Linkuri accesibilitate

Comisia Națională de Sănătate din China spune că numărul de cazuri noi de coronavirus a scăzut


Comisia Națională de Sănătate din China a informat că duminică numărul cazurilor noi de infectări cu coronavirus a fost de 2009, față de 2641 cu o zi înainte. Numărul deceselor înregistrate duminică a fost de 142, cu unul mai puțin decât sâmbătă. Toate decesele, cu patru excepții, au avut loc în provincia Hubei, unde a izbucnit epidemia. Purtătorul de cuvânt al Comisiei, Mi Feng, a spus că efectul campaniei medicale începe să se vadă. Asistența medicală sporită și măsurile preventive luate în Hubei au făcut ca proporția cazurilor critice să scadă, a mai spus Mi. În afara Chinei continentale, au fost înregistrate cam 500 de cazuri în aproximativ 20 de țări și teritorii, cu patru decese : în Japonia, Hong-Kong, Filipine și Franța. Cel mai mare focar în afara Chinei este nava de croazieră Diamond Princess, aflată în carantină în portul japonez Yokohama. Duminică, autoritățile japoneze au informat despre 70 de noi cazuri de îmbolnăvire la bordul navei, astfel că bilanțul total este de 355 de cazuri în rândul celor 3700 de pasageri și membri ai echipajului aflați la bord când nava a acostat. Pe Diamond Princess se află și trei moldoveni, despre care autoritățile moldovene au spus vineri că sunt sănătoși.

XS
SM
MD
LG