Unul dintre clișeele lipsite de realitate care circulă în legătură cu rezultatul alegerilor europene este acela că succesul extremei drepte și al naționaliștilor ar arăta un declin al Europei integrate, cea în drum spre o structură federală, așa cum o doreau părinții fondatori.
Ni se anunța o apocalipsă adusă de dreapta extremă. Mulți antieuropeni și eurosceptici s-au bucurat de ceea ce a părut a fi o victorie a adversarilor integrării europene. În Franța, Germania, dar mai ales în Italia, Polonia și Ungaria, euroscepticii și ultranaționaliștii au câștigat multe mandate suplimentare în Parlamentul European. In Franța, partidul ultranaționalist al lui Marine Le Pen a luat 22 de scaune față de 21 pentru partidul lui Emmanuel Macron.
Realitatea e însă diferită, atunci când se ajunge la funcționarea Parlamentului European. Le Pen a câștigat de fapt mai puțin în procente acum decât la alegerile parlamentare din 2014. Sigur, Liga lui Matteo Salvini, în Italia, a urcat de la cinci mandate europarlamentare la 28, dar, așa cum am mai arătat, le va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil, antieuropenilor să formeze o autentică forță politică în Parlamentul European, deoarece scopurile lor naționale se contrazic reciproc cu cele ale altor antieuropeni sau eurosceptici.
Așa încât, nu Macron a pierdut, obținând un mandat mai puțin decât Le Pen, ci cele două mari familii politice tradiționale au pierdut, cele care au dominat întotdeauna Parlamentul European: PPE spre centru-dreapta și socialiștii spre centru-stânga, chiar și aici, însă, cu serioase nuanțe, deoarece socialiștii au ieșit foarte bine în Spania sau Olanda. Tot în Olanda, extremiștii lui Geert Wilders au suferit o înfrângere totală.
PPE și socialiștii au pierdut în favoarea liberalilor și a ecologiștilor, iar nu a extremei drepte. Ecologiștii germani intră în Parlamentul European cu 21 de locuri, cât întreaga mișcare a lui Macron. Această deplasare politică spre centru și spre ecologiști are loc în Europa occidentală, iar nu în cea est, unde domină populiștii.
Tot așa, succesul PNL-ui în România nu trebuie asociat victoriei liberalilor în Occident, întrucât PNL-ul românesc face parte din PPE (ca și Fidesz-ul lui Viktor Orban, suspendat deocamdată și care ar putea ieși din PPE, mergând spre o formațiune eurosceptică)
Îmbucătățirea asta nu este însă câtuși de puțin ceva rău, deoarece sparge binomul tradițional PPE-socialiști, care a dominat vreme de decenii viața politică a Parlamentului și
Dispariția monopolului PPE-socialist, înseamnă o reactivare a autenticelor diferențe politice în Parlament...
principalele numiri. Cele două grupuri nu vor mai putea, de pildă, să numească cum vor președintele Comisiei Europene, a cărui numire a fost luată înapoi de Consiliu, de capitalele țărilor membre. Dispariția monopolului PPE-socialist, înseamnă o reactivare a autenticelor diferențe politice în Parlament.
Pentru prima dată în cele patru decenii de când se țin alegeri pentru Parlamentul European (din 1979) se simte apusul partidelor mari. Tot pentru prima dată, participarea la alegeri europene a depășit 50% la nivelul continentului.
Așa încât, presupusa victorie a antieuropenilor este pe cale de a duce, de fapt, la o viață politică mai viguroasă și la o reactivare a idealului european.
