Din mijlocul flăcărilor, Catedrala Notre Dame a luminat, o data pentru totdeauna, ce s-a stins. Uluitoarea catedrală ridicată de geniul creștinismului acum 850 de ani a fost cuprinsă de foc în vremuri de agonie creștină. Mai dureroasă chiar decît focul și pierderea atîtor minuni, cacofonia ce a urmat marelui dezastru a măsurat dezonoarea, confuzia și nesiguranța lumii cu care am învățat să ne mîndrim.
Un șir lung și pînă de curînd absent de politicieni, personaje media și alți capi ai lumii post-creștine au deplîns nenorocirea în termeni cum nu se poate mai străini de înțelesul acestei drame. Începînd cu Președintele Macron, ctitor hiperactiv al unei Europe tehno-administrative, un amar de lume selectă a vorbit dinafară, străin, și fără înțelegerea umană a unui fapt de adîncă semnificație umană. Folosind și obosind aceleași formule și clișee, toți au pomenit arta, cultura, artefactele, simbolisitcă pariziană și respectul pentru vestigii istorice. Nimeni n-a vrut sau n-a știut să pătrundă în tristețea unei epoci de adîncă defăimare, dispreț și ostilitate față de creștinism. Omagierea oficială a Catedralei Notre Dame a fost, cuvînt cu cuvînt, un act de ipocrizie smerită. Dacă n-ar fi fost așa, declarațiile din noaptea focului de la Notre Dame ar fi avut legătură cu faptele dinainte. Dar nu e așa.
Adevărul e că personajele politice, media și culturale care fac acum elogiul Catedralei sînt aceleași figure care practică o indiferență constantă și, adesea, criminală față de tot ce e creștin. Mult înainte de incendiul de la Paris, creștinii din Orientul Mijlociu, Africa și Asia au fost și sînt prigoniți, umiliți și uciși, fără cea mai mica reacție de solidaritate sau împotrivire a lumii bune occidentale. Orice altă minoritate are dreptul la compasiune și provoacă reacții robuste. Cu excepția creștinilor. Veți vedea, desigur, nenumărate demostrații de stradă și campanii media, cu celebrități, guverne și organizații civile în centru, dacă e vorba de homosexuali, drepturile transgender, tratamentul Islamului sau suspiciuni de rasism. Nu ați văzut și nu veți vedea niciodată demonstrații ale acelorași în fața ambasadelor Pakistanului sau Nigeriei, state în care creștinii sînt izgoniți sau uciși zilnic. Așa cum nu veți vedea nici urmă de protest cînd e vorba de drepturile omului în Korea de Nord. În plus, tot ce e valoare și filozofie creștină a fost demult dislocat, proscris și înlocuit în conștiința și educația occidentală cu un ocean de insulte și minciuni.
Orice persoană educată sau măcar la curent cu știrile va afla că tradiția creștină e o fabrică de rasism, violență și supestiție. Faptele spun, așadar, care e adevărata scară de valori a celor ce omagiză oficial Notre Dame. Cei ce au descoperit brusc Notre Dame sînt, sub presiunea propriilor convingeri, incapabili să vadă în Notre Dame altceva decît o mașină de absorbit turiști, propagat imaginea Franței și, prin asta, o sursă de încasări. De aici, insistența referințelor la cultură, prestigiu și artefacte. Dar asta lasă pe dinafară adevăratul înțeles istoric și spiritual al marii catedrale și al epocilor care au născut-o și dus-o la bun sfîrșit. Comentată și omagiată în acest fel, Notre Dame e o versiune mai greoaie a celeilalte embleme turistice a Parisului: Tour Eiffel. Așa cum mantia lui St. Louis, salvată din focul zilei 15 aprilie 2019, devine o variantă inferioară a tricoului lui Neymar, divinul de la PSG.
[Opiniile autorului nu coincid neapărat cu poziția Radio Europa Liberă]