Regele Charles al III-lea a pronunțat vineri primul său discurs către națiune, după ce a devenit monarhul Marii Britanii, la încetarea din viață a mamei sale, regina Elisabeta a II-a.
„Vă vorbesc astăzi cu sentimente de profundă tristețe. În timpul vieții sale, Majestatea Sa Regina - iubita mea mamă - a fost o inspirație și exemplu pentru mine și pentru toată familia mea, și îi suntem din toată inima datori, așa cum orice familie îi e datoare mamei ei, pentru dragostea ei, pentru afecțiune, îndrumare, înțelegere și exemplu.
Regina Elisabeta a fost o viață trăită cum trebuie; o promisiune făcută destinului îndeplinită, și e jelită profund în trecerea ei. Reînnoiesc astăzi pentru voi toți acea promisiune de serviciu pe viață”.
În discursul său televizat de la Palatul Buckingham, regele Charles a anunțat că fiul său William va deveni prinț de Wales, soția acestuia Catherine devenind prințesă de Wales.
Monarhul a vorbit și despre celălalt fiul al său, prințul Harry și despre soția acestuia Meghan, exprimându-și dragostea pentru ei. Harry și Meghan au renunțat la îndatoririle lor regale și trăiesc pe cont propriu în sudul Californiei.
Referind-se la urcarea pe tron a reginei Elisabeta în 1952, regele Charles a spus că în acel moment Marea Britanie și lumea încă se confruntau cu privațiunile și urmările celui de-al Doilea Război Mondial, și încă trăiau după convențiile lumii mai vechi.
„În ultimii 70 de ani am văzut cum societatea noastră s-a transformat într-una a mai multor culturi și credințe.
Instituțiile Statului s-ar schimbat și ele. Dar, [trecând] prin toate schimbările și provocările, națiunea noastră și familia mai largă a Teritoriilor - de ale căror talente, tradiții și reușite sunt atât de nespus de mândru - au prosperat și înflorit”.
În discursul său, Regele a vorbit și despre rolul și sarcinile monarhiei, și despre relația profundă dintre aceasta și Biserica Angliei:
„Valorile noastre au rămas și trebuie să rămână constante. Rolul și îndatoririle rămân și ele [constante], așa cum rămân și relația și responsabilitățile Suveranului față de Biserica Angliei - Biserica în care propria mea credință este atât de înrădăcinată”.
