Campania electorală văzută ca un spectacol sau un film (VIDEO)

Bine v-am găsit, doamnelor și domnilor! La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”. E foarte greu, dacă nu chiar imposibil să te muți din interiorul unei lupte în sala de spectacole, unde gladiatorii sunt urmăriți din tribune. Eu vă propun astăzi să vorbim cu doi oameni care prin definiție sunt spectatori. Și ei ar fi în măsură să vă îndemne și pe dvs. să ne uităm la ceea ce se întâmplă în campania electorală, în alegeri, în general în viața politică ca la un spectacol sau la un film, sau ca la o poveste. Aflați imediat cine sunt invitații mei.

Vă propun să ne uităm la campania electorală, la alegeri, în general la rocadele astea politice oleacă mai distant, oleacă mai puțin încrâncenat. Haideți să ne urcăm, cel puțin, pe un noruleț, să ne uităm de acolo la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Și cred că cea mai bună optică, cea mai bună lentilă o pot propune cineaștii și scriitorii. Sergiu Prodan este cineast cunoscut, iar Maria Pilchin este scriitoare. Și vreau să vă rog să vă uitați la aceste alegeri ca la o poveste, ca la un film care s-a mai făcut o dată, că nu suntem noi inventatorii acestor alegeri și, mai ales, nu inventăm noi bătăliile astea. De fapt, se copiază.

Europa Liberă: Dacă ați povesti fiului Dvs., Mihai, despre alegeri - sunt convins că el e conectat -, ce poveste ați găsi de la care ați porni să descrieți personajele, să-i spuneți: „Mihai, seamănă asta, de exemplu, cu Scufița Roșie sau cu Trei purceluși” – am îndrăznit eu într-o pastilă să acreditez această poveste care ar semăna –, ce poveste ați alege pentru Mihai?

Maria Pilchin: „Nu m-am gândit, dar iată acum m-ați pus în situație. Ziceați de troli, noțiunea de troli vine din povești. Trolul e acela care apărea dintr-o cutiuță noaptea, avea gânduri mai puțin luminate la soarele zilei, de aceea eu cred că nimic nou nu se întâmplă. Hostropățul e în toi, tipurile, arhetipurile sunt vechi ca de când lumea și poate nu în zadar fiecare generație cum apare pe lume vrea povești, pentru că astfel cumva i se transmit niște atitudini, niște întâmplări cumva șlefuite și poate schematizate, pentru că poveștile conțin scheme. Ziceați de cei trei purceluși și mi-a plăcut în tabletă că Dvs. ziceți: „Dar care este meritul celuia care de fapt și-a făcut din întâmplare casa din piatră”?”

Europa Liberă: Chiar din furat.

Maria Pilchin: „Din furat... E o chestiune de discuție și poveștile au diferite variante și cred că un cineast...”

Sergiu Prodan: „A furat, dar a dat și la alții...”

Maria Pilchin: „Da, exact. E un haiduc al furtului...”

Europa Liberă: Nu la el neapărat ne referim.

​Maria Pilchin: „Altceva este că, atunci când m-ați invitat la această emisiune, mi-a plăcut foarte mult ideea. Și, știți, acum e foarte trendy să mitizăm și să demitizăm. Ceea ce ați încercat Dvs. cu acel purceluș e o încercare de demitizare, de a intra pe altă ușă în poveste, de a te uita altfel. Ceea ce se întâmplă în ultima lună în spațiul nostru dintre Nistru și Prut e vesel, e foarte vesel, dar știți că psihologii zic că râsul e o altă parte a isteriei. Sau plângem sau râdem, ele de fapt sunt două fețe ale aceleași esențe.”

Europa Liberă: Să-l întreb pe Sergiu și continuăm. Sergiu, d-ta ce analogie cinematografică ai găsit pentru spectacolul sau filmul pe care îl trăim noi?

​Sergiu Prodan: „Chiar mă gândeam zilele astea vizual cu ce seamănă perioada noastră și în față îmi apar tablourile lui Bruegel și Hieronymus Bosch. „Patimile Sf. Patrick” mi se pare că la Bosch îi foarte povestitor, la Bruegel e „Orbii conduși de orbi”. Noi trăim în Evul Mediu acum. Evul Mediu se repetă. Cu toate tehnologiile, cu toate posibilitățile noi, cu toate metodele, de fapt, până la urmă oamenii au rămas aceiași, oamenii nu se schimbă și perioada asta este o perioadă foarte hidoasă de Ev Mediu exact în plină desfășurare. Când va fi Renaissance-ul, pentru că Renașterea deja e un cuvânt atât de compromis și de uzat, că i se atribuie imediat alt sens. Renaissance-ul, când va veni Renaissance-ul nu știu, nu pot ști. Păcat dacă toată viața noastră va trece în acest Ev Mediu. Pe de altă parte, nu avem altceva de făcut decât să conștientizăm epoca în care am avut norocul sau nenorocul să ne naștem și să avem o viziune critică și filosofică înțelegând prin ce epocă trecem.”

Europa Liberă: Dar totuși ați evitat răspunsul cineastului. Dacă v-aș ruga să faceți un film, cam la ce tipaj cinematografic v-ați gândi – spre un Caragiale, spre, nu știu, „E la nave va” sau Tarantino?

Sergiu Prodan: „E greu de spus. Noi, artiștii, scriitorii, cineaștii suntem depășiți. Politicienii ne-au lăsat fără lucru, ne-au furat meseria, ne-au luat totul. Dacă eu acum cinci ani veneam cu ideea unui scenariu pentru un thriller, de exemplu, în Republica Moldova s-a furat un miliard de dolari. Ah, ce subiect! „Măi, tu ești nebun? Tu măcar îți închipui cum arată un miliard de dolari? Cum să-l furi în Republica Moldova”?”

Europa Liberă: Iaca l-au arătat artiștii la bibliotecă...

Sergiu Prodan: „Da... „Prea mult. Deci, ce faci cu el? Unde fugi cu el, că aici îi hotar, dincolo?... Cum să ascunzi tu toate camioanele astea de bani? Hai, în Moldova se fură un bou, se fură o oaie, se fură nu știu ce acolo, dar nu un miliard, măi”. Și aici, poftim, în viață s-a întâmplat, nu că în film.”

​Europa Liberă: Viața a bătut filmul?

Sergiu Prodan: „Categoric! Deci la momentul de față trebuie să recunoaștem că fantezia noastră de artiști este mai săracă decât fantezia realistă a politicienilor. Aceiași troli, aceleași povești care apar peste noapte, da? Noi în artă încercăm să motivăm, să le legăm logic, să găsim mai echilibrat, nu știu, mai veridic, la urma urmei, mai natural, pe când, iată, în epoca noastră trebuie cu paleta să arunci culorile fără să stai mult pe gânduri. Mult mai categoric.

Da, nu e nou, nu e nou! Minciuna cu cât e mai gogonată, cu atât e mai credibilă – Goebbels. E fraza lui, ceva de felul acesta. Și de fapt ceea ce se întâmplă astăzi nu e doar la noi, nu mă refer doar la Republica Moldova. Din păcate, în genere în lume. Dacă acum 50, 70 de ani marile puteri jucau permanent un pocher între ele și mișcau popoarele și se întâmplau lucruri, acum e un fake general, e ceva din Evul Mediu.”

​Europa Liberă: Dar se caută și definiția, apropo, pentru asta, că nici nu mai e nevoie de adevăr, că adevărul nici nu mai contează, post-informațional, spațiu ș.a.m.d.

Maria Pilchin: „Apropo de ceea ce zicea Sergiu cu furtul miliardului, mi-a venit schema unei povești, că Dvs. vreți o poveste.”

Europa Liberă: Da.

Maria Pilchin: „Văd așa un Ivan Turbincă pe care noi îl știm așa, foarte romantic, foarte inocent, care vrea...”

Europa Liberă: Cu fața lui Volontir, așa...

Maria Pilchin: „Da. Care vrea să lupte cu moartea. Mai nou, Ivan Turbincă s-a școlit la școlile mari ale Occidentului, a învățat un limbaj birocratic bun și, totodată, a rămas Ivan, pentru că știe să fure și în turbincă nu mai bagă moartea, dar bagă miliardul și, totodată, știe să iasă așa, un fel de Mesia. Din toată povestea ne salvează, ne face infrastructură materială, aproape devenim o civilizație. Știți că civilizația este partea materială a culturii. Așa apare un fel de civilizație moldovenească aici, în zonă. Cel puțin, astea sunt poveștile unor televiziuni care ne povestesc cât de bine vom trăi.

Și, apropo, Marquez are o scurtă narațiune, în care vine un senator în preelectorală, le povestește cât de bine vor trăi; ăștia au venit din cocioabe flămânzi, iar între timp, cât vorbea senatorul, echipa lui din papier mache a pus un cartier cu case din cărămidă roșie, un lac, trece o lebădă trasă de ață și zice: „Dacă mă veți alege, veți trăi iată așa”! Și oamenii, șocați, se întorc să-și vadă colibele și văd o imagine atât de frumoasă și sunt zguduiți: „Acesta, într-adevăr, va face, dacă e în stare să proiecteze astfel de imagini”. Eu cred că Ivan Turbincă din Moldova, acesta, noul... Și apropo e foarte bună comparația cu Evul Mediu, mie îmi place Evul Mediu, mie îmi place Evul Mediu mai mult decât Renașterea și vă zic în ce context. Evul Mediu este cratița în care s-a „fiert” omul occidental...”

Europa Liberă: Cel puțin, îi mai cinstit...

​Maria Pilchin: „Acolo ne-am format noi cu tot amestecul, cu ieșirea din Antichitate, cu Creștinismul care a venit peste noi. Și dacă suntem într-un Ev Mediu, eu mă bucur. S-ar putea întâmpla să iasă ceva bun și să vină o Renaștere, Renaissance, respect selecția cuvântului. Mie mi-e frică de altceva: să nu fim într-un suprarealism de cea mai proastă calitate din care să nu putem ieși și nici măcar să nu putem conștientiza ce reprezintă această realitate întoarsă. De exemplu, la vârsta mea, că sunt destul de tinerică, am ajuns să trăiesc foarte scindat. Eu am o poveste în casa mea și am o poveste pe care o trăiesc în stradă, în public, și nu pentru că aș fi eu dedublată.”

