Linkuri accesibilitate

Cioloș contra Orbán și Zen, sau arta de a fi belgian


René Magritte, La lampe philosophique, 1936, ulei pe pânză. Belgia este țara suprarealismului (cf. comentariul, rezumat mai jos, din ultima ediție a săptămânalului britanic The Economist).

Site-ul Politico, care se ocupă de afacerile europene, publică în această dimineață scrisoarea adresată ieri de șeful grupului euro-parlamentar transnațional Renew Europe, Dacian Cioloș, președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, în care îi cere, în numele grupului, să nu deblocheze cele 7 miliarde de euro pe care Ungaria lui Viktor Orbán ar trebui să le primească pentru a putea ieși din pandemie, „astfel încât banii să nu sfârșească în alte buzunare”. Scrie Dacian Cioloș: „Frauda în Ungaria lui Viktor Orbán este endemică – sau, pentru a cita evaluarea Comisiei: este sistemică.”

Tonul scrisorii este neobișnuit de direct și polemic, dar e în ton cu retorica lui Orbán, care recent a spus că Bruxelles întemeiază un “imperiu european” și a propus reducerea puterilor și atribuțiilor parlamentului european.

Dacian Cioloș amintește în scrisoarea către von der Leyen că Ungaria lui Orbán nu recunoaște jurisdicția procuraturii europene, condusă de Codruța Kovesi, care are ca misiune tocmai verificarea bunei folosiri a banilor europeni.

Un sărut nedistanțat pe fond de ipocrizie british

În Marea Britanie, în acest weekend, ministrul sănătății, Matt Hancock, a trebuit să-și dea demisia, după ce s-a dovedit și a fost expus în tabloide, apoi în presa „serioasă”, că încălcase regulile distanțării sociale.

La nivelul guvernului, autoritatea lui Boris Johnson era de altfel deja știrbită, scrie The Observer, după ce Hancock își pierduse și ultimul sprijin, inclusiv în cadrul partidului conservator, Tory. Fotografii publicate de tabloidul The Sun l-au arătat sărutând o asistentă. Despre mască, evident, nici vorbă, asta nici nu trebuie întrebat.

Pe deasupra, The Times, ziarul conservator prin excelență, revelează că în calitate de ministru al sănătății Hancock a folosit în mod repetat o adresă de email privată pentru afaceri guvernamentale. “Asta înseamnă”, scrie The Times, “că guvernul nu posedă urmele unor tranzacții și negocieri care l-au făcut pe Hancock să decidă achiziționarea de kituri de echipamente anti-Covid (faimoasele PPE, personal protective equipments) și suscită semne de întrebare în legătură cu contractul de 37 de miliarde pentru cumpărarea acestora, precum și întreaga strategie anti-Covid a guvernului”. The Mail on Sunday deține emailuri care ar arăta că Hancock și-a ajutat cel puțin un prieten oferindu-i un contract guvernamental.

Sigur, demisionarul adulter Hancock și-a pierdut și ultima urmă de autoritate morală, dar și lui Boris Johnson i se reproșează insistent că nu s-a descotorosit de Hancock mai repede, ba chiar a căutat până în ultimul moment să-l țină în guvern. Deocamdată, Johnson i-a acordat postul fostului ministru al economiei (Chancellor of the Exchequer) Sajid Javid.

În urma sărutului cu asistenta apărut în prima pagină din Sun, Hancock și-a părăsit de altfel soția, însă nu pentru adulter este el acuzat si tratat de ipocrit din toate părțile, ci pentru încălcarea regulilor sanitare și sociale decise tot de el si pe care guvernul se căznește să facă populația să le accepte, mai ales în condițiile în care primejdia variantului Delta al virusului devine tot mai acută.

De altfel, în Franța vecină, Libération face un rezumat al situației mondiale a răspândirii acestui virus mutant, rezistent, insidios («variantul indian»), care se extinde rapid și brutal în țări ce se credeau aproape ieșite din pandemie. Portugalia, de pildă, este prima țară din UE care tocmai a anunțat că virusul Delta este acum dominant pe teritoriul său, ba chiar reprezintă mai mult de 70% din toate noile cazuri în regiunea Lisabonei.

El Mundo, în Spania, scrie de altfel că Hancock se va muta acum în apartamentul amantei cu care se săruta în pozele tabloidului The Sun.

Și, parcă pentru a arăta că guvernul e cufundat într-o dezordine totală, BBC a difuzat ieri un scoop: un pachet de documente secrete ale armatei au fost găsite în stradă, la o stație de autobus, și au de-a face cu relațiile tensionate cu Rusia, dar și cu povestea distrugătorului britanic asupra căruia Rusia susține că a tras în Marea Neagră.

