Linkuri accesibilitate

CEC ar putea examina astăzi interzicerea transportului organizat la secțiile de votare


Comisia Electorală Centrală ar putea examina, chiar astăzi, miercuri 7 iulie - cu numai cinci zile înainte de alegeri anticipate- cererile PAS și DA de a interzice explicit transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare, a declarant Europei Libere, Rodica Sîrbu, purtătoarea de cuvânt a CEC. Explicația acestei întârzieri în examinarea cererilor este că CEC are nevoie de avizele Ministerului Justiției și a Centrului Național Anticorupție. „Chiar acum am recepționat aceste avize, urmează să fie analizate, astfel încât la una din următoarele ședințe a comisiei, poate chiar mâine, va fi examinat subiectul”, declara marți Rodica Sîrbu.

Alegerile parlamentare anticipate au loc duminică 11 iulie.

Partidul pro-prezidențial PAS crede că intenția autorității electorale este să nu impună nici o interdicția, pentru că altfel nu ar fi evitat, deja în două ședințe, să examineze problema, care se referă în primul rând la alegătorii de pe malul stâng al Nistrului, pentru care se deschis duminică 41 de secții de votare, pe malul drept.

Vox populi: votul din stânga Nistrului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:30 0:00

Ținând cont de tendința de vot de la alegerile generale din 2019 și cele prezidențiale din 2020, se pleacă de la premiza că acest electorat este în general favorabil partidelor de stânga, pro-Moscova, anul acesta Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, în timp ce diaspora, mai ales cea din Occident, ar sprijini partidele pro-europene, în primul rând partidul pro-prezidenția PAS.

Nicolae Panfil, șeful misiunii de observatori Promo-Lex din cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte a declarat, tot Europei Libere, că această interdicție explicită ar fi necesară pentru că „eficiența acesteia s-a demonstrat la alegerile precedente: la parlamentarele din 2019 s-au înregistrat 123 de incidente de acest gen, iar în primul tur al prezidențialelor deja – doar 50, și alte 37 în turul II.”

În 2020, o astfel de interdicție a fost impusă, așa că există și posibilitatea ca ea să fie pur si simplu reactivată.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG