Linkuri accesibilitate

CJI: Trei posturi din zece au favorizat candidaţii BeCS şi Şor


Imagine generică

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) spune că în campania de până acum în vederea alegerilor de la 11 iulie, 3 posturi TV din 10 au favorizat candidaţii BeCS şi Şor, defavorizându-i pe cei din PAS.

Celelalte nu au favorizat sau defavorizat evident vreun concurent electoral. Constatările se regăsesc în primul raport de monitorizare a presei audiovizuale în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate, şi au fost prezentate luni de Nadine Gogu, director executiv al CJI, în cadrul unei conferințe de presă la IPN.

Experţii media au constatat că materialele electorale difuzate au fost în mare parte corecte şi echidistante. Totodată, majoritatea materialelor analizate au fost dezechilibrate din perspectiva egalităţii de gen, în materialele relevante bărbaţii fiind citaţi de cele mai multe ori. Nadine Gogu a precizat că fiecare raport de monitorizare va fi expediat la Consiliul Audiovizualului.

„Dacă ei, aşa cum au făcut şi în trecut, decid să nu ia în calcul ceea ce am trimis noi, atunci reacţionăm. Consiliul Audiovizualului va avea în această campaniile propriile rapoarte, ei trebuie să ţină cont în primul rând de rapoartele lor, atunci decid dacă aplică o sancţiune sau alta”, a adăugat Nadine Gogu. Raportul de monitorizare este realizat de CJI în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC).

Majoritatea materialelor analizate au fost dezechilibrate din perspectiva egalităţii de gen...

Elena Prohnițchi, secretar al CALC, a precizat – potrivit IPN - că platforma e constituită din 36 de organizaţii neguvernamentale care îşi propun să promoveze alegerile libere, corecte, transparente şi incluzive. „O componentă esenţială a activităţii Coaliției e monitorizarea comportamentului instituţiilor media în perioada electorală şi pe durata campaniei electorale”, a subliniat Elena Prohnițchi.

Primul raport de monitorizare a presei audiovizuale în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate a fost realizat în perioada 1-10 iunie şi a vizat 10 posturi de televiziune. Posturile monitorizate au fost Moldova 1, Jurnal TV, NTV Moldova, Primul în Moldova, Prime TV, Publika TV, RTR Moldova, Pro TV, Tv 8 şi Tv 6. Au fost analizate materialele cu caracter electoral, conţinut în principalele buletine de ştiri zilnice.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG