Linkuri accesibilitate

Ciocniri violente la New Delhi, provocate de noua lege a cetățeniei


Refugiată hindusă din Pakistan arătându-și pașaportul în cursul unui protest pentru adoptarea noii legi a cetățeniei din India, decembrie 2019.
Refugiată hindusă din Pakistan arătându-și pașaportul în cursul unui protest pentru adoptarea noii legi a cetățeniei din India, decembrie 2019.

Cel puţin şapte persoane au murit şi circa 150 au fost rănite în ciocniri care au avut loc luni, 24 februarie în capitala Indiei, New Delhi în timpul unor proteste provocate de nouă lege a cetăţeniei.

Potrivit poliției locale, ciocnirile au izbucnit între mii de manifestanţi care demonstrau pentru şi împotriva cestei legi, care simplifică procesul de acordare a cetăţeniei indiene membrilor minorităților religioase din ţările vecine (majoritar musulmane), dar îi exclude pe musulmani.
Criticii spun că legea contravine Constituţiei seculare din India, care tratează toate persoanele egal indiferent de religia lor, şi că este un pas spre marginalizarea minorităţii musulmane din ţară.

La New Dehli se află și președintele american Donald Trump care marți s-a întâlnit cu premierul indian Narendra Modi. La o conferință de presă comună, Trump s-a declarat optimist că cele două țări vor reuși să semneze un acord comercial amplu. Înainte de începerea vizitei, luni, oficial ai Casei Albe declarau că șansele unui acord sunt reduse din cauza barierelor puse mai ales de India. Cele mai mari probleme sunt în domeniul digital, agricol și sanitar, au mai spus oficialii americani.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG