Summitul NATO din 14 iunie, cu participarea lui Joe Biden, a fost urmărit cu interes extrem în multe capitale ale unor țări care cooperează îndeaproape cu Alianța Nord Atlantică, însă nicăieri cu mai mare atenție decât în Kiev și Kabul.
Ucraina: aderarea la NATO în Constituție
La încheierea summitului din 14 iunie, NATO a publicat un comunicat oficial în care spunea: „Reiterăm decizia luată la summitul din București în 2008 că Ucraina va deveni un membru al Alianței. Sprijinim dreptul Ucrainei de a-și decide singură viitorul și politica externă, fără un amestec din afară.”
Cum a remarcat-o, însă, Kyiv Post (Kiev Post), documentul nu oferă niciun orar al aderării și nici un fel de garanții în legătură cu pașii următori.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski îi ceruse foarte insistent lui Joe Biden să obțină de la aliați o asemenea promisiune oficială într-o convorbire telefonică pe care au avut-o pe 7 iunie, înainte ca Biden să pornească spre Europa.
Georgia a primit în 2008 o promisiune identică de la NATO, dar în vara acelui an, în august 2008, Rusia a ocupat militar, în urma unui pretext și a unui scurt război, o regiune din Georgia, Osetia de Sud, care de atunci rămâne ocupată. În 2014, a urmat conflictul din Donbasul ucrainean (Donețk și Luhansk), precum și anexarea Crimeei.
S-a intrat de atunci într-o buclă juridico-militară: NATO nu poate primi ca membri țări cu părți din teritoriu ocupate militar, în primul rând deoarece, conform celebrului articol 5 al Cartei NATO, Alianța ar fi obligată să le apere, întrând într-un conflict militar cu Rusia.
Eroarea strategică a lui Zelenski
Pe 14 iunie, cu puțin înainte ca Joe Biden să-și înceapă conferința de presă de după anunțarea concluziilor summitului NATO, Volodimir Zelenski a postat un tweet în care spunea că NATO “a decis să primească Ucraina”.
Realitatea s-a dovedit însă mai puțin glorioasă, iar când Biden a apărut, la Bruxelles, în fața presei, el a spus doar că NATO sprijină “suveranitatea și integritatea teritorială” a Ucrainei, dar nu a spus nimic despre o primire a Kievului în NATO (video aici). A devenit imediat limpede că Zelenski s-a grăbit, forțând lucrurile fără să cunoască teritoriul.
Febrilitatea lui Zelenski este de înțeles: Ucraina are obiectivul intrării în NATO înscris în Constituție.
(Cf. și blogul pe care îl țin zilnic la Europa Liberă despre criza din Ucraina, de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace, inclusiv evoluțiile zilnice ale situației pe front în Donbas: Criza din Ucraina. LiveBlog.)
SUA au pregătit ajutor militar pentru Ucraina în caz de atac rusesc
Între timp, Statele Unite au pregătit ajutor militar pentru Ucraina în caz de atac rusesc, potrivit unui anunț al purtătoarei de cuvânt a Casei Albe Jen Psaki.
Aceasta a subliniat că recentele afirmații potrivit cărora administrația Biden ar bloca ajutorul militar către Kiev sunt prostii ("nonsense").
Politico și The Washington Post au scris zilele trecute că Pentagonul a pus deoparte ajutor militar către Ucraina în valoare de zeci de milioane de dolari. Pachetul de ajutoare include rachete anti-tanc și începuse să fie pregătit din primăvară, din momentul în care Rusia începuse să maseze trupe la granița cu Ucraina.
Moscova și-a retras ulterior aproape în totalitate cei 100.000 de soldați, dar armamentul greu a rămas, iar trupele ar putea fi redesfășurate oricând. Kremlinul afirmă că toate acestea sunt pentru manevre militare care vor avea loc în toamnă.
Din 2014 încoace, SUA a oferit Ucrainei ajutor militar de aproape 2,5 miliarde de dolari.
Afganistanul, articolul 5 și simbolica 9/11
În privința Afganistanului, NATO a confirmat retragerea tuturor forțelor până pe 11 septembrie, iar vorbind despre cele două decenii de prezență militară acolo, Joe Biden a menționat „sprijinul adus de NATO” în momentul atentatelor din New York, în urmă cu 20 de ani.
Realitatea a fost însă ușor diferită. NATO și-a propus atunci, într-adevăr, de îndată ajutorul în vederea unei intervenții în Afganistan, însă George Bush a preferat să intervină singur în țara talibanilor.
NATO și-a propus de îndată ajutorul în cadrul acelui articol 5 al Cartei fondatoare, care spune că orice atac asupra unuia din membrii Alianței va fi considerat un atac împotriva tuturor. George Bush a considerat însă că pe plan simbolic SUA avea nevoie să răstoarne regimul talibanilor fără un ajutor din afară. Abia în anul următor, în 2002, Bush a acceptat participarea celorlalte țări din NATO la operațiuni de menținere a păcii în Afganistan și la misiuni de antrenare a forțelor locale.
E revelator de altfel că Donald Trump a pus la îndoială în mod explicit eventualitatea aplicării Articolului 5 de către SUA în cazul în care unul din membrii mai puțin importanți ai Alianței ar fi în pericol.
Este la fel de simbolic faptul că Joe Biden a decis că retragerea forțelor SUA (dar și ale celorlalți aliați din NATO) din Afganistan va fi totală pe 11 septembrie anul acesta, altfel zis la exact 20 de ani de la intervenție. Data a fost reconfirmată la încheierea summitului NATO.
Noutatea la summitul NATO a fost însă că secretarul general Jens Stoltenberg a precizat că și după retragere, o forță militară va rămâne pentru a asigura securitatea aeroportului din Kabul.
Asta nu fusese prevăzut în înțelegerea cu talibanii și rămâne de văzut dacă ei vor accepta un asemenea dispozitiv militar și după retragerea occidentală presupusă a fi totală.
