Într-un stat în care prea puține lucruri funcționează cum trebuie – gunoaiele putrezesc pe străzi, primarii sunt arestați sau își conduc orașul prin Skype, dar măcar avem un Parlament coordonat armonios –, cel care ne umple zilele cu zgomot este omniprezentul Igor Dodon. Are o cadență a gesturilor atât de mare și de complexă, încât de la un punct încolo reușește să furnizeze chiar și subiecte de glume. Nu doar în Moldova, ci și în Rusia, acolo unde este oaspete frecvent, devenind un fel de sfetnic de imagine al președintelui Putin, cel pe care nu prea vrea să-l mai viziteze nimeni.
Nu știm dacă relația dintre Dodon și Putin, așa cum ni se înfățișează ea, admite cuvântul „respect”, ci doar slugărnicie, însă ironia pe care acesta din urmă a făcut-o pe seama lui Igor Dodon în văzul lumii, la scenă deschisă –„Întrebați-l pe Dodon, el știe mai bine!” – ne-a lăsat mască. Remarca lui Putin a fost întâmpinată cu hohote de asistența de la forumul economic din Sankt-Petersburg. „Acum stau și mă gândesc”, vorba unui faimos mucalit de la Chișinău, ce-a vrut să sugereze președintele rus? A vrut să spună oare că a încerca să afli dacă Rusia se amestecă în treburile altor țări (căci aceasta a fost întrebarea moderatoarei) este ca și cum l-ai întreba ceva pe Dodon, că ar avea adică aceeași valoare? Sau Putin a vrut să spună că Dodon este persoana ceea mai potrivită să confirme sau să infirme, luând ca exemplu Moldova, teza despre amestecul rusesc… „altfel cum vă imaginați că ar sta pe aceeași scenă cu mine?”
Se pare că Igor Dodon a luat remarca președintelui rus nu ca pe o insultă, ci drept un compliment, totuși cetățenii moldoveni ar trebui să reflecteze la cum arată statul al cărui președinte s-a distribuit de bună voie în rolul unui măscărici, spre amuzamentul țarului de la Moscova? Și asta în timp ce, profitând de ocazie, Dodon a blamat Occidentul, care „se străduiește să ne impună tot ce ne este absolut străin”?
Aceste glume și alte întâmplări hazlii cu Dodon se vor contabiliza și vor alcătui probabil sumarul unei antologii a penibilului, însă mai grav este faptul că un astfel de personaj, cu nelimitate disponibilități de a servi interesele altui stat, deține o funcție atât de importantă și vizibilă. Și că are niște voturi în spate. Din nou, se întreabă toată lumea, care au fost mizele secrete, cu bătaie lungă, ale celor care l-au ajutat să ajungă în această funcție? Pentru că a fost evidentă opțiunea pro-Dodon a puterii de la Chișinău împotriva candidatului proeuropean și antioligarhic Maia Sandu. Este reacția disperată și foarte riscantă a celor care se tem de lege, pentru care pierderea accesului la butoane înseamnă dispariția lor de pe scena politică și poate chiar condamnarea în justiție. Altă explicație nu există.
Să ne amintim cum a reacționat Dodon la știrea despre expulzarea diplomaților ruși – o noutate pentru Republica Moldova. Și Estonia a expulzat spioni ruși, dar Estonia e țară NATO. Noi ce suntem?... Probabil că instituțiile cu atribuții în domeniul securității statului au adunat suficiente mărturii, probe, dovezi care să justifice expulzarea, pentru că nimeni nu vrea tensiuni inutile cu Rusia, avem destule. Ei bine, înainte de a cunoaște aceste probe și dovezi, Dodon a sărit să-i apere pe diplomații ruși și să mustre instituțiile statului, guvernarea „care ne-a umilit partenerul strategic, a îndeplinit comanda americanilor și a europenilor”. Și, dându-și frâu liber mâniei, președintele ales cu cântec a folosit același lexic vulgar, vehiculat în lumea interlopă, rostit pe jumătate în rusă, pe jumătate în română, mai exact în „moldovenește”, aidoma lui Voronin, dascălul său de rit comunist. Dodon a amenințat că se va răfui cu guvernarea. Mai precis, poporul o va face, „iar noi vom susține”… Comportamentul său servil față de Rusia este probabil unic în lume, având în vedere poziția pe care o are Dodon în organigrama statului.
La ședința de ieri a Consiliului Superior de Securitate, prima de acest fel convocată de Dodon, ședință de la care au lipsit, semnificativ, premierul și președintele Parlamentului, fostul socialist a avut un ton mai temperat, dar a ținut să-și reia criticile: SIS-ul a prezentat argumente neconvingătoare împotriva diplomaților ruși declarați spioni, iar el, Igor Dodon, după ce răul în relația cu partenerul strategic a fost comis, va trebui să dreagă lucrurile… Te întrebi și cred că mulți se întreabă, ce secrete de stat i se pot încredința lui Dodon, cât de periculoase pentru Republica Moldova pot fi niște „informații clasificate” ajunse pe mâinile lui? Activitatea lui Igor Nicolaevici la președinție a devenit o problemă tot mai deranjantă, încât nu doar liderii Opoziției proeuropene, ci chiar și voci din arcul guvernamental au declarat că fostul socialist a încălcat de mult „liniile roșii” și riscă o procedură de demitere în baza unor acuzații de înaltă trădare.
Dar și guvernarea care luptă cu propria creatură – Dodon – are o mare problemă: lipsa de credibilitate. E ca o umbră neagră care o însoțește peste tot, de care nu poate scăpa chiar și în crucea amiezii, cum se spune, întunecându-i până și cele mai bune intenții. Partidul Democrat a încercat să trimită semnale moldovenilor cu dispoziții proeuropene și să ofere asigurări de loialitate partenerilor occidentali, numai că nu izbutește să-și țină promisiunile. Cum să lupți cu propaganda antinațională și antioccidentală a Rusiei, dacă tu însuți difuzezi non-stop aceste televiziuni toxice și obții profituri grase din publicitate? Cât de reală este opoziția ta față de Putin și în consonanță cu aliații europeni și cu Statele Unite, care au programe speciale de combatere a influenței rusești, dacă susții financiar separatismul transnistrean, dacă menții dependența energetică a Moldovei de Rusia printr-un nou contract încheiat pe ascuns cu centrala de la Cuciurgan, administrată de ruși?...
Și cum să fii crezut că împărtășești valorile europene, că respecți standardele democratice, dacă îi dai în obraz Comisiei de la Veneția, avertizând-o să se limiteze la observații tehnice și juridice, „dar să nu intervină în ceea ce noi considerăm opțiunea suverană a țării” – l-am citat pe spicherul Candu. În aceste condiții, sigur că mulți vor spune că expulzarea unor spioni ruși și războiul guvernării cu Dodon e doar praf în ochi și demagogie.
De altfel, discursul despre „suveranitatea națională și neamestecul în treburile interne” a fost mereu calul de bătaie al liderilor autoritari în fața Occidentului care le reproșa încălcarea drepturilor omului în țările lor. Într-o democrație matură binomul individul - națiunea, cetățeanul - statul exprimă raporturi complementare (chiar dacă nelipsite de tensiuni), în regimurile opresive acești termeni se află într-un conflict ireconciliabil.
Marea problemă a Republicii Moldova nu este numai prorusul Dodon – un președinte ales cu cântec, care se arată tot mai „kakofonic-dodecafonic”, cum glumea zilele trecute un specialist în sunete –, ci și inconsecvențele guvernării pretins proeuropene, care nu vrea să schimbe nimic, dar ține să fie luată drept un agent al progresului. Ca să nu fim înșelați, ar fi bine să judecăm faptele nu vorbele, să vedem întregul tablou, să nu ne hrănim cu „decupaje de realitate” și cu apeluri pentru cauze care sunt de fapt rodul unor tranzacții oneroase între exponenții acelorași moravuri politice.
