Un grup important de intelectuali și voci publice în România își zic cu insistență „conservatori”, eticheta le este acceptată, dar ar trebui văzut ce înțeleg ei prin Conservatorism (cu majusculă) și dacă nu cumva ei sunt mai degrabă niște utopiști potențial perturbatori, însetați de carisme dubioase și gata să distrugă tot ceea ce un conservator autentic ar păstra.
Conservatorismul tradițional, moștenitor al Iluminismului, Aufklärung, implică ideea de a păstra ceva liniștitor, care s-a dovedit eficace într-o lume stabilă. Conservatismul clasic respinge experimentele și fanteziile politice, fie ele de dreapta moderată sau extremă, ca să nu mai vorbim de stânga extremă.
Conservatismul clasic respinge experimentele și fanteziile politice...
Noii revoluționari „conservatori” din România sunt însă mai degrabă populiști, altfel zis se situează la antipozii conservatorismului clasic, cum o arată și insistența lor pe religie, care pentru conservatorii autentici era o chestiune privată. Ei se folosesc de religie ca de o armă, ceea ce un conservator n-ar face nici în ruptul capului.
Noii sectanți „conservatori” din România sunt utopiști și alarmiști potențial distrugători, ceea ce un conservator n-ar fi niciodată. Ei nu au ce conserva, pentru că ei doresc o lume nouă (cea de azi fiind pentru ei putredă, stângistă și invadată din afară) și anunță, cu insistență milenaristă, sfârșitul celei actuale, sfârșit adus de stângiști și refugiați. De aceea, ei caută și aplaudă măsuri extreme, imediate, de restrângere a unor libertăți, propuse de lideri autoritari, ceea ce un conservator ar refuza să contemple.
Conservatorii români sunt mai degrabă niște răzvrătiți stridenți, la antipozii calmului conservator. Conservatorismul este practic și metodic și respectă adevărul în dezbateri. Cei din România care își spun „conservatori” sunt la fel de revoluționari, în sens negativ, pe cât erau Lenin sau Che Guevara. Ei vor modificarea profundă a lumii actuale, ceea ce un conservator ar refuza fie și ca ipoteză.
Conservatorii români sunt mai degrabă niște răzvrătiți stridenți, la antipozii calmului conservator...
Cei pe care și-i iau ei ca modele carismatice nu au, de asemenea, nimic conservator. Un conservator autentic n-ar putea nutri vreo admirație pentru populistul Bolsonaro, nostalgic declarat al dictaturii militare. Matteo Salvini? Cabotinul Salvini e vârât până peste cap în scandalul unei posibile finanțări de la Kremlin, prin Gazprom, pentru că unii din acești “conservatori” îl admiră în secret pe Putin. Exact ce nu ar face un conservator autentic.
Disprețul lor pentru fapte concrete și pentru presa tradițională iarăși nu are nimic conservator. Conservatorii erau pentru programe economice înțelepte și calculate; sectanții noștri doresc în schimb o dereglare totală a economiei, lucru care nu ar aduce niciun bine pentru pacea socială.
Conservatorii adevărați nu doresc schimbarea cu orice chip, sunt împotriva schimbării forțate, pe când noii sectanți sunt profund și irațional în favoarea Brexitului și îl aprobă pe Boris Johnson, în ciuda tuturor datelor care anticipează dezastrul.
Vedem în România servilitatea cu care sunt înconjurați mini-profeții români purtători de diplome străine...
Apoi, conservatorii autentici sunt împotriva cultului personalității, pe când noii sectanți adoră figurile puternice, iar pe lângă partea populistă mai sunt și elitiști, pentru că vedem în România servilitatea cu care sunt înconjurați mini-profeții români purtători de diplome străine și presupuși a se situa dincolo de orice critică și atingere.
In sfârșit, conservatorismul era o doctrină universală, pe când sectanții noștri revoluționari vin acum cu sângele si națiunea și religia patriei ca singure valori.
Pe scurt, Conservatorii erau moștenitorii Iluminismului și ai liberalismului. Sectanții români însetați de revoluție de dreapta și de lideri cu carismă sunt total opusul acelei moșteniri luminate conservatoare.
