Observatorii fenomenului politic se întrec în ultimul timp în a contabiliza gesturile anticonstituționale ale lui Igor Dodon, pentru care acesta ar putea fi suspendat. Socialistul ba „scoate” crucea din stema Republicii Moldova, pentru că trebuia să se ducă la inaugurarea președintelui Republicii Islamice Iran, ba ignoră decretele Curții Constituționale, ba se opune unor decizii guvernamentale și declarații ale Parlamentului. Vocabularul său abundă de cuvinte de genul: mă voi împotrivi, nu voi promova, voi bloca, voi interzice etc. Acolo unde a făcut promisiuni, multe fără nicio substanță, pentru că nu are o funcție executivă în Moldova, omul apare ca un „Gică Contra”, după ce știe foarte bine să ofere partea sa de contribuție la opera de colaborare reciproc avantajoasă, PD-PSRM.
Dincolo de prestația sa funambulescă, mai este și latura politică a chestiunii, cea a „pietrei din casă”, într-o zonă de interferență Est-Vest, într-un teatru de război în care Ucraina se apără de agresiunea Federației Ruse. Dodon s-a remarcat periculos cu declarații pro-rusești – fără nicio grijă pentru interesele noastre naționale –, și în același timp cu declarații împotriva Ucrainei și României. Or, după asemenea manifestări de ostilitate, nici cel mai mare clarvăzător n-ar paria pe o întrevedere la nivel înalt a lui Dodon la București și la Kiev.
Lipsit de exigență, cu frâna morală defectă, Dodon are un comportament iresponsabil în raport cu cetățenii moldoveni care își asumă românitatea. Însă degeaba le-ai vorbi lui Dodon și consilierilor săi că România este principalul avocat al Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, zadarnic le-ai aminti de bursele pentru tineri, de pensiile plătite de România basarabenilor cu cetățenie română, de interconectări energetice, de autobuzele școlare, de instituții de cultură construite și renovate din banii contribuabililor români, de reparația sutelor de grădinițe (inclusiv a celei din satul de baștină al socialistului, care, după ce a înjurat România, s-a dus să participe la ceremonia de inaugurare, alături de ambasadorul Daniel Ioniță!). Tocmai aceste argumente întrețin ostilitatea fostului lider PSRM față de România, tocmai ele îi supără pe prietenii și patronii săi din Est.
Oscilațiile de comportament ale lui Dodon au devenit o obsesie și pentru comentatorii moderați, și pentru cei vehemenți. Și cum să fie altfel, dacă acesta, după ce atacă țările vecine, Uniunea Europeană și Statele Unite, schimbă subit macazul, se duce să le mulțumească pentru finanțare, de parcă n-ar avea memoria vorbelor sale insultătoare. Eticheta de politician prorus îi asigură lui Dodon un anumit sprijin electoral, însă comportamentul său ancilar, penibil-subaltern, față de Moscova, ne-a creat o gravă problemă de securitate. Armata Națională suferă masiv din cauza reacțiilor antioccidentale ale lui Dodon, pierde milioane de dolari destinate modernizării și reechipării sale, nu poate participa la exerciții comune, stabilite din timp, cu partenerii din Alianța Nord-Atlantică.
Dodon, prin stridența comportamentului său, ilustrează perfect scindarea societății moldovene. Am avut mereu o parte importantă din populație care s-a opus modernizării, europenizării. Partida pro-rusă a respins consecvent apropierea de Occident, a sabotat-o direct sau prin interpuși, inventând sperietori grotești, cum e aberația deceniului, lansată în ultima campanie electorală, cu cei 30 de mii de sirieni, care urmau să fie aduși de Maia Sandu în Moldova – minciună care a prins la segmentul cel mai naiv, mai manipulabil al electoratului moldovean (prea numeros, din păcate). O altă ilegalitate strigătoare la cer sunt banii cheltuiți de Dodon în alegeri, fonduri care i-au sosit prin firme offshore. Instituțiile statului – CEC-ul, Procuratura, CNA – au refuzat să cerceteze această infracțiune în pofida apelurilor din partea Opoziției și a societății civile, pentru a nu fi obligate să-l elimine pe socialist din competiția electorală. Iată ce pățești când aplici justiția selectiv și în funcție de interesul politic: creezi un pericol la adresa siguranței naționale!