Europa Liberă: Stați că ați atins exact ce am vrut. Televiziunile, filmele încearcă să ne țină în balonul acesta artificial, roz. Și Dvs. veniți acasă și trăiți povestea Dvs. Zastoiul (stagnarea - din rus.) din timpul lui Brejnev exact din cauza asta s-a năruit, pentru că nu coincideau. Acum atât de mult se îndepărtează ceea ce este în realitate și ceea ce vedem la televizor sau încearcă creatorii de imagine să inducă oamenilor? Există distanța asta așa de mare ca pe timpurile lui Brejnev?

Maria Pilchin: „Nu știu dacă există, pentru că mie mi se pare că atunci voi erați mult mai bine vaccinați împotrivă la chestia asta...”

Europa Liberă: Acuși o să-l întrebăm și pe alt om care învăța la Moscova în acea perioadă.

Maria Pilchin: „Voi știați să trăiți bucătăria și să trăiți viața publică. Mi se pare că foarte mulți astăzi nu știu să discearnă aceste două dimensiuni și foarte multă lume trăiește cu informația, să știți că comunic cu rudele mele de la țară. Pentru unii, ceea ce se spune la radio și la TV este sfânt, ei sunt încă educați cu...”

Europa Liberă: Ei, ca Alisa, se duc în Zazerkalie (Țara Oglinzilor).

Maria Pilchin: „Exact, da! Adică nu știu să se detașeze. Pentru mine este o soluție să mă retrag în casa mea și să-mi trăiesc povestea mea interioară. Este anume acea imunizare din care eu pot să, așa, partizanal, să ies, să dau în acest fake și să mă retrag. Nu știu dacă toată lumea reușește și nu știu dacă eu voi reuși până la capăt.”

Europa Liberă: Sergiu, trebuie dvs., cineaștii, artiștii, scriitorii să imunizați oamenii, să le spuneți că focul acela care-i desenat în casa lemnarului care îl cioplește pe Pinocchio, de fapt, acolo nu fierbe sau, iată, Alisa?...

​Sergiu Prodan: „Noi pierdem categoric bătălia, pentru că tehnologiile astea avansează atât de repede, încât sistemul imunitar nu reușește din urmă. Iarăși e la nivel global, noi suntem parte a civilizației, chiar și nu cea mai frumoasă, nu cea mai mare, nu cea mai de invidiat, dar totuși parte a civilizației și dacă 100 de ani în urmă exista clasa care se numea proletariat și aveau niște scopuri, voiau să lucreze mai puțin și să primească mai mult. Asta era. Astăzi apare o clasă nouă de oameni, oameni care nu trebuie nimănui, pentru că tehnologiile deja înlocuiesc foarte bine pe foarte multe direcții oamenii. Și atunci, ce să faci cu ei? Trebuie să le dai o iluzie a existenței. Și iată această pastilă, această iluzie, această Zazerkalie vine să satisfacă, de fapt, niște cerințe ale oamenilor.

Știți, eu am intrat acum câțiva ani, când era conflictul acesta mai acut în Ucraina cu Rusia și am intrat pe YouTube, priveam niște videouri și toate erau din astea, că marea greșeală a lui Putin, totu-i rău și dau de un video care spune că, uite, e bravo ce a făcut și nu știu ce. Zic, hai să văd argumentul opozanților și am accesat acest video. A doua zi, când am intrat iarăși, toate clipurile celea erau „ce bravo e Putin”. Deci ni se servește de fapt ceea ce vrem noi să consumăm.

Eu mă uit acum: Vrei Unire? Na-ți Unire! Vrei cu Rusia? Na-ți cu Rusia! Ce mai vreți? Vreți asta? Na-vă asta! Deci nu sunt suprasarcini, nu sunt idei globale, cum era în perioada sovietică. Problema Uniunii Sovietice a fost că și-a pus, într-adevăr, niște scopuri cred că irealizabile și s-a prăbușit, pentru că ea devenise vulnerabilă prin scopul pe care și l-a pus. Scopul fiind, de fapt, acum nu știu care – banii? Dar nici banul, că deja banul oricum e sub control. Eu am senzația că sistemul imunitar al poporului, al societății nu reușește din urmă, nu poate să producă acești anticorpi, care să-ți dea posibilitatea să găsești punctele de reper ca să te orientezi în orice situație.”

Europa Liberă: Totuși să rămânem aici. Atrag atenția că Sergiu la fel știe foarte bine Moscova din perioada lui Brejnev, știe Rusia. Și Rusia este un laborator foarte bun, care a arătat ce înseamnă distanța între ceea ce se predică și ceea ce există în realitate. Și, în sensul acesta, acum când vorbeați m-am gândit dacă nu cumva „The Matrix” este filmul care poate fi aplicat.

Sergiu Prodan: „Exact!”

Europa Liberă: Iată o iluzie în care oamenii sunt ținuți și ei sunt foarte bucuroși, acceptă pastila roșie și o înghit conștient, și trăiesc într-o viață iluzorie. În alegeri sau în confruntarea opoziției cu puterea putem spune că, iată, există grupul acesta care se opune împotriva unui „Matrix”?

​Sergiu Prodan: „Nu știu. Eu nu-l văd deocamdată, pentru că de fapt ceea ce ni se servește nouă acum este o iluzie a alegerii. Ceea ce spuneam: vrei să fii unionist? Poftim, nu se va întâmpla nimic oricum în apropiații ani.”

Europa Liberă: O să te certe oleacă Dodon, dar nu-i nimic.

Sergiu Prodan: „Da. Sau vrei să fii cu rușii? Poftim! Nu se va întâmpla la fel nimic. Vrei să fii nu știu cu cine? Oricum nu se va întâmpla nimic, dar tu ai confortul că tu ești de partea binelui, ție ți se servește exact asta. Deci nu e o problemă, că nimeni nu încearcă acum să te manipuleze în sensul schimbării de fapt a viziunilor tale, aducerii unor dovezi, niște argumente să te convingă pe adevăratelea. Deci e foarte bine. Această despărțire a apelor convine foarte bine. Noi ne facem iluzia că pe noi încearcă să ne influențeze ca să ne aducă niște pseudo-argumente care să ne convingă viziunea sau opțiunea de vot.”

Europa Liberă: Da, dar totuși ne îndeamnă prin troli sau prin propagandiști meseriași, sau pe bune candidații care arată convinși și spun așa: „Ceea ce ai crezut tu până acum nu este tocmai corect. Treci de partea noastră”. Se întâmplă asta, Maria?

Maria Pilchin: „Mă gândesc la faptul când era fiul nostru mai mic și noi trebuia să ieșim din casă. Ca să nu avem discuții: ieșim sau nu ieșim, noi puneam astfel problema: care geacă o iei, roșie sau verde?”

Europa Liberă: Nu se punea problema că să nu ieșiți?

Maria Pilchin: „Da. Se întâmplă că ceea ce spune Sergiu, toate segmentele de piață electorală, dacă vorbim aici, sunt deja ocupate. Nu rămâne decât să alegi în care bucățică de pizza te bagi: aici sau acolo? Altceva este că mie mi se pare că unde au umblat acești specialiști în propagandă despre care vorbiți Dvs. este anume la un amestec foarte dexterios dintre valoare și ceva care nici nu știu dacă are clasificare axiologică. Și atunci e un fel de produs genetic modificat pe care imunitatea noastră nu-l percepe ca informație.

Uitați-vă, toți actorii electorali pe care eu îi aud din toate sursele de informație sunt niște eroi mitici. Unu-i Heracles, face drumuri, muncește, e pus pe treabă; altul este Prometeu, o să ne aducă focul; altul este Orfeu care vrea să o aducă pe Beatrice, pe care noi atât de îndurerați am pierdut-o; sau sunt ciobănașul din „Miorița” și sunt victima; unii zic că „după noi și potopul”; alții zic că va veni Apocalipsa și omul, în acest bruiaj informațional, sau rămâne amețit, sau cade în capcana acestei povești și zice: „Acesta este, uite, ne-a dat șampanie, mi-a făcut ziua mea, ne-a organizat dansuri”. Zice: „Ne simțim foarte bine, generația mea merge la dansuri, pentru că acest partid a organizat”. Și se simt foarte bine.

Și atunci, prima reacție este să-i reproșezi că nu are discernământ și pe de altă parte îi înțelegi această mică, foarte minusculă fericire umană că el s-a asociat cu prietenii lui și a mers la o discotecă a anilor ‘80.”

Europa Liberă: Eu vă invit totuși iar să ne urcăm pe acel noruleț și să ne uităm la „Miorița”, care se întâmplă aici. Pun întrebarea în felul următor: dacă (impresie subiectivă pe care am cules-o din popor) nu cumva se substituie, de fapt, empatia tradițională față de ciobănașul care știe că o să fie omorât și oaia îi șoptește, dar el merge înainte, se sacrifică pentru ca să dovedească cititorilor acestei povești că îi mai bine să fii omorât, dar să fii neprihănit, decât să te asociezi acolo, să obții niște beneficii, oi multe și cornute? Acum am impresia că trolii, propaganda, cinematografia pusă în serviciul acestor magnați-oligarhi a obținut exact pervertirea, schimbarea sensului: dar de ce trebuie să fii oaie să te taie? E bine să fii cu oi multe. Și ce dacă moare un prostănac care nu știe să se apere nici atunci când oaia îl previne? Nu simțiți așa ceva, că se întoarce cu fundul în sus mitul tradițional sau valorile astea tradiționale că binele o să învingă?

Maria Pilchin: „Știți vorba de la țară „dacă o fost prost”? Nu se încearcă a deduce, dar de ce a făcut o eroare omul ? Poate uneori prostia este o salvare de o nebunie, de un pas mult mai greșit? Mi se pare că la noi spuneți despre o substituție. Există fascinația băiatului rău și tare în parcare și lumea îl apreciază anume pe acel actor politic care da, e hoț, da, e criminal, dar uite cât de tare este.”

