Linkuri accesibilitate

Cine și de ce ar dori să dezbine breasla avocaților?


Imagine generică

Ancheta în care figurează Emanoil Ploșnița i-a divizat pe avocaţi în două tabere.

Preşedintele Uniunii Avocaţilor din Moldova Emanoil Ploșnița a fost pus sub acuzare de procurorii anticorupție pentru presupuse acte de escrocherie. Ancheta în care figurează fruntașul breslei avocațlor i-a împărțit pe aceștia în două tabere, unii care îl contestă și îi cer demisia de onoare, alţii care îl susţin invocând ingerințe din afara breslei. Nu este singura dispută a avocaţilor din ultimii ani, care au găsit suficiente motive pentru a se diviza.

Cine și de ce ar vrea să dezbine breasla avocaților
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:11 0:00
Link direct


Situația președintelui Uniunii Avocaților din Moldova, Emanoil Ploșnița, l-a determinat pe Victor Panțâru să-şi dea demisia din Consiliului Uniunii Avocaților după ce a încercat să obțină, dar fără succes, antrenarea comunității avocaților în examinarea totalității de împrejurări ce rezultă din starea de fapt.

El spune că după ce președintele Uniunii Avocaţilor a fost pus sub învinuire pe data de 8 octombrie, timp de o lună şi jumătate nu a oferit nicio explicaţie breslei şi societăţii.

Ploșnița este învinuit în baza articolelor ce se referă la excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu şi dobândirea ilicită a bunurilor în proporții deosebit de mari. Într-un răspuns oferit Europei Libere, Serviciul de presă al Procuraturii Anticorupţie spune că dosarul în care figurează Ploşniţa a fost pornit în octombrie 2017, iar preşedintele Uniunii Avocaţilor este acuzat că ar fi încercat să între în posesia unui teren de 0,12 ha ce aparține şcolii de meserii pentru surzi și hipoacuzici din Chișinău, în scopul privatizării ulterioare a acestuia.

Victor Panțâru în studioul Europei Libere
Victor Panțâru în studioul Europei Libere

Victor Panţâru i-a cerut lui Emanoil Ploșnița să se retragă de la conducerea Uniunii Avocaţilor pe durata anchetei sau să spună colegilor dacă la mijloc este un caz intimidare.

„Lumea vorbește, planează suspiciune, domnul Ploșnița nu înțelege să facă vreo declarație, să vină să dea vreo lămurire. Şi atunci eu am dorit să discutăm chestiunea asta la consiliu, fiindcă afectează imaginea avocaților în definitiv. Numai că consiliul nu a considerat că trebuie să discutăm lucru acesta, în sensul că nu au ajuns voturi să se pună pe ordinea de zi. Puteți să considerați dvs. că dumnealui este la fel de independent în declarațiile lui şi în acțiunile lui, şi în deciziile lui după ce a fost pus sub învinuire?”

Legea spune că profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcționare autonomă.

Avocata Natalia Moloşag împărtășește punctul de vedere al celor care îl susţin pe Emanoil Ploșnița. La acest moment, consideră ea, acuzațiile aduse sunt doar speculaţii şi nu pot sta la baza unei demisii, chiar și vremelnice.

Avocata Natalia Moloșag
Avocata Natalia Moloșag

Oamenii legii, mai zice Natalia Moloşag, urmează să-şi exercite atribuțiile şi în cazul în care prin sentință irevocabilă se va demonstra că preşedintele Uniunii Avocaţilor e vinovat, acesta va trebui să răspundă în faţa legii. Dacă el ar demisiona în actuala fază, negreșit vor reîncepe luptele interne dintre grupările de avocaţi, care îi vor face mai vulnerabili şi le vor slăbi rândurile.

Natalia Moloşag nu exclude că în acest caz ar putea fi interesate forţe din afara avocaturii sau specialiști convertiți în ultimii ani cu mai puține filtre de selecție.

„Cineva are interes ca corpul de avocați să nu fie unul puternic şi să nu acționeze unit. Eu consider că noi avem foarte mulți mancurţi în profesie, pentru că pe parcursul a foarte mulţi ani în avocatură s-au grămădit, s-au adus, s-au primit foarte multă lume care nu ţine la profesie, care are interese”.

Emanoil Ploșnița a fost ales preşedinte al Uniunii Avocaților în urmă cu un an, până atunci avocații au disputat veche conducere inclusiv în instanțe, context în care şi alţi apărători au acuzat că se fac presiuni asupra lor, unele de natură judiciară.

Cineva are interes ca corpul de avocați să nu fie unul puternic...

Avocata Natalia Moloşag afirmă că tagma apărătorilor este o oglindă a societății şi regretă că breasla nu are suficientă forţă care să impună filtre de autocurățire.

Președintele Uniunii Avocaţilor din Moldova, Emanoil Ploșnița, a promis să prezinte cât de curând posibil un punct de vedere asupra acuzațiilor ce i se aduc, dar a amânat deocamdată comentariile publice.

XS
SM
MD
LG