Implicarea părinţilor în treburile şcolii şi un parteneriat strâns între copil, părinte şi profesor sunt condiţii indispensabile unui proces educaţional de calitate. Numai că deseori, din varii motive, acest lucru nu este conștientizat de părţile implicate. Despre cum poate fi fortificat acest triunghi şi cum ar trebui şi ar putea părinţii să se implice mai mult în procesul de şcolarizare a copilului s-a discutat în ajun la Chişinău la un club de presă organizat de Alianţa Ong-urilor active în domeniul protecţiei sociale a copilului şi familiei. Detalii în interviul cu directoarea acestei alianţe, Carolina Buzdugan.
Carolina Buzdugan: „Am avut părinţi, cadre didactice şi reprezentanţi ai societăţii civile. Am agreat de comun acord că este foarte important ca să existe acest parteneriat dintre familie şi şcoală, dintre părinte şi cadru didactic. Anume acest parteneriat poate determina o incluziune socială, o integrare în comunitate a copilului, o dezvoltare armonioasă a acestuia.
Sunt mai multe probleme la care este necesar să se lucreze. Or noi avem cadrul legal existent şi el este unul bun, unul aspiraţional şi idealist, cum a menţionat cineva dintre participanţi. Însă mai
Este important să existe deschidere atât din partea părinţilor, cât şi din partea cadrelor didactice ...
avem de lucru la partea de implementare. Să ne asigurăm că acest parteneriat este unul fezabil, el poate fi şi funcţionează. Este important să existe deschidere atât din partea părinţilor, cât şi din partea cadrelor didactice. Or avem situaţii în care din ambele părţi este mai complicat şi nu este o deschidere, o comunicare atât de eficientă. O altă sugestie este să încurajăm această comunicare asertivă între părinţi, profesori şi copii şi să ne preocupăm ca ea să existe şi să funcţioneze.”
Europa Liberă: Pe de o parte acest parteneriatul între copil, profesor şi părinte aţi menţionat este încurajat în legislaţie, în toate documentele şcolare, pe de altă parte însă unele studii constată că şcoala nu implică părinţii. De ce se întâmplă aşa?
Carolina Buzdugan: „Am putea enumera mai multe aspecte. Este o problemă în atitudine şi percepţie. Existe rămăşiţe la nivel de abordare a unor lucruri. Avem părinţi care au fost crescuţi şi educaţi într-un sistem, cu o viziune asupra sistemului educaţional şi ce trebuie acesta să formeze. Este mai complicat de a schimba această abordare şi de a înţelege că şi părintele are şi dreptul şi mai mult decât atât este necesar să vină la şcoală, să comunice, să se intereseze de ce se întâmplă în clasa copilului, să fie preocupat de realitatea şcolară.
Dar şi cadrul didactic să fie deschis ca acel părinte să se reţină poate cu un zeceș minute mai mult după ore sau să vină chiar şi
Cadrele didactice care cunosc şi realitatea din familiile copiilor pot să fie mai receptivi la necesităţile copiilor...
spontan şi nu cu titlul de a face un control, dar de a comunica. De asemenea este demonstrat că cadrele didactice care cunosc şi realitatea din familiile copiilor pot să fie mai receptivi la necesităţile copiilor, indiferent că ei sunt cu necesităţi educaţionale speciale sau nu neapărat.”
Europa Liberă: Cum vedeţi la modul practic o bună colaborare a profesorului şi părintelui? Vă întrebăm pentru că impresia multor părinţi e că ei sunt abordaţi de profesori, de şcoală doar atunci când e vorba de nişte finanţări.
Carolina Buzdugan: „A fost abordat tangenţial şi acest subiect. Aici iarăşi intervine acel aspect de percepţie. Or părinţii sunt consulaţi în cele mai bune cazuri referitor la subiecte mai mult logistice şi manageriale, dar mai puţin pe partea de dezvoltare a unor competenţe, crearea unui mediu mai modern de învăţare, accentul pe inteligenţa emoţională. Din acest punct de vedere cred că ar fi bine să se lucreze şi o putem face fiecare în parte în calitate de cetăţeni, de părinţi.
Fiecare cu rolul său social; să încurajăm să existe cetăţenie activă, să existe iniţiative şi de la părinţi să se implice, dar şi deschidere din partea şcolii pentru a implica părintele. Ar fi bine şcolile să se consulte, eventual, care sunt necesităţile şi viziunile inclusiv ale părinţilor, cum îşi doresc ei să fie şcoala ca aceste şcoli să devină atractive şi părinţii să-şi aducă acolo copiii şi să fie mulţumiţi de calitatea procesului educaţional. ”
Europa Liberă: La discuţia pe care aţi avut-o au fost reprezentanţi ai societăţii civile şi cei ai autorităţilor. Discuţia a fost armonioasă. Au găsit ei un numitor comun? Au existat nişte nemulţumiri sau cerinţe a unei părţi către alta?
