Linkuri accesibilitate

„Cetățeni amețiți cu știri false despre virus” (Vlada Ciobana/ ZdG)


Revista matinală a presei la radio Europa Liberă.

Revista matinală a presei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:15 0:00
Link direct

Sâmbătă, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, șefa statului, Maia Sandu, a recomandat instituirea unei stări de urgență de două săptămâni, iar liderul PSRM, Igor Dodon, a supus criticii această recomandare. Newsmaker.md prezintă detaliile. „Statul nu poate să stea cu capul în nisip”, a spus Sandu. “Am dezbătut diferite scenarii. Opiniile celor implicați au fost variate. ...Pierderile de vieți dintr-o săptămână sunt echivalente cu căderea unui avion plin cu cetățeni”, a mai declarat Maia Sandu imediat după întrunirea consiliului. Pe pagina sa de Telegram, Igor Dodon a criticat propunerea administrației prezidențiale. „Decât să introduci lockdown deplin și să „ucizi” businessul… mai bine să asiguri, de urgență, accesul populației la un vaccin calitativ, ceea cu ce se ocupă parlamentul și guvernul în ultimele săptămâni”, a scris Dodon. Ulterior, liderul socialist a anunțat că a avut o discuție cu conducerea Parlamentului și împreună au decis că un lockdown total este periculos. „Am discutat un set de posibile acțiuni de restricționare parțială a unor activități,” a mai anunțat Dodon, care i-a cerut din nou președintei să desemneze premierul propus de majoritatea parlamentară. Printre argumentele în favoarea stării de urgență apărute în presă figurează o explicație a premierului interimar, Aureliu Ciocoi, citată de adevărul.md: unui guvern interimar îi este dificil să aplice sancțiuni pentru nerespectarea restricțiilor sanitare. “Trebuie să dăm o gură de aer medicilor”, o citează aceeași publicație pe Ala Nemerenco, consilier prezidențial pe probleme de sănătate.

Tot „Adevărul” scrie despre dezamăgirea șefei statului față de viteza cu care decurge prima etapă de vaccinare. Dan Perciuc, un deputat din PAS, este citat de contidianul.md cu declarația: „Ajungem la 100 de morți pe zi. Dacă vrem să evităm acest scenariu altă soluție decât un lockdown nu există”. Nicolae Dabija răpus de covid-19 va fi condus azi (luni, 15 martie) pe ultimul drum, mai anunță cotidianul.md. Publicația scrie că un decret emis de șefa statului declară în această zi doliu national: drapelele vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12:00, se va ține un minut de reculegere “în memoria renumitului scriitor, susținător de frunte al mișcării de renaștere națională, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, academician și istoric literar”, citat din comunicatul de presă emis de Președinție.

Pentru fostul premier Ion Chicu, recomandarea șefei statului către guvern privind instituirea stării de urgență este dovadă că Maia Sandu fuge de responsabilitate. Chicu pretinde că legea îi permite șefei statului să se adreseze ea direct parlamentului. Nu o face, scrie într-o tonalitate ironică Chicu într-o postare pe Telegram citată de ziarulnational.md, pentru nu vrea să-și asume o decizie ca aceasta, care “nu are cum să placă electoratului și omoară raitingul”.

Vlada Ciobanu scrie într-un editorial în Ziarul de Garda despre cetățeni “amețiți cu știri false despre virus, intoxicați cu lupte politice, dezamăgiți că nimic din ce revendică nu este auzit, în timp ce trăiesc cu frica de „cine va fi următoarea persoană apropiată afectată de COVID-19”. Autoritățile mai pot lua o altă cale, se declară convinsă autoarea, să intervină rapid acolo unde sunt focarele de infecție, să îi ajute pe cei vulnerabili și să înceapă, în sfârșit, testarea masivă a populației, așa cum o fac atâtea administrații din lume. “Ei nu mai pot miza pe faptul că cetățenii vor uita și ierta și această criză”, conchide autoarea.

XS
SM
MD
LG