După ce a mințit sfruntat în scrutinul prezidențial, parada de „smerenie creștină” a lui Dodon, aparițiile sale în mijlocul cohortelor de preoți pravoslavnici, pe lângă faptul că stârnesc un sentiment de jenă și repulsie, mai sunt și scandaloase ca mesaj: Moldova este un stat laic, îngemănarea puterii politice cu Biserica Ortodoxă, pe care o poți vedea doar în Rusia, e un delict împotriva democrației și a libertății de conștiință a cetățenilor.
Igor Dodon nu-și poate reprima ispita imitației. Vladimir Putin apare la bustul gol, se scaldă în râurile reci ale Siberiei, gonește o știucă pe sub apă ca s-o împuște cu harponul, iar Dodon se scufundă într-o copcă de gheață de Bobotează și se duce în trening sportiv, de culoare albă, să se închine la Muntele Athos, însoțit… de Partidul Socialiștilor (o contradicție în termeni!). Însă dacă aceste gesturi de epigon le poți trece la categoria „desene vesele”, cum li se spunea în URSS, sau „benzi desenate”, cum le-am zice noi azi, prieteniile afișate ale lui Dodon – Coreea de Nord, Iranul –, alături de lipsa sa totală de exigență în raporturile cu Federația Rusă –, creează un deserviciu enorm de imagine Republicii Moldova.
Partidul Democrat, care l-a susținut pe Dodon în alegeri, împărțind frățește cu el solidaritatea votului mixt, dar și o sumedenie de funcții de ambasadori, judecători și posturi de conducere la întreprinderi profitabile, pare acum tot mai deranjat de elucubrațiile socialistului și de sabotarea de către acesta a relațiilor noastre externe. Declararea lui Rogozin drept persona non grata a ricoșat dureros în Dodon, căruia i s-a arătat de fapt „locul”. Spicherul Andrian Candu n-a pregetat să-i amintească lui Dodon de prerogativele sale limitate. Marian Lupu, șeful fracțiunii PD, a vorbit despre „jenanta dependență” a lui Dodon de Rusia (sună totuși surprinzător această expresie din gura unui om politic care se grăbea deunăzi să asigure Moscova că Declarația Parlamentului moldovean cu privire la retragerea trupelor ruse nu e nicidecum o manifestare inamicală la adresa Kremlinului!; dar ce-ar spune „prietenul” Narîșkin?).
Cu toate criticile formulate, guvernarea, mai exact coordonatorul Plahotniuc, consideră că suspendarea lui Dodon ar fi prematură, întrucât l-ar putea victimiza. Cu alte cuvinte, să scoți „piatra din casă”, de care te împiedici la tot pasul, ar fi contraproductiv din punct de vedere politic.
Guvernarea ar trebui să hotărască ce vrea: să nu-i crească șansele electorale ale lui Dodon sau să și le îngroape definitiv pe ale sale? E ridicol să-l trimiți în justiție pe un fost deputat (Bolboceanu), despre care se zice că ar fi vândut, pe ascuns, secrete serviciilor de informații rusești, iar trădarea la vedere pe care o profesează președintele ales cu cântec să o tolerezi, să o tratezi prin prisma unor calcule politicianiste. Dacă vrea să-și mai salveze un rest de obraz, PD ar trebui să rupă toate înțelegerile cu socialiștii, inclusiv să abroge legea votului mixt, pe care a adoptat-o cu sila, sfidând aliații europeni și americani ai Republicii Moldova, și să se întoarcă urgent la agenda Acordului de Asociere.
Nu există altă cale. Nu poți flirta, vorba ceea, și cu Răul, și cu bunul Dumnezeu.