From Russia with love

Tocmai în legătură cu asta, Izvestia, la Moscova, face mare caz de un articol japonez, publicat pe platforma japoneză a Yahoo (Yahoo.co.jp), în care se explică în detaliu de ce Rusia ar avea dreptate în chestiunea tensiunilor din Marea Neagră.

Kommersant (ziarul “Ъ”, cum își spun singuri, de la “semnul tare” pe care și l-au pus arhaizant în nume: KommersantЪ) publică un comentariu/eseu politic al ministrului de externe Serghei Lavrov, un autentic artist al supraviețuirii politice și un om primejdios când zâmbește (rar), comentariu intitulat aproximativ „Îndreptar despre drept, drepturi și pravile” (О праве, правах и правилах), în care Lavrov analizează foarte pozitiv întâlnirea de luna aceasta, la Geneva, între Joe Biden și Vladimir Putin.

Prin insistența apăsată asupra importanței întâlnirii celor doi pentru echilibrul Mondial, Lavrov dovedește însă și că beneficiul a fost de fapt mai mare pentru Putin, mai mare decât el a dorit să o arate, și că Moscova caută să obțină cât mai mult capital politic și strategic din asta.

Spania: café olé

E bine să ți se aducă dimineața cafeaua la pat, mai ales dacă ești acasă și nu în loc străin, dar El Pais constată că tinerii spanioli care trăiesc cu părinții sunt cei mai numeroși din Europa: 64% din tranșa de vârstă 25-29 de ani încă mai locuiesc „cu bătrânii”, un procent dublu față de situația din Franța sau Germania. De fapt, constată ziarul, vârsta medie pentru a pleca de acasă se ridică la 30 de ani în Spania.

E pentru prima oară că Spania depășește Italia în acest fenomen al dependenței tinerilor de părinți. Într-adevăr, în Italia există acut acea categorie de oameni numiți „bamboccioni” („bebelăi”) care stau cu părinții până la 30 - 40 de ani.

Belgitude: Zen și arta de a fi belgian

În sfârșit, săptămânalul britanic The Economist are în ultimul său număr, la rubrica de eseuri și comentarii pe teme europene Charlemagne, un text ludic, dar erudit, despre ce îi face pe belgieni atât de ciudați și „de ce Belgia e cea mai stranie țară a Europei”.

Totul pleacă de la moartea unui terorist belgian de extrema dreaptă, Jürgen Conings, un sniper în serviciile de elită ale armatei, al cărui cadavru a fost găsit într-o pădure după o lună de căutări.

Un «Rambo» belgian a ridiculizat armata

Vreme de o lună, întreaga presă belgiană a avut ca mare subiect cazul acestui militar de extrema dreaptă. Omul, dispărut în păduri și greu înarmat, a devenit repede o vedetă pe rețelele sociale, prin felul în care a scăpat tuturor cercetărilor, trecând din pădure în pădure și în rezervații naturale, precum Rambo.

El era un adept al teoriilor conspiraționiste de tip QAnon care și-a anunțat deodată dorința de a-l ucide pe principalul virolog al țării, Marc Van Ranst, completând că el refuză "să trăiască într-o societate condusă de politicieni și virologi".

Sigur, presa se tot întreabă ce căuta un asemenea om în armata belgiană. Mai ales după ce el ceruse pe Twitter adresa virologului Marc Van Ranst, întrebând cine știe unde locuiește acela. Corpul i-a fost găsit din întâmplare într-o pădure, după o lună de căutări.

Pornind de la acest caz, textul din The Economist observă că în țara suprarealismului care e Belgia, totul clocotește de haos si anarhie, sub un aspect de decor cenușiu, cu 200 de zile de ploaie pe an, Magritte (cf. foto) repetitiv peste tot, Manneken Pis si cartofi prăjiți la cornet.

Acolo însă unde The Economist aduce un omagiu fără reținere Belgiei este când vorbește despre „detașarea ironică” transformată în tehnică de supraviețuire în situații absurde (sau „suprarealiste”, din nou Magritte). A fi "Zen" nu e suficient. A înțelege funcționarea Belgiei, o țară cu cinci parlamente și trei comunități lingvistice, necesită o restructurare metafizică. Belgia este expertă în „administrare cuantică” (quantum governance): guvernarea este multiplicată pe atât de multe planuri, încât în final nimeni nu mai e responsabil. Așa se explică, paradoxal, și cum țara a putut supraviețui recent aproape doi ani fără un guvern. Belgia oferă stabilitate în haos. Este statul eșuat cel mai performant din lume (the world's most successful failed state).

Sau, cum spune dictonul clasic: „Dacă tu crezi că ai înțeles ceva din Belgia, înseamnă că nu ți s-a explicat bine.” Ceci n'est pas une revue de la presse.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG