nostru va avea un candidat la alegerile locale din Chișinău, Usatîi a spus: „Ceban își face treaba bine. Dacă vom găsi un candidat mai bun, sigur că o să avem”.
  • Jurnaliștii de la Radio Chișinău îl citează pe ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco cu declarația că în 2023, activitatea de bază a ministerului va fi „curățarea sistemului de justiție. „Când vezi acrobațiile, deja constante, a sistemului judecătoresc, când vezi cât de refractar la modernizare este sistemul judecătoresc, îți dai seama că procesul de evaluare extraordinară externă este unica soluție pentru a putea curăța acest sistem”, a accentuat Litvinenco.
  • Ziarul de Gardă scrie că polițiștii au deconspirat o escrocherie cu carduri bancare de peste jumătate de milion de lei. Doi dintre suspecți au fost reținuți și au fost plasați în arest pentru 30 de zile, iar patru dintre figuranți au fost anunțați în căutare de către organele de drept, a anunțat Inspectoratul General al Poliției. „Indivizii contactau victimele telefonic, prezentându-se drept angajați ai băncii. Sub pretextul că cineva ar încerca să le scoată banii de pe cardul bancar, aceștia le propuneau oamenilor să securizeze cardul. Ei le solicitau datele și codurile confidențiale, după care le extrăgeau mijloacele bănești”, au explicat polițiștii.
  • TV8.md scrie că oamenii legii au venit cu mai multe recomandări pentru pietoni, în încercarea de a spori gradul de siguranță rutieră. „Înainte de orice traversare, asigurați-vă din dreapta și stânga că șoferii vă cedează trecerea, iar apoi deplasați-vă obligatoriu prin locurile special amenajate ale carosabilului”, atrag atenția oamenii legii, adăugând că pietonii ar trebui să le ofere conducătorilor auto timp suficient pentru a reduce viteza și a se opri, înainte de a se angaja în traversare.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, una dintre cele mai citite și comentate postări este a Europei Libere, în care este citată președinta R. Moldova, Maia Sandu, cu declarația: „Am cerut sisteme de supraveghere și apărare antiaeriană”, făcută într-un interviu cu agenția Reuters în marginea Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția). Maia Sandu a mai spus Moldova se simte în siguranță grație rezistenței Ucrainei în fața Rusiei.
  • Pe Instagram, a trezit interes o postare a tv8.md în care se spune că
    o fotografie realizată la Chișinău, de fotograful norvegian Morten Gåsvand, a obținut locul doi printre cele mai bune fotografii ale anului 2022 la Siena International Photography Awards (SIPA), categoria „Călătorii și aventură”.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG