Elaborarea unui vaccin durează din două motive, unul științific și altul birocratic. Birocrația, însemnând numeroase aprobări și verificări din partea autorităților de reglementare, a guvernelor, poate fi și este deja redusă, au spus liderii câtorva mari companii farmaceutice la o videoconferință găzduită la Geneva de Federația Internațională a Producătorilor și Asociațiilor Farmaceutice.
Estimăm că vom avea nevoie de la 12 la 18 luni până când un vaccin înregistrat va fi disponibil pe piață
Dar pe partea științifică, lucrurile nu pot fi grăbite, a spus unul dintre participanții la videoconferință, David Loew, vicepreședintele companiei Sanofi Pasteur. “Poate fi redusă perioada necesară parcurgerii etapelor administrative. Ceea ce nu vom sacrifica însă este timpul de care avem nevoie pentru a ne convinge că vaccinul este eficace și nu este periculos. De regulă, vaccinurile sunt injectate oamenilor sănătoși și trebuie să ne asigurăm că sunt sigure. Estimăm că vom avea nevoie de la 12 la 18 luni până când un vaccin înregistrat va fi disponibil pe piață”, a spus Loew.
Se află deja în testare clinică zeci de vaccinuri și remedii împotriva Covid-19, fapt care sporește șansele ca vaccinul să fie descoperit cât mai repede, a spus Rajeev Venkayya, șeful secției pentru vaccinuri al companiei Takeda Pharmaceuticals.
China, unde infecția a apărut pentru prima dată, în luna decembrie, a pus la dispoziția tuturor genomul virusului fără de care vaccinul nu poate fi elaborat.
Mai mult ca oricând, actorii de pe piața farmaceutică își coordonează eforturile, a spus David Ricks, președintele Federației Internaționale a Producătorilor și Asociațiilor Farmaceutice, tot el șeful firmei Eli Lilly and Company. “În cariera mea, nu am văzut o asemenea colaborare ca acum, atât între partenerii din industrie, cât și cu instituțiile academice și cu guvernele. Suntem siguri că tehnologia va opri această boală”, a mai spus Ricks.
Numărul deceselor cauzate de coronavirus a trecut vineri, 20 martie, de 10 500, iar cel al infecțiilor confirmate a depășit 250 de mii, potrivit site-ului worldometers.info care monitorizează pandemia. Așa încât este de așteptat că foarte mulți oameni vor vrea să se vaccineze, când vaccinul va fi gata.
Să se producă și distribuie în lumea întreagă miliarde de vaccinuri, nu va fi simplu. Paul Stoffels de la compania Johnson and Johnson a spus că industria farmaceutică se va asigura că vaccinul, atunci când este produs, va ajunge la toți cei care vor avea nevoie, fără discriminare. “Este o promisiune pe care o facem în comun, toată industria farmaceutică“, a spus Stoffels.