Știrea proastă: nimeni nu știe exact. Știrea bună: există unele indicii și experiența aderărilor trecute.
Negocieri, abia la anul
Declarația summitului de la Bruxelles cuprinde propoziția considerată o victorie pentru Moldova și Ucraina, că „decide începerea negocierilor de aderare”.
Dar după ea urmează altă frază, mai complicată, care prevede, înainte ca negocierile să demareze cu adevărat, o nouă evaluare a îndeplinirii de către cele două țări a recomandărilor primite de la Comisia Europeană, în noiembrie.
Evaluarea va veni probabil în martie, iar Moldova și Ucraina speră să fie pozitivă și privesc deocamdată spre primăvară ca momentul adevăratei începeri a negocierilor. Moldova a spus deja că din noiembrie și până acum a și lichidat câteva restanțe.
Editorul pentru probleme europene al Europei Libere, Rikard Jozwiak, avertizează însă că adversarul primirii Ucrainei, premierul ungur Viktor Orban, care nu se lasă cu una, cu două, îi poate bloca din nou progresul la primăvară opunându-se prin veto unei constatări că și-a făcut „temele de casă”.
Ajutat, eventual, de aliați noi din UE, ungurul ar putea propune și ca negocierile de aderare să înceapă cu o nouă Comisie Europeană, rezultată din alegerile pentru Parlamentul European din 6-9 iunie, la anul.
Una peste alta – conchide Jozwiak – negocierile pot începe efectiv oricând între martie și decembrie 2024.
Cât de tare va fi legată Moldova de Ucraina?
Dacă deciziile politice privind aderarea Moldovei și Ucrainei (statut de candidat, lumina verde pentru începerea negocierilor) s-au luat la pachet și rapid, negocierile propriu-zise sunt individuale și pot fi îndelungate.
La masa de tratative cu UE nu vor merge un moldovean și un ucrainean, ci fiecare singur.
Sfârșitul acestui periplu complicat și poate lung, aderarea propriu-zisă, ca mare victorie politică a Europei în fața agresiunii rusești, ar trebui însă să găsească Ucraina și Moldova din nou împreună.
Asta ar fi în acord, totodată, cu o tendință mai veche a UE de a primi mai degrabă „pachete” de țări, decât câte una, pe rând (o singură excepție mai recentă: Croația, intrată individual în 2013).
Cât durează procesul aderării?
21 de țări au trecut până acum prin procesul de aderare (statele fondatoare, ca Franța sau Germania, nu au avut nevoie de așa ceva).
Viteza absolvirii etapelor (vezi graficul) a variat considerabil: între 3 și 14 ani. Unele țări bogate, democratice, pașnice, ca Finlanda, au trecut în fugă prin proces, ajungând, practic, să-și spună „da” cu UE, ca la cununie.
La polul opus, țări cu conflicte teritoriale (Ciprul) sau percepute ca din cale-afară de corupte și prost-guvernate, ca România și Bulgaria, au stat mai mult în sala de așteptare: 11 până la 14 ani!
Moldova și Ucraina sunt până acum candidate atipice.
Deși seamănă la prima vedere mai degrabă cu România și Ciprul decât cu Finlanda, ele au trecut în mare viteză primele etape, politice. Pe fondul agresiunii rusești, acceptarea lor drept candidate și lumina verde pentru negocieri au venit în succesiune neobișnuit de rapidă.
Mai aproape de 2040?
Greul începe de acum, cum spun deja cu un clișeu politicienii de la Chișinău și cei de la Kiev, și este puțin probabil ca negocierile propriu-zise să fie accelerate cumva de dragul celor două țări, mai ales pe fondul ascensiunii dreptei naționaliste în țări „vechi” importante din Uniunea Europeană.
Chișinăul și Kievul vor trebui să facă reforme reale, și nici așa nu este sigur că vor mulțumi pe cei care nu vor să fie mulțumiți, ca Orban și poate alți opozanți din Olanda, Austria, Slovacia sau Italia.
Termenul promovat de Chișinău – 2030 – este pomenit uneori ca dată la care UE ar trebui să fie gata să primească noi membri, dar nu toată lumea îl consideră realist, mai ales din cauza problemelor mari pe care le ridică Ucraina, inclusiv pe plan financiar.
În preajma summitului UE de la Bruxelles, din 14-15 decembrie, un oficial dintr-o țară membră estică a spus Europei Libere: „Oficial sprijinim intrarea Ucraina în jurul anului 2030, dar în realitate nu ne-am supăra nici dacă ar fi mai aproape de 2040”.
Factorul surpriză
Ca în orice proces în care sunt angrenate atâtea țări, și în extinderea UE sunt posibile surprize, care nu trebuie să fie neapărat neplăcute. Faptul că la summitul de la Bruxelles premierul ungur Orban a ieșit din sală în momentul votului asupra începerii negocierilor de aderare a șocat multă lume: a fost prima dată în istoria Uniunii când s-a recurs la această formă de „abținere constructivă”.
„Uniunea Europeană a dovedit că poate fi creativă” – spune Rikard Jozwiak.
Moldovenii și ucrainenii ar putea beneficia dacă această trăsătură nou descoperită a clubului cu 27 de membri se va transforma în obicei.
