Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană recomandă țărilor membre să elaboreze o abordare comună privind tehnologia 5G


Waiter hand holding an empty digital tablet with smart city and 5G network wireless systems and internet of things.
Waiter hand holding an empty digital tablet with smart city and 5G network wireless systems and internet of things.

Comisia Europeană a adoptat vineri o recomandare în care invită statele membre să elaboreze o abordare comună privind implementarea tehnologiei 5G și să impulsioneze investițiile în infrastructura necesară conectivității în bandă largă de foarte mare capacitate.

Oficialii europeni susțin că o astfel de strategie reprezintă piatra de temelie a transformării digitale și un pilon esențial al redresării economice.

Potrivit comisarului responsabil cu o Europă pregătită pentru era digitală, Margrethe Vestager, conectivitatea în bandă largă și conectivitatea 5G pun bazele transformării digitale și ecologice a economiei, în domenii precum transportul și energia, sănătatea și educația sau producția și agricultura.

Prin recomandarea adoptată vineri, Comisia Europeană invită statele membre să își unească eforturile în vederea elaborării, până la 30 martie 2021, a unei abordări comune, sub forma unui set de instrumente de bune practici pentru instalarea în timp util a rețelelor fixe și mobile de foarte mare capacitate, inclusiv a rețelelor 5G.

XS
SM
MD
LG