Linkuri accesibilitate

Secția de votare din Frankfurt și-a reluat activitatea după o alertă cu bombă


Secția din Frankfurt pe Main reamplasată pe un stadion

După o pauză de o oră cauzată de o alertă cu bombă, care s-a dovedit falsă, a fost reluată votarea la o secție aglomerată deschisă în orașul german Frankfurt pe Main în turul doi de scrutin al alegerilor prezidențiale moldovene. Anunțul reluării votării a fost făcut de Comisia Electorală Centrală, după ce poliția germană a făcut verificări la secția nr. 1/349. Amplasată pe un stadion, este una dintre cele mai aglomerate din cele 139 de secții de votare deschise în străinătate, imagini difuzate de presă înfățișând cozi duble de sute de metri. Ceva mai devreme, Consulatul general al R. Moldova din Frankfurt a chemat alegătorii să se deplaseze pentru a vota în alte orașe apropiate, avertizând că cele cinci mii de buletine de vot de care dispune se pot epuiza. Partidul PAS tocmai avertizase că, în diaspora occidentală, unde candidata sa, Maia Sandu, se bucură de un sprijin masiv, pot exista provocări pe care le-ar pregăti suporterii candidatului puterii, Igor Dodon.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG