Linkuri accesibilitate

Ce mai face Andrei Sangheli?

Andrei Sangheli, fost prim-ministru (1992-1997); imagine: „Moldova Suverană”, 13 iulie 1996
Andrei Sangheli, fost prim-ministru (1992-1997); imagine: „Moldova Suverană”, 13 iulie 1996

O să vă spun din capul locului că nu-mi plac politicienii şi conducătorii care, după plecarea din politică, dispar şi nu mai scot o vorbă despre ţara pentru care au muncit. Există asemenea politicieni care, de cum îşi pierd funcţia, devin un soi de struţi cu capetele băgate-n nisip. E ca şi cum au condus ţara din întâmplare, nu din dorinţa sinceră de a o primeni.

Foarte volubili sunt foştii preşedinţi Vladimir Voronin şi Mircea Snegur

Credeam că un asemenea politician e fostul premier Vasile Tarlev. Dar acesta a apărut, totuşi, în lumina reflectoarelor, zicând recent că liderii de azi nu sunt buni de nimic şi că el se gândeşte să revină în politică pentru a construi stadionul Republican, pe care tot el l-a demolat. Şi fostul premier Ion Sturza comentează mereu realitatea politică moldovenească, chiar dacă a avut la un moment dat un soi de decepţie profundă care l-a făcut să tacă luni în şir. Foarte volubili sunt foştii preşedinţi Vladimir Voronin şi Mircea Snegur, care fac din când în când câte o declaraţie sau rememorează vreun aspect din istoria RM-ului.

Zilele astea am avut o revelaţie. Mi-am dat seama că nu ştiu nimic despre fostul premier Andrei Sangheli, coechipierul lui Mircea Snegur. După ce a părăsit politica, un soi de praf al uitării s-a aşternut peste domnul Sangheli. Chiar ce mai face Andrei Sangheli? Cu ce se ocupă? Are vreo părere despre ceea ce se întâmplă azi în RM? E mulţumit de felul în care a condus ţara în anii ‘90? Sau poate are totuşi vreun regret? Nimic, stimaţi ascultători. Nimic nu ştiu despre Andrei Sangheli. De parcă nici nu a fost omul o vreme conducător. Cum aşa? Cum poţi să conduci o ţară şi apoi să nu mai vrei să spui două cuvinte despre ea? Sunt foarte-foarte nedumerit…

  • 16x9 Image

    Iulian Ciocan

    Iulian Ciocan, scriitor, eseist și unul dintre „veteranii” Europei Libere, autorul rubricii de comentarii și impresii „Realitatea cu amănuntul”. În fiecare dimineata la ora 7.00, la radio Europa Libera, pe web la moldova.europalibera.orgGoogle Play & iTunes.

Acest material face parte din categoria
XS
SM
MD
LG