Saber Guardian 2019, un exercițiu militar NATO sub comanda Armatei române și a Armatei SUA în Europa și care s-a întins pe mai mult de două săptămâni, s-a încheiat sâmbătă, printr-un exercițiu poreclit „Scorpions Fury” (furia scorpionilor), lângă Fetești, la Bordușani. Scenariul de luptă a fost cel mai complicat din întreg Saber Guardian, implicând toate forțele armate – terestre, aeriene și navale, într-o zonă considerată „vulnerabilă” și de importanță critică pentru România și spațiul NATO: malurile Dunării.
Scenariul a implicat că inamicul a capturat un mal al Dunării, iar forțele aliate – România (cu forțele NATO pe care le coordonează în Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova, cu brigada 10 de Geniu, cu grupul de luptă fluvial și forțele speciale navale), SUA (cu forțe terestre și aeriene), Bulgaria și Germania au recapturat malul și au construit un pod mobil peste Dunăre, pe care să poată trece mașinile grele de luptă. Sâmbătă, la Bordușani, au participat peste 1.800 de militari și 600 de mijloace tehnice (aparate și mașini de luptă).
„O operațiune fantastică, care a inclus mai mult de 12 națiuni aliate, care au lucrat împreună. Pentru că împreună avem putere mai mare. Individual, fiecare avem capabilități, dar atunci când cooperăm, aducem cu adevărat puterea Alianței în față, iar aceasta a fost o ocazie foarte bună să o facem”, a declarat generalul american Christopher Cavoli, comandantul Armatei SUA în Europa, care a explicat că la Saber Guardian au fost antrenate toate structurile armate, de la eșalonul de comandă, până la soldați.
Tensiunile cu Rusia, din regiunea Mării Negre, sunt principalul motiv pentru care NATO desfășoară exerciții în această regiune.