Linkuri accesibilitate

Un concurent electoral poate cheltui în alegeri aproape 21 milioane de lei


Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis că suma maximă pe care o poate cheltui fiecare concurent în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie este de aproape 21 de milioane de lei. Banii trebuie virați pe conturile speciale ale concurenților numite „fond electoral”. În cazul candidaților independenți, plafonul cheltuielilor de campanie este de aproape 109 mii de lei.

Partidele, blocurile electorale și alte organizații social-politice care intră în cursa electorală pot primi din buget credite fără dobândă de până la 50 de mii de lei, iar candidații independenți - de până la 10 mii de lei. Bugetul solicitat de CEC guvernului pentru organizarea scrutinului este de 125 de milioane de lei.

Dar premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a spus că în fondul de rezervă al guvernului există actualmente mai puțin de 100 de milioane, iar banii vor fi transferați autorităților electorale în tranșe.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG