Niciodată nu s-a confruntat Republica Moldova, mai bine zis guvernanții ei, cu o atitudine atât de severă din partea Uniunii Europene. Debursarea celor 100 de milioane de euro, aprobate de Parlamentul European, se va face în funcție de angajamentul Chișinăului pentru reforme, dar și de respectarea strictă a normelor democratice și a statului de drept.
Mult timp Vestul știa că „regele e gol” în Moldova, dar se ferea s-o recunoască de dragul stabilității. Iată că acum nu mai are rețineri, pentru că s-a săturat să verse bani într-un butoi fără fund, deoarece nu de stabilitate în corupție are nevoie Moldova, ci de un salt înainte, de evoluție, de dezvoltare, de europenizare reală.
Proiectul votului mixt, promovat de PD și PSRM, a adus la limită răbdarea europenilor. Despre „capătul răbdării” a vorbit recent și ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, domnul James D. Pettit: „Dacă guvernarea va ignora avizul Comisiei de la Veneţia şi avertizările din partea înalţilor oficiali europeni privind modificarea sistemului electoral, atunci acesta va fi un semnal din partea Moldovei că vectorul european contează mai puţin. Este foarte evident că schimbarea sistemului electoral reprezintă dorinţa Partidului Democrat de a-şi întări puterea şi influenţa politică”.
Atunci când realizau „performanța” debarcării guvernului Streleț și racolau deputați din alte fracțiuni parlamentare, Partidul Democrat și liderul său pesemne aveau convingerea că vor putea guverna prin blitzkrieg-uri, prin schimbări abrupte de agendă, prin lovituri spectaculoase, prin campanii de imagine. Alegerile prezidențiale din toamnă au fost o demonstrație convingătoare a acestei maniere de a gestiona treburile publice: cu scheme, blufuri (când spui una, dar faci alta), cu denigrarea oponenților politici (de exemplu, miile de sirieni care urmau să invadeze Moldova dacă Maia Sandu ajungea președinte). Și pentru toate aceste derapaje nimeni nu a purtat nicio răspundere – politică, penală, morală. CEC-ul, Procuratura au ignorat dezvăluirile presei referitoare la finanțarea ilegală a campaniei electorale a lui Igor Dodon, iar televiziunile lui Plahotniuc au continuat să-i calomnieze pe adversarii politici ai acestuia.
Oricât te-ai da peste cap, numărul combinațiilor pe scena politică este limitat, și pentru că moldovenii nu simt nicio îmbunătățire a calității vieții (o confirmă toate sondajele), regimul a scos din joben uninominalul, apoi votul mixt. Socoteala celor doi aliați neoficiali e simplă: Dodon are electoratul, PD are instituțiile de stat și monopolul media. Și unii, și alții au banii. Această mașinărie poate asigura actualei guvernări, democrat-socialiste, întâietatea și după alegerile parlamentare din 2018.
Auzim deseori din partea diverșilor analiști afiliați Partidului Democrat, care încearcă să justifice reforma electorală criticată, ca niciodată solidar, de opoziția proeuropeană, de societatea civilă și de partenerii noștri occidentali, că orice guvernare, orice partid dorește și-și păstreze puterea, că a-ți „maximiza” șansele electorale este o aspirație legitimă. E-adevărat, lupta politică înseamnă lupta pentru putere. Însă dacă o lume întreagă îți spune că ai dat-o în bară, înseamnă că e ceva defect în această judecată. Propagandiștii puterii tind să mute discuția pe terenul ideilor abstracte, or problema nu sunt virtuțile sau neajunsurile votului mixt, ci intențiile celor care-l promovează, lipsa de credibilitate a actualilor guvernanți. Nu-ți poți dori puterea cu orice preț. Adică prin ignorarea normelor de drept, prin fraudă, prin manipulare, prin intimidarea aleșilor locali, a funcționarilor publici, prin șicanarea oamenilor de afaceri incomozi ș.a.m.d. O asemenea putere este ilegitimă.
Jocurile pe care le fac Plahotniuc și Dodon nu mai înșeală pe nimeni. Ultimul toarnă mereu gaz pe foc. Participarea unei delegații din Coreea de Nord la aniversarea socialiștilor moldoveni este dovada izbitoare că lui Dodon nu-i pasă. Are o triplă asigurare: Putin, coordonatorul de la Chișinău și propriul electorat, suficient de manipulat încât să vadă Rusia ca pe o soluție, în timp ce guvernarea are în persoana socialistului un bau-bau cu care sperie Occidentul. Dodon propune Rusia ca alternativă, dar nimeni dintre jurnaliștii noștri nu l-a întrebat, bunăoară, ce crede despre asasinarea lui Boris Nemțov, despre încălcarea drepturilor omului, despre persecutarea opoziției și a presei independente în Rusia lui Putin? Dodon a mai fost întrebat despre anexarea Crimeii, dar a oferit de fiecare dată răspunsuri evazive, atent să nu supere Moscova.
Un episod relevant pentru starea de fapt a „statalității”, clamate de atâția demagogi politici de la noi, este fuga la Chișinău a lui Evgheni Șevciuk, fostul șef al regimului separatist de la Tiraspol, urmărit de rivalii săi de la Tiraspol. O întâmplare hilară, dar care spune foarte multe despre labilitatea instituțiilor de stat moldovene, despre complicitățile politice și de business între cele două maluri ale Nistrului. Autorităților de la Chișinău le-a picat în brațe un adevărat cadou, doar că nu știu ce să facă cu el. Șevciuk a sfidat Republica Moldova, a organizat referendumuri de independență a Transnistriei, a continuat politica de terorizare a școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului (e doar o mică parte din „palmaresul” său), cu toate acestea Procuratura Generală nu avea deschis niciun dosar penal pe numele acestuia la capitolul „uzurpare a puterii de stat”. Acum ne spune că nici măcar nu știe unde se află Șevciuk.
La fel de tăcute sunt autoritățile – Guvernul, Parlamentul, organele de drept – și în ce privește declarațiile lui Dodon care încurajează separatismul în estul și-n sudul Republicii Moldova, sau cele prin care atentează la independența justiției (vezi litigiul său cu cetățenia moldoveană a lui Traian Băsescu). Un activist civic cu vederi pro-ruse de la Chișinău chema zilele trecute Procuratura să-i tragă la răspundere penală pe toți cei care atentează la onoarea lui Igor Dodon. Dar cum facem cu onoarea acestui popor, lezată în chip sistematic de președintele ales cu cântec? Pe ea cine o apără? Există valori non-negociabile: nu negociezi limba și identitatea unui om, nu negociezi libertatea lui, dreptul său la educație, justiție, la o muncă remunerată echitabil.
Sunt lucruri la care trebuie să mediteze și Opoziția proeuropeană care tinde să preia puterea, pentru că nu are voie să renunțe la criteriile de integritate, cele care fac diferența între ea și „proeuropenii” de la guvernare. Și ar trebui să fie selectivă cu aliații. Nu te poți alia cu oricine, doar pentru a scăpa de „răul absolut” – regimul Plahotniuc. Până la urmă, oamenii te vor vota pentru ceea ce afirmi, pentru valorile pe care le susții, nu doar pentru ceea ce contești. O responsabilitate importantă au și partidele, asociațiile civice care se proclamă unioniste: ar trebui să fie atente ca aspirațiile lor să nu fie folosite în jocurile politicianiste de la Chișinău, în încercările puterii de a discredita Opoziția proeuropeană. A asocia idealul Unirii cu actuala clasă conducătoare, văzută atât de critic de cetățenii moldoveni și de partenerii noștri occidentali, este calea cea mai sigură de a-l compromite.
Despre Republica Moldova se spune că are prea multe complicații pentru o țară atât de mică. Nu ar fi atât de multe, dacă am respecta valorile fundamentale, dacă am trăi în adevăr.
