Vizita lui Traian Băsescu în Moldova, la Chișinău și în teritoriu, însoțit de liderii PUN, s-a bucurat de o mediatizare neobișnuită în presa moldoveană. Până și televiziunea publică a consemnat evenimentul pe un ton pozitiv, fapt greu de imaginat într-o perioadă pe care o mai ținem minte, când cuvinte ca „România”, „limba română”, necum „Unirea” sau „două state românești”, le dădeau mari indigestii șefilor din Dealul Schinoasei.
Traian Băsescu, fostul președinte al României, are capacitatea să atragă simpatiile moldovenilor, nu doar pentru meritele sale incontestabile legate de apropierea celor două maluri de Prut – să ne amintim, de pildă, că în perioada mandatelor sale a fost reluat procesul de redobândire a cetățeniei române pentru basarabeni și că a crescut numărul de burse de studii oferite tinerilor din stânga Prutului –, ci și datorită unui stil personal inconfundabil care „deschide” inima alegătorilor. Pe cât de popular îl făcea spiritul său justițiar în România, pe când era președinte (lui Traian Băsescu i se datorează apariția unor instituții ca DNA, de combatere a corupției la vârf), pe atât de agreat este domnul Băsescu între Prut și Nistru, grație unionismului său manifest.
Traian Băsescu știe să formuleze tranșant observații pe seama chestiunilor interne din Republica Moldova și a problemelor de geopolitică. Știe să atace, calculat, dozat, Puterea și Opoziția de la Chișinău, încercând să sporească șansele partidului al cărui președinte de onoare este. Intervențiile sale au fost deja comentate, cu entuziasm de unii, cu ostilitate de alții. O a treia categorie de observatori, mai prudentă, a avut dexteritatea și răbdarea să-i găsească inconsecvențe în declarații, opinii care nu ar rezista la o verificare imediată și punctuală pe terenul realității.
Descinderea unor politicieni români în Basarabia nu este o noutate. Era firesc, în perioada de după debarcarea regimului Voronin, atât de bogată în promisiuni, să ne cunoaștem mai bine, să ne intersectăm în opinii și viziuni. Oamenii de cultură, jurnaliștii, profesioniștii din cele mai diverse domenii din Moldova și România, din fericire, colaborează și interacționează de ani buni fără nicio opreliște.
Politica însă e altceva. Politica e despre putere și, uneori, despre frontiere. Și dacă până acum oamenii politici, partidele românești râvneau la sufragiile basarabenilor cu cetățenie română în alegerile din România, parlamentare și prezidențiale, de data aceasta implicarea dlui Băsescu vizează lupta politică internă din Republica Moldova. Aceasta-i noutatea. Fostul președinte român își propune să atragă voturi pentru un partid basarabean, în așa fel ca, odată trecut pragul electoral în 2018, politicienii din Partidul Unității Naționale (PUN) să realizeze la Chișinău, în 2022, declară ei, o majoritate guvernamentală unionistă.
Nu știm cât de eficiente vor fi vizitele electorale ale lui Traian Băsescu în Republica Moldova. Deocamdată, președintele de onoare al PUN trebuie să-și rezolve problema cetățeniei moldovene, care i-a fost retrasă în mod abuziv și voluntarist de Dodon. Va reuși domnul Băsescu să figureze în capul listei PUN în alegeri sau va tracta doar pe post de „spirit tutelar” partidul fondat de Anatol Șalaru? Rămâne de văzut.
În același context, al înfrățirii partinice inter-românești, să amintim și recenta vizita la Chișinău a lui Ludovic Orban, președintele PNL, principalul partid de opoziție din România, care s-a întâlnit cu aliații săi politici din Moldova, pledând pentru unificarea Opoziției proeuropene și antioligarhice de la Chișinău – PAS, PLDM și Platforma DA –, pentru salvarea democrației și cursului pro-occidental în Basarabia.
E ușor de observat că cei doi lideri români, Traian Băsescu și Ludovic Orban, au simpatii diferite în mediul politic moldovean, ceea ce, până la urmă, nu trebuie să deranjeze. Dincolo de valorile naționale, românești, pe care le împărtășim, a-ți cultiva familia ideologică este un semn de normalitate, la care Basarabia aproape că nu-și permite să viseze. Că suntem departe de normalitate, s-a văzut din felul cum s-au grăbit unii să speculeze, cu prilejul acestor vizite, simpatiile sau neînțelegerile dintre politicienii români și cei basarabeni. Fruntașii PUN, apreciați de Traian Băsescu, au fost declarați „unioniști adevărați”. Cei la adresa cărora fostul președinte român a formulat unele critici ar mai avea de lucrat până se vor alinia „formulei corecte”.