​Europa Liberă: Cum s-a întâmplat asta, când la sovietici ni s-a spus că trebuie să fii bun la inimă, să nu bați cuie în copacul care-i verde, că el plânge?

Maria Pilchin: „Dar de ce? La sovietici era foarte frumos apreciat tovarășul Kotovski.”

Europa Liberă: Dar fără să i se developeze biografia adevărată.

Maria Pilchin: „Da, acum deja se poate și de developat.”

Europa Liberă: Deci, când s-a întâmplat? Iată, 27 de ani am avut și perioada romantică, renascentistă, când visam nu știu ce idealuri. Între timp, comsomoliștii și-au umplut buzunarele.”

Maria Pilchin: „Atunci când s-a înțeles greșit, de fapt, ce înseamnă democrație, libertatea cuvântului în spațiul nostru, felul în care s-a interpretat. Noi niciodată, de fapt, n-am fost o democrație, a fost o iluzie.”

Europa Liberă: Sergiu, când s-a întâmplat și dacă se întâmplă această substituție, se întoarce cu fundul în sus sistemul de valori – „A furat, dar ne-a dat și nouă, înseamnă că-i băiat bun, poate îl amnistiem”?

​Sergiu Prodan: „Vă mai dau proverbe din astea, că deja a devenit proverb: „Capul plecat sabia nu-l taie”. Nu-i de ieri. Nu s-a întâmplat nimic. Deci s-a schimbat doar forma de utilizare a prostiei. Atunci se utiliza prostia într-un fel și dacă mult timp nu se schimbă această formă de utilizare a prostiei, în popor încet-încet se formează o imunitate și încep bancurile de la bucătărie, adică s-a schimbat brusc forma de utilizare a prostiei și prostia nu știe ce să facă, cum să reacționeze. Și atunci, într-adevăr, se pare că „da, măi, e ceea ce vreau de fapt. Eu vreau să dansez, nu vă supărați, eu am o gagică, mă duc acolo, berea-i ieftină, nu trebuie să plătesc pe bilet, toată lumea-i aici”.”

Europa Liberă: Mihailov vine...

Sergiu Prodan: „«Gagica nu-mi poate reproșa: Ce mă duci aici în Piață? Du-mă la marele concert, la care costă biletul 100 de euro, să ascult muzică clasică. Care? Nu există! Cel mai mare eveniment e aici, în Piață, cel mai cool e aici, acum. Eu am acces la asta. Cum să nu fiu recunoscător? Cum să nu fiu recunoscător, dacă eu am maximumul pe care îl poate avea cineva»?”

Europa Liberă: OK. Să vă întreb acuși altceva: acești oameni care, conștient sau sfătuiți de sfătuitori foarte scumpi, promovează chestiunea asta, la un moment dat când vor ajunge la o stare de liniște și de stabilitate și vor vrea ei să spună: „OK, dar acum să mergem la un concert simfonic, ia să vă spunem că, de fapt, nu contează berea și micii, dar contează lucrurile spirituale”. Și oamenii deja sunt formatați altfel.

Sergiu Prodan: „Absolut!”

Europa Liberă: N-au s-o pățească cumva ei?

Sergiu Prodan: „Cum să zic? Oamenii tot timpul au fost așa. Deci, lupta între unde să mă duc – la mici cu bere sau la nu știu ce acolo? Toți vor la mici cu bere, dar era un fel de pudoare, de rușine să recunoști lucrul acesta. Se zice că e mai bine să te duci la un concert de muzică clasică și atunci eu mă duc la mici cu bere, dar nu afișez asta ca valoare, nu scot asta. Acum, poftim! Dar de să-ți fie rușine?”

​Europa Liberă: Hai să concretizez și mai mult. Polemica așa, foarte scurtă pe care am avut-o cu Vladimir Cebotari într-o dezbatere, când dânsul a aruncat cumva: „Avem suficienți patrioți care au să apere, eventual, Republica Moldova, dacă n-o să facă față Armata Națională”. Și eu am zis: „Duceți-vă și întrebați-i pe cei care au luptat deja”. Dar tocmai după ce îl formatezi pe om să vadă dacă are o bere și niște mici și gagica-i lângă el, și pe scenă evoluează artistul care îl interesează, omul acesta când o să zică Vladimir Cebotari că-i în pericol Republica Moldova, vin tancurile, oare el o să fie gata? Tocmai asta este întrebarea mea.

Sergiu Prodan: „Nu, nu, dar nici nu se mizează...”

Europa Liberă: După ce îi formatezi, pardon, primitiv, să-i chemi la apărarea Republicii Moldova?

Sergiu Prodan: „Deci, care-i ideea? Acești oameni care sunt formatați pentru apărarea a nu știu ce la modul serios și-s gata să renunțe la bere și la mici, și la orice, la viață, ca să apere niște valori, ei sunt periculoși. De ce? Pentru că poate veni alt ciobănel, care să-i manipuleze.”

Europa Liberă: Adică, periculoși pentru putere?

Sergiu Prodan: „Da, pentru toți. Este o masă critică care poate deveni periculoasă. E greu să-i controlezi. Ăștia cu berea, cu micii și cu valorile vieții bune nu sunt periculoși. Exact prin asta sunt utili.”

Europa Liberă: Îi ungi pe pâine frumos...

Sergiu Prodan: „Faci ce vrei. De ce? Pentru că acel pericol de care vorbim noi tot este un fake, da? Pericolul nu mai este. Gata, lumea s-a schimbat.”

Europa Liberă: Și totuși, artiștii, scriitorii încearcă să dea alarma: sunt oameni care arată o preocupare serioasă. Dvs. sunteți mai în măsură să dați exemple. Iată acum la Berlin iarăși au apărut niște documentare care, bunăoară, cumva sugerează că femeile ar putea să salveze lumea. Credeți în așa o soluție că, dacă aplecăm urechea la femei, s-ar putea să nu fim atât de pesimiști?

​Maria Pilchin: „Eu cred că ar fi bine să aplecați urechea la femei, dar vă dau o veste bună sau proastă: femeile și-au cam luat tot ce au avut de luat. Eu personal nu văd acum mari motive ca femeile să pornească nu știu care emancipări, femeile s-au emancipat suficient, femeia e bine prezentă în economia mondială. Nu despre asta am vrut să vă zic. Vă ascultam și mă gândeam că ziceați de artiști. Se pare că a cam trecut timpul când artiștii erau o tribună în fața puterii, mi se pare că și noi suntem în această crescătorie de pui, în care puii stau și așteaptă să le vină mâncarea și apa, și lumina lămpii, este un țarc pentru puii care totuși cumva sunt mai rebeli. Li se permite să treacă dincolo și ei trăiesc iluzia...”

Sergiu Prodan: „...că sunt altfel.”

​Maria Pilchin: „...că sunt altfel, că se pot manifesta, scrie cărți, să facă filme, să facă alte obiecte de artă, dar și aici lucrurile sunt foarte controlate. Mie mi se pare că polii puterii de mult au migrat dinspre artiști și chiar dinspre intelectuali, pentru că noi trăim într-o lume a războaielor cu bani, nu cu tancuri, nu e nevoie de patrioții care să apere Moldova, totul se întâmplă într-o tranșee a fluxurilor monetare. Veți zice: „Și atunci mai are rost să scrieți cărți”? Da! Pentru că eu cred că din țarcul acesta uneori se poate de scăpat, ferma animalelor...”

Europa Liberă: Dar credeți că publicul nu mai are nevoie deja, e atât de formatat, vorba lui Sergiu, încât a lăsat la o parte scriitorii și artiștii și se uită spre sacii de bani?

Maria Pilchin: „Publicul se uită spre hrană, el are necesități. Asta v-o zice marketingul. Iar țarcul acesta, probabil că puterea are nevoie de țarcul acesta, așa demonstrează totuși că suntem democrați, uitați-vă, lumea se expune, lumea spune, le permitem să fie liberi și țarcul celor un pic emancipați sau care sunt mai divergenți, mai rebeli e cumva scos în evidență ca marea masă să se uite și să zică: „Păi se poate, să tind și eu spre asta”. Și maximum ce se poate întâmpla e să treci în acest țarc.”

Europa Liberă: Deunăzi niște colegi de-ai noștri de la RTV într-un interviu dădeau acest exemplu foarte interesant, care ilustrează cumva situația asta când la premiera lui Kiril Serebrenikov, închis și cercetat pentru presupusă furăciune, la premieră au venit toți ăștia care, de fapt, îl țin acolo încarcerat și se dădeau știutori, connoisseurs și rafinați, care...”

Sergiu Prodan: „...apreciatori.”

Europa Liberă: Da, apreciatori ai creației lui Serebrenikov, dar, de fapt, îl țin acolo. Este un sur, care îi greu de suportat sau e o normă deja?

​Sergiu Prodan: „Eu mă tem că deja e o normă. Iarăși e greu de spus, soarta fiecăruia... Cum să vă zic? Uitați-vă, dar poate așa a fost tot timpul, eu nu știu, sunt judecați oameni și nimeni nu știe pentru ce, nu doar la noi, dar, de fapt, aceleași războaie care ziceți: „Cine o să apere patria”? Uitați-vă, chiar războiul de pe Nistru al nostru, care a fost pozițional și nu s-au mișcat pozițiile nici într-o parte și nici în alta prea mult. Da, în perioada aceea era un patriotism, un entuziasm sincer, care, de fapt, iarăși în acest țarc: „Vrei să lupți pentru patrie? Uite aici lupți! 30 km mai încolo, nu, iată aici”!

Ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, adică nu-s războaie între state. Nu putea Rusia cumva să ia să se termine cumva cu victoria cuiva acest război? Ba da, dar s-a desenat acest țarc și toți nebunii care vor să împuște unul în altul, poftim, vă duceți acolo și trăiți așa cum vreți voi. Și asta, poftim, vă oferim. Deci, din punctul meu de vedere, într-adevăr sunt țarcuri diferite și trăiești cu iluzia că trăiești liber, tu, de fapt, ai libertatea de a alege, de a alege modul sănătos de viață, hrana, te duci la McDonald’s și-ți pui doar salată. Da, vrei, poftim, dar aici, dar așa, dar din ceea ce este, din ceea ce oferim noi. Cum te consideri d-ta – de stânga, de dreapta? Poftim, avem acesta, avem, alege! Nu, eu vreau altfel. Altfel nu-i! Deci, dacă așa, apoi numai așa; dacă altfel, păi numai așa altfel.”

Europa Liberă: Hai să vă mai provoc cu ceva. Ce fac artiștii atunci în angrenajul acesta? Nu vreau să vă apucați să-i condamnați, să-i justificați sau să dăm nume, dar totuși în Parlamentul care era de 300 și ceva de deputați, când vedeam un rând de preoți, un rând de artiști, un rând de președinți de colhoz, ca și cum era o tartină justificată. Acum ce fac oamenii ăștia printre politicieni? Cum vedeți asta?

Maria Pilchin: „Eu nu cred în artistul care se poate salva acolo sau asta înseamnă că...”

Europa Liberă: Dar nu se salvează pe sine. Poate el vrea să ne salveze pe noi?

Maria Pilchin: „Poate, dar ca artist, dacă vorbesc despre această traiectorie, eu dacă i-aș fi biograful după ce se trece din viață, i-aș scoate acești patru, opt ani din viața lui de artist. Pur și simplu i-aș exclude.”

Europa Liberă: Dar poate el asta vrea, pardon, să ne mântuiască prin sacrificiu? Să meargă acolo și să spună: „Nu toți politicienii sunt așa, nu toți sunt la fel de manipulatori. Iată mă duc eu să vă spun de acolo adevărul”.

Maria Pilchin: „Apropo, peste Prut. Să știți că foarte mulți scriitori spun că Păunescu, așa cum a fost, el ne-a făcut pensiile scriitorilor, da, și iată această ipostază a poetului-tribun, care ajunge senator și care își salvează breasla lui, salvează cultura, valorile, o fi, dar mă întreb: ce se pierde când ceva se câștigă? Ce pierde acest artist, acest om, acest intelectual? Doi: nu servește el drept model. Și să știți că mulți se vor supăra pe mine, noi am mai discutat pe chestia asta și un scriitor valoros de la noi mi-a reproșat, pentru că a fost deputat. Desigur că probabil că exagerez, dar eu cred că a fi artist presupune o altă structură mentală și o altă formă de a te manifesta...”

Europa Liberă: Maria, dar eu insist, poate-i singura șansă să mergi acolo și să diluezi Parlamentul, să bagi o picătură de cerneală în apa aia și așa tulbure, poate să catalizezi ceva?

​Maria Pilchin: „Dl Botnaru, Sergiu a confirmat că și el crede că sunt țarcuri. Eu cred că este atât de bine structurat, încât e o iluzie că vei putea să..., dar eu aș vrea să greșesc. Este părerea mea foarte subiectivă și eu chiar nu sunt un expert în strategii politice și tot felul de, să zic, instrumente politice. Eu mi-aș dori să văd acolo un intelectual pe care acești patru ani să nu-l strice, eu mi-aș dori un intelectual, care, după ce iese din Parlament, să pună opere sau să facă produse artistice. Nu prea văd. De obicei, foarte mulți poeți care au mers pe politic după asta au pălit în ceea ce au făcut și atunci, în calitate de consumator al artei, eu sunt rezervată.”

Europa Liberă: Sergiu, Dvs. v-ați duce în Parlament să luptați, chiar și donquijotian să arătați că există măcar o frondă?

Sergiu Prodan: „Din moment ce nu mă duc, înseamnă că nu m-aș duce. Din păcate, și Parlamentul deja a devenit un țarc.”

Maria Pilchin: „Un show.”

Sergiu Prodan: „Nici nu-i show. Iarăși e un țarc, e un țărcușor, unde puii primesc hrană puțin mai bună. Chiar și sistemul acesta acum, cu toate schimbările... Mă uit pe billboard-urile care stau, sunt niște fețe, nu vreau să dau nume și nu vreau să dau partide, dar eu îl văd pe Louis de Funès la un moment dat pe un billboard și mă gândesc: iată, omul acesta vrea în Parlament. Eu vreau să-l întreb: de ce, frate? Ce ai pierdut tu acolo, ce ai tu acolo de făcut? De fapt, fața e oglinda vieții și la o anumită vârstă, în tinerețe, da, poți mima, pentru că încă nu se știe, dar dacă ai tot bagajul tău trăit, el se vede pe fața ta, nu poți asta ascunde. Și atunci mă întreb: de ce vrea el încolo? Și îmi dau seama: păi că e bine, acolo e locul lui de pui. Înțelegeți? Deci nu văd altceva, nu văd altceva.”

