Linkuri accesibilitate

CEC confirmă victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale


Comisia Electorală Centrală a validat vineri, 20 noiembrie, rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, ținut la 15 noiembrie, confirmând victoria Maiei Sandu. Potrivit procesului-verbal privind totalizarea rezultatelor electorale, învingătoarea alegerilor, Maia Sandu, a obținut în turul al doilea 943.006 voturi, iar învinsul Igor Dodon – 690.615. Peste 25.000 de buletine de vot au fost declarate nevalabile. IPN notează că hotărârea adoptată vineri de CEC urmează să fie transmisă Curții Constituționale pentru confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatului de președinte. Tot vineri, la o întâlnire cu ministrul de externe Aureliu Ciocoi, șefa misiunii OSCE de monitorizare a alegerilor, Corien Jonker, a declarat că în linii generale, procesul electoral s-a desfășurat cu respectarea principiilor democratice, fără încălcări majore.

XS
SM
MD
LG