În același timp, există forțe interesate să cultive un conflict artificial între unioniștii „puri”, pe de o parte, și opoziția proeuropeană și antioligarhică, pe de altă parte, cea care nu și-a ales drept teză principală Unirea, ci își propune obiective mai „telurice”: eliminarea corupției și sărăciei din Republica Moldova, pe care le consideră obstacole atât pe calea integrării europene, cât și în ceea ce privește o eventuală unire cu România. Întrucât e greu să crezi că în lipsa unor instituții de drept autentice, independente, în Republica Moldova, o unificare politică a celor două state, fie și puternic legate cultural, va fi lesne de realizat.
Lăsând ipocrizia de o parte, trebuie spus că ceea ce desparte partidele pro-românești și proeuropene este atitudinea lor față de actuala putere de la Chișinău. Biografiile unor lideri, legăturile lor cu guvernarea oligarhică, alimentează șirul de animozități, replici și suspiciuni reciproce.
După ce în ultimii ani ideea integrării europene a fost discreditată sub guvernările corupte, ar fi de-a dreptul tragic ca și Unirea, idealul pentru care au suferit atâtea generații de basarabeni, să devină obiectul unor manipulări din partea celor interesați să conserve status quo-ul actual, convenabil oligarhiei locale, transpartinice. O recentă dovadă: actuala putere a refuzat să corecteze Articolul 13 din Constituție, a refuzat să legifereze limba română. A procedat așa probabil pentru a-și putea ține laolaltă pestrița „majoritate absolută” din parlament și, în mod cert, pentru a-și continua jocul la două capete, un joc „curat moldovenesc”: și cu rușii, și cu românii. Aici trebuie tras un semnal de alarmă.
Tendința de a oculta sursa răului – recte: statul captiv –, alimentată și de tot felul de etichetări și idiosincrazii personale în tabăra Opoziției, dăunează enorm curentului pro-european, care este și unionist în bună măsură. Nu vorbesc de partide, vorbesc de electorat, tot mai debusolat și mai descurajat. Și asta în situația în care Opoziția are deocamdată șanse puține să obțină o majoritate parlamentară astfel încât să dicteze agenda politică în Moldova. Dacă adunăm cifrele din sondaje ale Opoziției antioligarhice și ale „unioniștilor instituționalizați”, cu toții rămân sub nivelul curentului politic care vrea aderarea Moldovei la „uniunea siberiană”.
Politicienii români, partidele din România, ar proceda corect dacă ar transmite un mesaj de unitate partidelor pro-Vest basarabene, dacă le-ar îndemna să înceteze să-și măsoare gradul de „unionism” și „românism”, ci să facă totul pentru a crește scorul electoral comun, capabil să trimită PSRM și pe ceilalți sateliți ai Moscovei în opoziție…
În timp ce Chișinăul se complace în combinații și dispute politice, provincia moldoveană trăiește cu alte griji. De asta se poate convinge oricine mai pleacă la țară și discută cu oamenii de acolo. Exodul a luat proporții de masă, spitalele sunt într-o stare jalnică, medicii strâng din umeri neputincioși, lipsiți de medicamente și echipamente moderne. În învățământul raional se reinstalează temeinic nepotismul: profesori cu vechime și respect pentru exigența didactică sunt eliminați pentru a face loc conformiștilor de „școală nouă”, care nu se sfiesc să pună note elevilor contra unor beneficii în plic.
Confruntată cu prăbușirea „Basarabiei profunde”, agitația politică de la Chișinău seamănă cu preocuparea iresponsabilă a unor inși răsfățați, rupți de realitate. Dacă această separație între capitală și provincie se menține, la alegerile din 2018 vom avea surpriza neplăcută că nu gradul de unionism și europenitate va înclina balanța puterii, ci sărăcia și disperarea moldovenilor. Iar profitorii vor fi socialiștii lui Dodon și Vladimir Putin.
