Este întrebarea pe care și-o pune multă lume în ideea configurării în viitorul Parlament a unei guvernări democratice și proeuropene. În Moldova, după alegerile din toamnă, o guvernare proeuropeană este posibilă prin trei scenarii, nu toate la fel de bune.
Primul: alegerile sunt câștigate detașat de partidele proeuropene și anti-mafia. Va fi formula cea mai potrivită pentru relansarea reformelor, pentru șansa moldovenilor de a ieși din sărăcie, umilință și disperare.
Al doilea scenariu: în urma alegerilor forțele proeuropene și anti-oligarhice ajung la un compromis cu Partidul Democrat de la guvernare care va lua și el, probabil, destule voturi pentru a putea participa într-o majoritate care ar menține Republica Moldova pe orbita Europei.
Al treilea scenariu, cel mai puțin dezirabil, dar posibil, căci totul este posibil în Moldova, mai ales în rău decât în bine, este să avem o coaliție cu deputați rupți din diferite fracțiuni. Să apară, în premieră, și transfugi de la PSRM care după alegeri să aibă subita revelație că partidul și președintele lor „taliban” nu-i mai reprezintă, că incoruptibilitatea pe care până în acest moment nimeni nu le-a pus-o la încercare este un anacronism, o atitudine neprofitabilă politic. Vorbim de o guvernare de strânsură, aidoma celei de azi, construită pe șantaj și corupere, care de ochii lumii se va intitula „pro-europeană”, încercând să păstreze deschisă, fie și la limită, finanțarea occidentală de care Moldova, pentru a supraviețui, nu se poate lipsi în orice conjunctură și sub orice regim politic.
La fel de posibilă este însă și o guvernare „curat” PSRM-PD sau PD-PSRM (ordinea abrevierilor nu contează), care va închide proiectul european în numele „statalității” și al parteneriatului strategic cu Rusia. Asta va presupune și o așa-zisă reintegrare teritorială cu Transnistria, după un model convenabil Moscovei, care va putea influența direct politicile interne și externe ale Republicii Moldova. O guvernare cu socialiștii va bloca apropierea moldo-română, inclusiv proiectele de interconectare energetică.
Dintre scenariile legate de păstrarea orientării pro-occidentale, mai realist, judecând după raportul de forțe, deși doar teoretic ca voință de realizare, pare a fi cel de-al doilea, adică un compromis între PD și Opoziția pro-europeană care, ultima, ne așteptăm să câștige suficiente mandate – moldovenii spun că vor o schimbare reală! –, pentru o majoritate de guvernământ. De altfel, spicherul Andrian Candu invoca recent într-un interviu din media ucraineană posibilitatea unei colaborări: „La alegerile parlamentare viitoare pentru Partidul Democrat ar fi atractiv să găsească limbă comună cu Maia Sandu și cu alți reprezentanți proeuropeni.”
Presa și comentatorii arondați actualei puteri pun și ei problema compromisului pe care ar trebui să-l încheie Opoziția pro-
Puterea și exponenți ei mediatici ignoră o noțiune elementară, fără de care nu se poate imagina un compromis politic decent. Și anume: încrederea...
europeană cu actuala putere pentru a preveni o revanșă rusească – pericol real, ce nu trebuie neglijat de dragul unui concept al purității politice numit „Alba ca Zăpada.” Numai că în afara acestor declarații și chemări la unitate în fața amenințării rusești, puterea și exponenți ei mediatici ignoră o noțiune elementară, fără de care nu se poate imagina un compromis politic decent. Și anume: încrederea.
Partidul Democrat are o proastă reputație din acest punct de vedere, în special sub conducerea actualului său președinte. Și-a „canibalizat”, și-a anihilat toți partenerii și o bună parte din adversari. Vezi soarta PCRM-ului lui Voronin, căruia i-a diminuat forța politică și i-a furat aproape întregul partid. Vezi, de asemenea, soarta PLDM-ului, cu al său omnipotent lider Filat care a făcut compromisuri și a încercat să colaboreze cu cel pe care l-a numit „păpușar” și „mafiot”, și în consecință a ajuns la pușcărie. Vezi picajul PL-ului, partidul lui Mihai Ghimpu, care a insistat că rămână alături de Partidul Democrat în numele „parcursului european”, până acolo încât a dorit să-l facă pe șeful PD prim-ministru.
