Linkuri accesibilitate

Ce experți români lucrează pentru R. Moldova?


Anca Dragu, guvernatoarea BNM, are experiență atât în guvernul României, cât și la Comisia Europeană, spun cei care au aplaudat sosirea ei la Chișinău, la sfârșitul lui 2023. (Sursă: bnm.md, Courtesy Image)
Anca Dragu, guvernatoarea BNM, are experiență atât în guvernul României, cât și la Comisia Europeană, spun cei care au aplaudat sosirea ei la Chișinău, la sfârșitul lui 2023. (Sursă: bnm.md, Courtesy Image)

Numirea în decembrie a fostei ministre de finanțe din România, Anca Dragu, la conducerea Băncii Naționale a Moldovei, a trezit interes nu doar în R. Moldova, ci și în țara ei de origine, prilejuind și treceri în revistă ale altor „transferuri” de foști oficiali români peste Prut.

O asemenea listă a pregătit în marginea unui articol mai amplu George Costiță, de la Europa Liberă România. Lista, desigur, nu este exhaustivă, iar fenomenul este în plină desfășurare, unii spunând că va lua și mai mare amploare odată cu apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană.

  • Anca Dragu - a fost numită în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei pe 22 decembrie 2023, pentru un mandat de șapte ani. A fost ministră a Finanțelor, președintă a Senatului și senatoare din partea USR.
  • Gabriela Scutea - consultant la Ministerul Justiției și Procuratura Generală din Republica Moldova începând din septembrie 2023. A fost procuror general al României.
  • Daniel-Marius Staicu - șeful Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din decembrie 2022. Are un mandat de cinci ani. În România a ocupat funcția similară, la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
  • Cosmin Dinescu - este șeful Misiunii UE în Republica Moldova din aprilie 2023. A fost ambasador în Lituania și Croația.
  • Octavian Berceanu - consultant la implementarea programului naţional de împădurire din Republica Moldova. În România a fost șef al Gărzii de Mediu.
  • Anca Boagiu - fost ministru al Transporturilor și apoi al Integrării Europene în România, ea a devenit consultant la Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR) al Republicii Moldova în materie de transport, reţele transeuropene şi dezvoltare regională.
  • Cătălin Țacu - director al Inspectoratului de Stat al Muncii din Republica Moldova. A fost angajat al Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași.
  • Daniel Funeriu - fost ministru al Educației în România și consilier prezidențial. În Moldova este consultant la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Face parte din echipa Înalților Consilieri ai UE în Republica Moldova.
  • Alexandru Săndulescu - consultant la Ministerul Economiei și Infrastructurii. A fost director general al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) din România.
  • Victor Giosan - este în echipa de consultanți a prim-ministrului și ajută la reforma administrației publice locale.
  • Dragoș Ciuparu - expert în administrație publică și în elaborarea de politici publice în România. Participă la coordonarea reformelor la nivelul Guvernului.
  • Victor Wili Apreutesei - expert în securitate internă, consultant pe lângă Ministerul Afacerilor Interne de la Chișinău. A fost chestor în Poliția Română.
  • Irina Alexe - expertă UE la nivelului Guvernului din Republica Moldova. În România a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.
  • Nicolae Grigore - consilier la Banca Națională a Moldovei. Fost angajat la BNR, este expert în supravegherea prudențială și lupta contra spălării banilor.

XS
SM
MD
LG