În filmul Rocky IV, eroul reușește să nimicească, la limită, după o luptă pe viață și pe moarte, un înspăimântător boxer sovietic/rus, un asasin implacabil, antrenat de KGB cu toate trucurile tehnologice, cinstite și necinstite, imaginable cunoscute în vremea aceea.
Ieri seara, 20 aprilie, cei doi candidați în a doua rundă a alegerilor prezidenți ale de duminică, 24 aprilie, Emmanuel Macron și Marine Le Pen, s-au înfruntat într-o dezbatere în doi, un autentic pugilat retoric transmis în direct pe toate canalele de televiziune.
Cum o detaliază, înșiră și explică Le Monde, detaliile acestei ciocniri au fost negociate de echipele celor doi până în ultimul moment: timp la egalitate, ordinea subiectelor abordate, totul combinat cu refuzul lui Marine Le Pen de a se lăsa filmată înainte de începerea înfruntării. Înfruntare în care, în cadrul subiectelor internaționale cu care s-a început, Macron a căutat, precum Rocky care lupta împotriva campionului KGB-ului, să facă din Le Pen un agent de influență al Rusiei lui Putin.
Tot Le Monde aduce la lumină legăturile strânse ale lui Marine Le Pen cu Rusia lui Putin: «Declarații, călătorii, sprijin, finanțare... Marine Le Pen și partidul Rassemblement National (RN) mențin legături strânse cu regimul rus, legături pe care încearcă să le minimizeze de la invazia Ucrainei încoace.»
Marine Le Pen a vizitat Rusia de cel puțin patru ori din 2013, primind de fiecare dată felurite onoruri de la regim. Sprijinul RN și Marine Le Pen pentru Vladimir Putin depășește vorbele folosite public. Prin eurodeputații săi, partidul de extrema-dreaptă a apărat aproape sistematic regimul rus, votând împotriva rezoluțiilor Parlamentului European care condamnau acțiunile beligerante sau încălcările dreptului internațional comise de stăpânul Kremlinului.
La fel, în privința Europei, Libération estimează în această dimineață că Le Pen a căzut ieri seara în capcana propriilor sale contradicții.
«O dezbatere cu cuțitele scoase», constată la Bruxelles Le Soir, „dominată în mod limpede de Macron”.
Alegerile din Franța au întotdeauna o importanță capitală în Uniunea Europeană. Când Parisul strănută, Europa răcește. O victorie pentru Le Pen ar fi o schimbare fără precedent, iar pentru asta nu există portiță de scăpare. Marine Le Pen a tot repetat că ea nu crede în UE, ci într-o „Europă a națiunilor”. Așa încât, în această dimineață, ideea principală, în întreaga presă străină, este aceea că o victorie a lui Marine Le Pen ar slăbi atât NATO cât și Uniunea Europeană, dacă nu chiar Occidentul în întregime.
«Marine Le Pen, coșmarul Europei» este, mare, în prima pagină, titlul dosarului special din numărul de astăzi al săptămânalului Courrier International.
Practic, toți comentatorii străini îi atribuie avantajul lui Macron în ciocnirea de ieri seara, chiar dacă cu unele rezerve: „În ce-l privește pe Emmanuel Macron, „capcana aroganței a fost doar parțial evitată”, consideră Le Temps, la Geneva, în Elveția. „Brațele încrucișate, enervat, deseori trântit într-o poziție ironică cu riscul de a părea disprețuitor, frecându-și adesea mâinile sau ținându-le de bărbie, șeful statului francez și-a redus, în mod constant, adversarul la măsurile pe care le propune, arătând în același timp cu degetul spre programul său, desfășurat în fața lui”.
Dar în fața lui, Marine Le Pen, „de la care se aștepta să intre în ofensivă pentru a obține mandatul de cinci ani al unui președinte francez, a rămas indecisă și nu a convins, cedând o mare parte a inițiativei lui Macron”, consideră La Stampa, la Torino, în Italia.
La rândul său, Wall Street Journal subliniază „contrastul” dintre Marine Le Pen, „o naționalistă care vrea să reia puterea din mâinile Uniunii Europene (UE), și Macron, un campion al UE care a căutat să-și promoveze experiența pe scena mondială”. Pentru cotidianul economic american, dezbaterea „a ilustrat în ce măsură Franța a devenit o țară profund divizată în ceea ce privește identitatea sa națională și locul său în lume”.
Ultimele sondaje permise înainte de alegerile de duminică și publicate înainte de dezbaterea în direct ieri seară îl dau pe Macron câștigător cu 56%, față de 44% pentru Le Pen.
Tot Le Monde mai subliniază și că Franța se arată o țară neprimitoare nu doar pentru refugiații din Siria și Afganistan, dar și pentru cei din Ucraina.
De la începutul invaziei ruse din 24 februarie, aproape cinci milioane de ucraineni și-au părăsit țara. Din acest exod fără precedent în Europa de la al Doilea Război Mondial, doar o mică parte dintre ei s-au îndreptat către Franța: circa 57.000 de oameni.
În schimb, 1,5 milioane de ucraineni locuiau deja în Polonia înainte de război, majoritatea lucrători migranți. Polonia este astăzi, fără surprinză, prima țară gazdă pentru refugiații din Ucraina. Potrivit datelor Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, țara a cunoscut sosirea a 2,8 milioane de ucraineni, dintre care se estimează că au rămas acolo între 70 și 80%.
Tot Le Monde oferă ceea ce ar putea fi principalul termen al modernității nostre anxiogene, dătătoare de spaime: „doomscrolling”
Derivat din verbul englezesc „to scroll”, a derula, acest cuvânt se referă la consultarea compulsivă a informațiilor care provoacă anxietate, un comportament născut din întâlnirea dintre curiozitatea umană și produsele platformelor digitale.
Ca un iepure prins de farurile unei mașini, mânat de curiozitate și panicat, utilizatorul continuă să citească, derulând compulsiv și cufundat într-o stare de uimire și teamă care se hrănește și se reînnoiește perpetuu. De la izbucnirea invaziei Ucrainei de către Rusia și odată cu amploarea acoperirii mediatice a evenimentului, cercul vicios al doomscrolling-ului s-a declanșat din plin, stârnind temeri pentru sănătatea mintală a utilizatorilor.
Vizual, „doomscrolling” mai trimite, desigur, și la aceea că Apocalipsa era scrisă pe un sul de pergament.