Din aceste considerente și din altele, la fel de cunoscute, Opoziția pro-europeană este foarte refractară la ideea de compromis cu actuala putere. Pentru a-și crea un cordon sanitar, liderii acestor partide au declarat în repetate rânduri că refuză orice alianță cu PD, cel care formează împreună cu PSRM, la nivel de formațiuni și de lideri, un „binom toxic”.
În pofida argumentelor amintite, mulți se întreabă: chiar să nu poată aceste forțe care se declară adepte ale modelului democratic, occidental, de dezvoltare a țării, având și șansa să câștige suficiente mandate în viitorul Parlament, să se regăsească, în pofida a tot ce le separă, într-o formulă de guvernare acceptabilă, pentru a nu lăsa țara pe mâna socialiștilor?
Dincolo de opinii și opțiuni personale, ar trebui să formulăm termenii în care este corect să se pună problema compromisului politic în Moldova, pentru a-l scoate din zona speculațiilor și a insinuărilor ce n-au nicio legătură cu realitatea.
Compromisul este un subiect foarte delicat, iar la moldoveni chiar dificil. Pentru că aici intră în joc principiile, valorile care îți definesc identitatea politică și integritatea umană. În același timp, nu numai în Republica Moldova, ci peste tot în lume, politica este arta compromisului.
Noi credem că cel care se cuvine să aibă inițiativa pe acest teren – o inițiativă reală, nu una demagogică – este Partidul Democrat, aflat la guvernare. Și primul pas în această direcție trebuie să fie dacă nu anularea legii votului mixt, cel puțin introducerea turului doi la circumscripțiile uninominale, oferind o posibilitate reală de coalizare a tuturor forțelor proeuropene împotriva candidaților PSRM în turul doi, decisiv, al scrutinului. Doar așa poți demonstra că chiar te preocupă prevenirea unei victorii a taberei pro-ruse și nu urmărești, de fapt, o alianță postelectorală cu aceasta. Ai avut nevoie de socialiști pentru a adopta votul mixt, singurul prin care crezi că ți-ai mai putea salva pielea, de ce te-ai mai crampona de actuala formulă, a mixtului într-un singur tur, care favorizează flagrant PSRM-ul și nu viitorii aliați proeuropeni pe care ți-i dorești? Unde e logica?...
Apoi, pentru a-și proba seriozitatea intențiilor, Partidul Democrat trebuie să îmbunătățească ceea ce numim actul de guvernare. Să asigure independența justiției. Să înceteze hărțuirea primarilor Opoziției. Să oprească propaganda TV și denigrarea sistematică a liderilor partidelor proeuropene. Să aibă o atitudine fără echivoc față de mandatul iresponsabil al lui Igor Dodon, față de serviciile atât de transparente pe care acesta le aduce Rusiei, în detrimentul propriului stat. Nu poți să declari pentru presa internațională, cum face Andrian Candu, că Dodon și socialiștii sunt principalul pericol pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și să nu faci nimic pentru a opri dezmățul acestei veritabile „coloane a cincea” rusești, cum i se spune, cocoțată în fotolii de răspundere și în media, de unde amenință țara cu război civil și ațâță dispozițiile separatiste, antiromânești și antieuropene ale găgăuzilor.
E nevoie de un progres real în anchetarea fraudei bancare, de pedepsirea, nu protejarea (!) celor implicați – una dintre cerințele categorice asupra căreia insistă și Uniunea Europeană.
În general, dacă vrei colaborare, fără dialog e imposibil. Dacă liderii partidelor pro-europene nu-și permit, nu riscă un asemenea dialog, el poate fi intermediat de persoane mai neutre, acceptate de ambele tabere.
Iată câteva condiții indispensabile pentru un compromis politic în Republica Moldova, chiar dacă acest teren rămâne unul minat. Este în stare Partidul Democrat, care zice că își dorește o guvernare pro-europeană după alegerile parlamentare, să ofere sus-pomenitele dovezi de bună-credință? Este dispusă Opoziția să le ia în considerare?
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
