Linkuri accesibilitate

CEJ a decis că sistemul polonez de disciplinare a judecătorilor contravine legislației UE


Curtea Europeană de Justiție a decis la 15 iulie că sistemul polonez de disciplinare a judecătorilor contravine legislației Uniunii Europene, amplificând o dispută de ani de zile care se poate solda cu sancțiuni financiare împotriva Varșoviei. Instanța cu sediul în din Luxemburg a spus că noua cameră disciplinară înființată la Curtea Supremă a Poloniei „nu oferă toate garanțiile de imparțialitate și independență” și că nu este protejată de „influența directă sau indirectă a legislativului și executivului poloneze”. Criticii spun că această cameră a fost creată de politicienii naționaliști aflați la guvernare în Polonia ca parte a efortului lor de a supune sistemul judiciar unui control sporit. Curtea Europeană de Justiție mai amintește că, atunci când instanța constată o neîndeplinire a obligațiilor, statul membru în cauză trebuie să ia măsurile necesare pentru a remedia situația.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG