Într-o declaraţie a editurii, citată de mass-media germană, se arată că există o incompatibilitate între programul acestei edituri cu cea a editurii Buchhaus Loschwitz din Dresda. La editura Loschwitz apăruse, de curând, un volum de eseuri semnat de Monika Maron, intitulat: „Figuri strâmbe, muşcate de vânt” („Krumme Gestalten vom Wind gebissen”). În aceeaşi declaraţie se mai spune că nu poate fi admisă publicarea unor scrieri la S. Fischer şi în acelaşi timp la editura Buchhaus Loschwitz care cooperează cu editura Antaios, care editează cărţi cu un conţinut rasist.
Coperta controversatului volum
Editura Antaios (unde, de altfel a apărut şi traducerea volumului lui Florin Ţurcanu, „Mircea Eliade, prizonierul istoriei”) este condusă de Götz Kubitschek, un teoretician activ al Noii Drepte germane. Kubitschek este cunoscut ca un simpatizant al partidului naţionalist-autoritar Alternativa pentru Germania (AfD) şi al mişcării xenofobe Pegida (acronimul pentru Patrioţi Europeni contra islamizării Apusului).
Într-un interviu apărut în ziarul „Welt am Sonntag”, Maron a spus că nu ştia nimic despre cooperarea şi legăturile existente între cele două edituri, Antaios şi Loschwitz.
Părerile legate de refuzul Editurii S. Fischer de a o mai publica pe Maron sînt împărţite. Cert este că Monika Maron a stîrnit în ultimii ani iritări. Asta din cauza unor opinii calificate drept ultraconservatoare, anti-migraţioniste şi islamofobe.
Dar cine este Monika Maron?
S-a născut în anul 1941 la Berlin şi este fiica vitregă a fostului ministru de interne din Republica Democrată Germană (RDG/DDR), Karl Maron. Primul ei roman („Flugasche” – „Cenuşa zburătoare”) nu a putut să apară în Germania răsăriteană. A fost publicat în vest, în 1981, la Editura S. Fischer din Frankfurt pe Main. Din cauza tracasărilor politice, Maron a părăsit RDG-ul, în 1988, şi s-a stabilit în Berlinul Occidental. A publicat numeroase romane, eseuri şi articole. În ultimii ani, s-a evidenţiat prin declaraţii considerate islamofobe. Într-un articol, din 2014, a vorbit într-un mod apreciativ despre mişcarea Pegida. Articolul a apărut în ziarul „Die Welt” sub titlul: „Pegida nu este boala, Pegida este simptomul” („Pegida ist keine Krankheit, Pegida ist das Symptom“) în care a reproşat „societăţii deschise” germane că ar refuza dialogul cu persoane care au alte păreri.
Decizia Editurii Fischer de a nu mai publica scrierile lui Maron, crede criticul Jörg Magenau într-un interviu radio (DRK), este un gest pripit, deoarece autoarea nu este nici sexistă şi nici rasistă, chiar dacă ea „cochetează puţin cu poziţiile Noii Drepte”. Hilmar Klute scrie în „Süddeutsche Zeitung” că poate înţelege decizia editurii care în perioda nazismului a fost tracasată, iar cel mai important autor al ei, Thomas Mann, obligat să părăsească Germania.
În ultimii ani, au mai existat edituri prestigioase care s-au despărţit de unii autori care s-au pronunţat într-un mod similar ca Maron (cf. „Trebuie admise opinii extremiste la Tîrgul de Carte din Leipzig?”, RFE, 14. 3. 2018; „Încălcarea consensului anti-totalitar”, RFE, 19.10. 2018şi „Transformarea unor personaje compromise politic în victime ale comunismului”, RFE, 26.7. 2017).
În anul 2018, scriitorul Uwe Tellkamp devenise ţinta criticilor publice după ce a făcut afirmaţii considerate xenofobe. Între altele, el a spus că 95 la sută dintre refugiaţi au venit în Germania pentru a pătrunde în sistemele sociale existente. Editura Suhrkamp, unde i-au apărut scrierile, s-a distanţat public de afimaţiile autorului. Alături de persoane cunoscute pentru atitudinea lor sceptică (de exemplu, fosta disidentă est-germană, Vera Lengsfeld) faţă de sistemul democratic din Germania, Tellkamp a semnat un apel denumit Charta 2017 în care se afirmă că exprimarea liberă este periclitată.