Carolina Buzdugan: „Cu părere de rău nu am avut prezente autorităţile la clubul de presă. cum am menţionat, am avut cadre didactice, părinţi şi colegi din societatea civilă. Oricum discuţiile au fost foarte pasionate pentru că am identificat carenţe şi probleme cu care se confruntă şi părinţii şi cadrele didactice. Am avut ambele perspective. Am identificat şi nişte soluţii.
Este important să avem o abordare comună şi să nu existe un fel de dispersare şi să fim pe baricade diferite. Aici cu toţii ar trebui să colaborăm şi noi în calitate de societate civilă putem face pledoarie pentru aceste subiecte, putem încuraja cetăţenii, putem transmite mesaje care să stimuleze aceste iniţiative şi oamenii să devină mai implicaţi. Să nu le fie frică să se implice. Or avem şi situaţii în care părinţii au un pic de frică să solicite anumite chestii, de exemplu, sau să vină să se consulte la școală din considerentul ca ulterior copii să nu aibă de suferit sau să nu fie cumva presați.”
Europa Liberă: Dar ar trebui şi autorităţile să se implice pentru a încuraja acest parteneriat?
Carolina Buzdugan: „Evident. Pe partea de dezvoltare a cadrului legislativ şi politici cred că autorităţile fac o muncă enormă şi una
Este important să existe şi cadrul legislativ şi în acelaşi timp să se lucreze şi pe partea de promovare...
valoroasă. Este important să existe şi cadrul legislativ şi în acelaşi timp să se lucreze şi pe partea de promovare. Avem practici bune şi trebuie să încercăm să le preluăm. A fost identificată şi necesitatea de a crea o platformă de comunicare şi comunitate şi a părinţilor, dar şi a cadrelor didactice. Pot fi comunităţi de cadre didactice mai mici, la nivel de şcoală, ulterior şi la nivel de localitate. Aceste comunităţi sunt bune pentru a face acel schimb şi a vedea cum se întâmplă în alte şcoli, a implementa o practică bună sau a o prelua.”
Europa Liberă: Sunt nişte exemple la noi unde acest parteneriat dintre copil, părinte şi profesor funcţionează la turaţii maxime, unde părintele are timpul necesar să contacteze cu profesorul şi să se implice în treburile şcolii?
Carolina Buzdugan: „Există, desigur, dar dacă vă referiţi la o implicare de o sută de procente, de exemplu, într-o clasă în care avem 30 de copii şi toţi 30 de părinţi să fie implicaţi nu putem să spunem că există acest lucru. Poate da, poate nu, dar trebuie să fim şi noi oneşti, că există persoane care o să se implice într-o măsură mai mică sau mai mare. important e să existe un grad de implicare şi să fie conștientizată necesitatea de a se implica. Or şcoala vine să formeze copilul nu doar din perspectiva de a avea un IQ înalt. Copilul trebuie să fie format şi din perspectiva de a se implica în societate, de a fi un cetăţean fericit, de a avea aspiraţii de viitor.”
Europa Liberă: Vorbim despre beneficiile acestui parteneriat oarecum firesc între părinţi şi şcoală, dar nu devine el din ce în ce mai imposibil în contextul migraţiei constante?
Carolina Buzdugan: „Acolo unde, cu părere de rău, nu avem părintele este un pic mai complicat. Există oricum necesitatea de a avea această comunicare cu persoana în grija căreia se află copilul. Există şi exemple bune în care bunicii au fost cei care s-au implicat şi au fost foarte activi şi au comunicat. În acelaşi timp nu putem să negăm că este o provocare pentru întreaga ţară şi o problemă migraţia. totuşi există şi situaţii în care comunicarea poate fi făcută de la distanţă ţinând cont de tehnologii. Există exemple în care dacă părintele este plecat oricum contactează profesorul.”
Europa Liberă: În condiţiile în care salariile profesorilor mai mereu lasă de dorit se mai gândeşte profesorul la un parteneriat real cu părintele copilului?
Carolina Buzdugan: „Consider că parteneriatul şi dorinţa de a avea acestă comunicare cu părintele şi invers nu trebuie să fie condiţionată de o remunerare. Această comunicare este o condiţie
Parteneriatul şi dorinţa de a avea acestă comunicare cu părintele şi invers nu trebuie să fie condiţionată de o remunerare...
necesară şi porneşte mai mult din latura umană. Nu cred că ar fi corect ca remunerarea să condiţioneze dorinţa de a avea o colaborare şi de a comunica cu părintele.”
Europa Liberă: Nu ar trebui să fie, dar un profesor care are un salariu mic e încolţit de foarte multe griji mai are el timp să se gândească la grijile copilului?
Carolina Buzdugan: „De acord că sunt copleşiţi de foarte multe sarcini, rigori, multe documente care trebuie să le completeze şi dat fiind faptul că şi clasele sunt uneori mai mari şi ei nu reuşesc să acorde timp tuturor. Să ştiţi că există profesori care merg acasă şi regretă de exemplu că nu au acordat poate suficient timp unuia din copii sau celuilalt. Este o realitate pe care o trăim şi pe care cred eu am putea să o schimbăm.”
