Linkuri accesibilitate

Centenarul + 1


Ultima săptămână a lui martie 2019 – luni, 25, Gala Premiilor UNITEM; miercuri, 27, Ziua Internaţională a Teatrului, dar şi ziua Unirii Basarabiei cu România; vineri, 29, dată la care Regatul Unit al Marii Britanii ar fi trebuit să părăsească Uniunea Europeană (şi n-are s-o facă, pe moment); sâmbătă, 30, spre duminică, 31, trecerea la ora de vară. Dat fiind că am făcut parte din Juriul de Selecţie, luni, 25 martie, am fost prezent la Gala UNITEM, înmânând Premiul „Valeriu Cupcea” actriţei Ludmila Gheorghiţă, artistă emerită, Teatrul Naţional „Satiricus”. Iar în calitate de om de litere, am fost intervievat de revista bucureşteană Caţavencu, a propos de Centenarul Unirii. În cele ce urmează, vă propun o secvenţă, nu înainte de a-i mulţumi prozatorului Cristian Teodorescu pentru că, vorba vine, „mi-a ridicat la fileu” întrebările, una şi una.

„…acum e rândul Statelor să se ridice la puterea de Culturi!”

Cine mai vorbește despre unire în Republica Moldova și cine mai crede în ea, deși Basarabia a fost prima care a votat pentru unirea cu România?

– De vorbit, vorbesc mulţi – unii evocând Unirea ca o sperietoare (aceeaşi, de vreo trei decenii încoace), alţii prefăcând-o în Deus ex machina (în sens de… maşină de vot), la care se adaugă şi cei ce o proiectează ca pe-un fel de Dacia Renault de producţie locală, unde Dacia = România, iar Renault, Uniunea Europeană. Să începem însă prin a-i cinsti pe intelectualii ardeleni, cei care au înfăptuit mai întâi Unirea în capetele elitelor basarabene de la 1917-1918, ca apoi tot domniile lor, ardelenii, să încheie cercul pe 1 decembrie 1918, deja la Alba Iulia, făurind astfel „România dodoloaţă”. Adevărata întrebare este ce se face în acest sens, şi aici înclin să cred că cei care au creat, în toţi aceşti ani, un acelaşi areal naţional, de limbă şi cultură – câteva edituri din Chişinău, în topul celor mai valoroase edituri româneşti la Gaudeamus & Bookfest; festivalurile de teatru & de muzică, reunind colective de-o parte şi de alta a Prutului; vernisări comune ale artisticilor plastici etc., etc. –, tocmai aceştia au înfăptuit Unirea „în spirit”; din păcate, partea cu „în literă” ţine de oamenii politici – mă întreb dacă avem la ora actuală bărbaţi ai neamului de anvergura celor de la 1918…

Cum a fost de Centenar la Chișinău?

– Nicicum. Adică au avut loc tot soiul de simpozioane, adunări, festivităţi, manifestări, dar în aer nu plutea Unirea, atmosfera fiind – tot mai apăsătoare – cea a unei ţări captive & depopulate. Mă întreb dacă se putea altfel, după anularea rezultatelor alegerilor municipale din Chişinău, în urma cărora ieşise învingător – în ciuda tuturor sondajelor – candidatul opoziţiei, Andrei Năstase?! Pe de-altă parte, Bucureştiul oficial, cu un PSD subminând din interior instituţiile statului de drept, n-a prea oferit un model demn de urmat, mai ales după protestele din 10 august care s-au lăsat cu călcarea în picioare a manifestanţilor. Iertată-mi fie gura păcătosului, frică mi-i că şi mass-media a făcut mai mult tam-tam (dar şi mişto!) apropo de preluarea de către România a preşedinţiei UE în primul semestru al lui 2019 decât cu privire la Centenarul fondării Statului român modern.

Ce înseamnă să fii patriot în Republica Moldova?

– După mine, să fii un bun român – ceea ce nu-i exclude pe cei care-şi zic moldoveni din talpă, câtă vreme nu se întorc împotriva neamului în general (faimoasa „palmă a jandarmului român”, din interbelic, cântărind mai greu decât deportările, lagărele staliniste & foametea organizată din ’46 etc. din perioada sovietică). Or, când vine vorba de stat – căci mă întrebi despre Republica [Moldova] –, mă tem că sunt ultimul care să dau lecţii de patriotism, şi asta deoarece existenţa însăşi a acestuia mi se pare o aberaţie istorică (din pdv al dreptului internaţional, RM se trage de la Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, iar acest [ma]RASSM va face, la rându-i, în câţiva ani un Centenar), pe care – hélas! – România (lui Iliescu, la acea oră) s-a grăbit – prima! – să-l recunoască (spre deosebire de Grecia, care abia acum recunoaşte Macedonia de Nord, şi numai după ce aceasta şi-a schimbat numele). Şi încă, am un paşaport (moldovenesc), dar abia cărţile mele (româneşti) spun ceva despre identitatea mea naţională & culturală, şi graţie lor am ajuns – mult înaintea liberalizării regimului de vize! – pe diferite meridiane, fizic, dar şi tradus în peste 20 de limbi.

(…)

Cum e, de fapt, cu ideea asta (de mulți uitată!) două țări, o singură cultură?

– Dacă-i adevărat că „ideile beau sânge”, aceasta suferă de hemoragie – într-adevăr, de la o vreme nu se mai vorbeşte despre „cele două state româneşti”, şi tot mai puţin aud formula „două ţări, o singură cultură”. Dar nici realitatea nu-ţi vine în întâmpinare, cel puţin dinspre cele două capitale. Pe teren însă, tot ce s-a creat temeinic în Basarabia anilor 1990 – 2018 ţine de aceeaşi cultură – românească –, în varii expresii & formule. În câteva rânduri, artiştii moldoveni sunt cei care au dat tonul. Altfel spus, arealul cultural românesc este mult mai vast decât cele „două ţări (româneşti)”; acum e rândul Statelor să se ridice la puterea de Culturi!

(…)

Crezi că generația noastră va apuca Unirea?

– Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!

* Opiniile autorului nu coincid neapărat cu poziția Radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG