O primă frază à la Camus (Străinul): „Lydia e moartă”; o polifonie faulkneriană de voci (singurul prozator american citat, cu Zgomotul şi furia, deşi în cazul dat s-ar potrivi mai degrabă Pe patul de moarte), Tot ce nu ţi-am spus, de Celeste Ng, Litera, 2016, „este un roman antrenant ce aruncă o lumină puternică asupra secretelor care au ţinut o familie de americani împreună şi care, în cele din urmă, sfârşesc prin a o destrăma” (Los Angeles Times).
„Cum a început? La fel ca toate: cu mamele şi cu taţii. Fiindcă, demult, mama ei dispăruse de acasă, iar tatăl ei o adusese înapoi. Fiindcă mai mult decât orice mama ei dorise să iasă în evidenţă; fiindcă mai mult decât orice, tatăl ei voise să se piardă în mulţime. Şi fiindcă ambele fuseseră imposibile.” Atât mama Lydiei, frustrată că n-a ajuns medic, cât şi taică-su, de origine chineză, complexat de alteriatatea sa rasială (suntem în SUA anilor '60-70), investesc în fiica lor – cu trăsături asiatice, dar având ochi albaştri! – visele lor cele mai tainice, fata de 16 ani încercând din răsputeri să le intre în voie amândurora. Doar că „o familie fără prieteni, o familie de neadaptaţi” în care nu se vorbeşte (mde, teme tabu!) n-are cum face faţă dramei ce se pune la cale, pe nesimţite. Or, în timp ce „pretutindeni lucrurile se destrămau, (...) pentru familia Lee, nodul acela rezista şi se strângea mai tare, ca şi cum Lydia îi ţinea pe toţi la un loc”. Cu preţul unei frici teribile, pe care fata o trăieşte de pe la 5 ani: „să n-o piardă pe mama, să nu-l piardă pe tata. Şi după, (...) să nu-l piardă pe Nath, singurul care ţinea echilibrul bizar şi fragil din familia lor. Şi care o ţinuse totdeauna la suprafaţă”. Nath, fratele mai mare cu doi ani, cel care în urmă cu 11 ani o împinsese în apă şi tot el o salvase, înţelege la rându-i: „Totul în viaţa lor – mama, tata, chiar şi el însuşi – începuse să alunece deodată cu Lydia. (...) Totul orbita în jurul ei. (...) El şi părinţii lui, şi vieţile lor, vor gravita în spaţiul lăsat gol de ea”. Şi mai este şi sora mai mică, Hannah, născută „în vara în care Lydia căzuse în lac, vara în care dispăruse” mama – or, ei nu-i scapă nimic, şi anume de la ea familia răvăşită începe să se adune laolaltă. Cum? – vorbindu-şi: „tot restul acelei veri şi în anii care vor urma, părinţii vor căuta amândoi cuvintele care să redea ce vor să spună: lui Natjh, lui Hannah, unul altuia. Fiindcă sunt atât de multe lucrurile pe care au nevoie să le rostească”.
În mod cert, Celeste Ng ştie să spună lucrurilor pe nume – să le dea un rost! – în acest roman de debut al ei.
7 august ’17