​Maria Pilchin: „Eu aș mai face o precizare. Sunt rea, dar cred că în așa caz artistul din el este ratat și el caută o soluție de a se realiza ca om. Și asta eu îi permit, dar înseamnă că nu mai are ce să spună și să facă acolo unde s-a declarat la un moment dat și a ocupat un loc.”

Sergiu Prodan: „Marii artiști, nu știu, personalități ale societății care au reușit să tragă masele după ei – spre bine sau spre rău, spre adevăr sau au greșit, nu la asta mă refer –, dar și pe timpul când nu era internet, nu era atât de ușor să te faci auzit, ei reușeau să vorbească în fața mulțimii așa ca să explice, de fapt, viziunea lor, direcția în care ei vor să cheme lumea și cu asta trăiau. Acum nu prea aud voci care să poată convinge, să vrea sincer să...”

Europa Liberă: Eu vă propun dvs., iată, să faceți osatura unui comitet, desenarea unui comics. „Як не зим, то надкусю” (măcar să iau o îmbucătură din ce trece pe la gură) sau spun rușii „С паршивой овцы, хоть шерсти клок” (măcar un smoc de lână de la oaia bleagă). Haideți să faceți un grup de artiști, scriitori, să desenați un comics, să desenați o poveste, să faceți un mini-film ca, repet, să încercăm să ne urcăm deasupra, să scoatem de pe fața crispată această luptă și îndârjire sau, cel puțin, să ne uităm altfel la acești actori politici, care se bat pe bune și pe care uneori, așa cum spuneți Dvs., îi trădează fața, pentru că nici lor nu le vine a crede că șareta va rămâne după ora 12 șaretă și nu se va transforma în bostan, pentru că ei tot se uită la ceas și zic: „Eu pe 25 februarie cred că trebuie să-mi iau bilet într-o parte sau în alta” și despre asta să povestiși dvs., așa, cu lejeritate, nonșalanță și cu conștiința istoriei pe care o avem în trecut, și cu conștiința faptului că nu am inventat noi, aici.

​Sergiu Prodan: „Cred că aveți dreptate, mare dreptate. Nu mă refer la noi sau, cel puțin, la mine în modul special, dar eu știu, cunosc, sunt oameni în societatea noastră care și-au mai păstrat luciditatea gândirii și discernământul pentru a pune pe policioare toate lucrurile și pentru a explica. Ei sunt în minoritate și nu că nu sunt auziți deja, ei nici nu mai încearcă să mai spună lucrurilor pe nume, pentru că este un efort prea greu și nu prea are șanse de izbândă. E sarcina societății totuși să-și dezvolte acest sistem imunitar de atitudine față de putere, față de tot torentul de informație care vine peste ei și să-i caute, și să-i pună în valoare.

Toate problemele pe care le avem vin din prostia și inactivitatea societății, de fapt. Lupii sau câinii care organizează această turmă, ei tot timpul încearcă: da’ dacă așa, cum? O, merge! Ia să vedem... Și iată așa, încet-încet tactica broscuței care dacă o pui în apă fierbinte, ea sare, dar dacă o încălzești încet, ea fierbe acolo...”

Europa Liberă: Sau cea din lapte care face unt, până la urmă. Acum să vă spun de ce v-am chemat pe dvs. Unul dintre motive: tocmai m-ați adus la această concluzie. Și Dvs. la fel ați ajuns acum director de bibliotecă, spațiu în care s-ar părea că-i disperare totală. Cine mai merge la bibliotecă în veacul acesta digital? Dar, iată, Maria încearcă efortul disperat să aducă acolo oamenii unde stau cărțile în raft. Mi-am amintit de spotul publicitar cu „Ia bonul de la casă”. E o istorie veche, dar, iată, Sergiu Prodan a găsit atunci un mesaj și îndrăznesc să cred că de atunci oamenii au devenit mai conștienți că furăciunile, corupția, banii publici care se duc în nisip încep acolo unde noi nu avem grijă de bani ăștia, unde-i lăsăm pe cei care nu ne dau bonul de casă să facă ce vor ei, bonul de casă însemnând controlul fiscal ș.a.m.d. Și Sergiu o face aici pe disperatul sau pe resemnatul, dar Sergiu a dat exemplu și mai dă exemplu de om activ, care intervine cu mijloace punctuale suficient de lucrative, eficiente ș.a.m.d. Și v-am spus deja despre Maria. Eu mi-am adus mica mea contribuție: i-am adus în acest platou, tocmai ca să vă determine să gândiți. O societate care se poate uita autocritic în primul rând la ceea ce i se întâmplă are soluții pe termen scurt și pe termen lung.

Doamnelor și domnilor, aici s-a încheiat emisiunea noastră de astăzi, la care au participat cineastul Sergiu Prodan și scriitoarea Maria Pilchin. Ne reauzim duminica viitoare într-o emisiune live, ba chiar trei emisiuni: la 13.00, la 15.00 și la 18.00, pentru că vom avea alegeri parlamentare. Și, logic, Europa Liberă va relata în direct din cele mai diverse puncte geografice și politice. Și emisiunea va fi făcută de la Praga de Valentina Ursu. Prin urmare, pe curând! À tres bientot, cum zic francezii.