În prima decadă a lunii mai în Republica Moldova se reia eternul război al simbolurilor. Mai întâi, 1 Mai, „Ziua solidarității oamenilor muncii”, populară în URSS, pe care socialiștii lui Dodon au preluat-o de la comuniști, cu întreaga-i recuzită de sloganuri, demonstrații și steaguri roșii. E drept că gradul de ideologizare a acestei sărbători a mai scăzut: televiziunile „ostile” PSRM au prezentat secvențe cu oameni de la țară, mulți în stare de ebrietate, care nu știau să răspundă la întrebări elementare despre semnificația sărbătorii la care participau. Dar au mărturisit cu inocență c-au fost aduși cu autobuzele la Chișinău și plătiți cu câte o sută de lei.
Înfățișarea, limbajul acestor manifestanți confuzi mi-au amintit de „alegătorii” din Transnistria, teleportați parcă din filmele sovietice, mohorâte și depresive. Fuseseră și ei plătiți și aduși în mod organizat să voteze pentru Dodon în alegerile prezidențiale de anul trecut. De 1 Mai socialiștii au invocat solidaritatea muncitorilor de pretutindeni, mai ales a celor din fosta URSS. Doar că în Moldova oamenii muncii s-au cam rărit, iar întreprinderile de stat cu numeroși angajați, concentrate mai ales în Chișinău, pot fi numărate pe degete.
Alți moldoveni, mai puțin sensibili la miturile sovietice, au mers „la natură”, cum zice basarabeanul, cu sacoșa de frigărui în mână, doar că de această dată peisajul din parcurile și crângurile din preajma Chișinăului era traumatizat de recentele intemperii. Despre dezastrul care rămâne în urma acestor picnicuri – tone de gunoaie și resturi menajere – se vorbește prea puțin, deși este o gravă problemă ecologică și de etică a comportării umane.
De 9 mai, un alt bucluc. În acest an parlamentarii au hotărât să legifereze ziua de 9 Mai drept Zi a Europei, fără a anula Ziua Victoriei. Acest fapt l-a scandalizat pe Dodon, care a amenințat că nu va promulga legea. Omul nu vrea să admită ideea că izbânda sovietică în cel de-Al Doilea Război Mondial poate coexista cu celebrarea păcii și colaborării între națiuni care, înainte, luptaseră pe părți diferite ale baricadei. Neostalinism marca PSRM.
Dodon se încăpățânează să apere exclusivitatea zilei de 9 mai, întrucât pentru Moscova e vital să păstreze triumfalismul sovietic, ca parte a soft power-ului rusesc în Basarabia, unde corupția și sărăcia generate de guvernările pretins proeuropene din ultimii opt ani îi asigură lui Putin o fertilă bază electorală. Să vedem dacă președintele ales cu cântec se va speria de avertismentul spicherului Andrian Candu că Parlamentul va revota legea și dacă va accepta să meargă la un referendum de demitere a președintelui de dragul militarismului rusesc. La câte referendumuri a promis până acum socialistul, încă unul n-ar mai însemna mare lucru.
În orice caz, schimbul acesta de replici, Ziua Victoriei vs. Ziua Europei, va ocupa spațiul mediatic și va întreține pasiuni, ping-pongul de la vârful puterii se va derula cu roluri precis distribuite: pe de o parte, „combatantul proeuropean”, sincronizat cu lumea modernă (am numit majoritatea parlamentară coordonată de Plahotniuc) și, de cealaltă parte, „partizanul sovietic”, retrograd și antioccidental, în persoana lui Dodon. Deși a sfidat de mai multe ori Constituția, „partizanul” continuă să mineze poduri fără ca vreo sesizare a organelor de drept să-i fi tulburat misiunea.
Luna mai adaugă scenei politice și o intrigă polițistă. Din filmul complex al raidurilor procuraturii și CNA-ului la primăria Chișinău, soldate cu arestări inopinate, aflăm că Nistor Grozavu, viceprimarul Chișinăului, colaborează fructuos cu anchetatorii, motiv pentru care a fost plasat în arest la domiciliu, spre deosebire de ceilalți reținuți în dosarul parcărilor cu plată, tratați cu mai puțină clemență. Avocatul lui Grozavu contestă însă afirmațiile procurorilor despre pretinsa recunoaștere a vinei din partea clientul său, așa încât nu e clar dacă se poate face o paralelă cu cazul Shor, cel care s-ar fi „spălat” de păcate prin autodenunț și pâră la adresa partenerului său de afaceri Vlad Filat.
Primarul Dorin Chirtoacă consideră că dosarul parcărilor cu plată, inițiat încă în toamna anului 2015 și reluat abia acum, are conotație politică. Mai ales că, iată, coincidență sau nu, Curtea de Apel a admis, tot în aceste zile, demersul socialiștilor de organizare a unui referendum de revocare a primarului de Chișinău. A fost arestat și un alt demnitar liberal de rang înalt, ministrul Transporturilor Iurie Chirinciuc, acuzat și el într-un dosar de corupție. Această serie de arestări în rândurile liberalilor sunt văzute unanim de analiștii politici drept un mod de presiune asupra PL, care se opune proiectului de vot uninominal, avansat de Vladimir Plahotniuc.
În ce privește publicul, reacțiile s-au împărțit: unii simpatizanți ai liberalilor îi cheamă să iasă de la guvernare, să se alăture forțelor democratice care luptă împotriva tandemului Dodon-Plahotniuc; alții, din contră, proclamă „sfârșitul PL”, care reprezintă, în viziunea lor, un impediment pentru consolidarea Opoziției antioligarhice. Sunt, zic ei, niște falși proeuropeni și unioniști, la fel ca altă dată liderul PPCD Iurie Roșca.
În pofida faptului că a colaborat „responsabil” cu Partidul Democrat, invocând de fiecare dată cauza europeană și interesul național, liberalii își trăiesc azi propriul coșmar al unei justiții pe care au proiectat-o și împărțit-o împreună cu partenerii lor de guvernare. Coordonatorul te menajează atâta timp cât îi ești ascultător, dacă manifești accese de nesupunere, te vei confrunta cu instituțiile statului. Liberalii par să repete astfel soarta PLDM-ului lui Vlad Filat, în disputa acestuia cu Plahotniuc și Partidul Democrat, atunci când s-au situat împotriva fostului premier liberal-democrat. Tot de dragul alianței lor cu PD, Mihai Ghimpu și colegii săi de partid au sabotat-o și denigrat-o pe Maia Sandu, propusă la funcția la prim-ministru în vara lui 2015, și au atacat-o în alegerile prezidențiale din 2016.
Liberalii, apoi, au dat dovadă de miopie politică și, mai grav, și-au sacrificat principiile în numele unei meschine vendete interne, atunci când i-au solicitat lui Igor Dodon, inamicul lor ideologic (!), să-l demită pe ministrul „disident” și „reformist” Anatol Șalaru. Încurajat de această minge ce i-a fost ridicată la fileu de adversari, Dodon a promis eliminarea definitivă a unioniștilor din guvernul Republicii Moldova și și-a lansat campania de subminare a armatei naționale, blocându-i participarea la exercițiile internaționale organizate sub egida NATO.
Dincolo de ceea ce li se poate reproșa ca acțiune politică, declarațiile liberalilor că sunt victime ale unei justiții teleghidate nu trezește dubii. O justiție independentă funcționează impersonal și neutru, de aceea e zugrăvită cu „ochii” legați. O justiție independentă nu recunoaște alți „senzori” decât legea și procedurile sale intrinseci, și pedepsește delictele potrivit probelor acumulate, nu în funcție de oportunități politice. Or, șantajul cu dosare, activarea lor la comandă este o practică veche, verificată în timp, la care nicio guvernare de după 1991 n-a vrut să renunțe.
Mai, socialism, patimi liberale. Mașinistul care schimbă decorurile în Republica Moldova nu obosește niciodată.
