Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană ar putea suspenda planul post-Covid de 7 miliarde de euro pentru Ungaria


Premierul ungar Viktor Orban în prima zi a summitului UE de la Bruxelles, când a fost confruntat cu criticile multor lideri europeni pentru legea anti LGBTQQ, 24 iunie 2021.

Comisia Europeană ar putea să suspende deblocarea celor 7 (șapte) miliarde de euro care i-ar fi revenit Ungariei (7,2 miliarde, mai precis) în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru ieșirea din criza produsă de Covid-19.

Ar fi prima oară că se aplică această regulă a condiționării, prin suspendarea fondurilor destinate Ungariei, până când nu se vor lămuri condițiile folosirii lor.

Suspendarea pachetului ce i-ar reveni Ungariei ar fi până când Ungaria va crea un mecanism anti-fraudă care să ofere toate garanțiile că fondurile primite de Ungaria nu vor ajunge în buzunarele greșite. Ungaria a refuzat să participe la parchetul european, condus de Codruța Kövesi, la care vor participa 22 din cele 27 de țări ale UE (mai puțin Ungaria, Polonia, Suedia, Danemarca și Irlanda). Asta înseamnă că Parchetul UE nu ar putea ancheta asupra folosirii fondurilor europene, așa încât instituțiile UE cer acum garanții suplimentare.

Săptămâna trecută, grupul parlamentar Renew Europe (textul scrisorii Renew aici) a cerut în mod formal Comisiei să ia această decizie.

Potrivit șefului grupului Renew, Dacian Cioloș, decizia a fost luată deja (iar Renew a publicat un comunicat de presă în acest sesn), chiar dacă nu a fost anunțată în mod formal. Dacian Cioloș a spus:

“Comisia a făcut un act în direcția cea bună. Dar idea nu este de amâna banii doar pentru a amâna. E nevoie de garanții solide, ca în cazul tuturor țărilor, pentru că deocamdată nu avem nicio garanție că banii vor fi folosiți onest și că vor profita cetățenilor maghiari.”

I se va cere acum lui Viktor Orbán să acorde oficiului European anti-fraudă, OLAF, instrument deja existent, accesul la lista beneficiarilor fondurilor și excluderea de pe listă a persoanelor, firmelor sau instituțiilor cu un trecut de fraudă dovedită. De asemenea, se cere anularea legilor maghiare care îngreunează sau interzic accesul presei de investigație la proiecte și la folosirea fondurilor.

Uniunea Europeană a mai pregătit și o scrisoare oficială în care avertizează Ungaria că se află în situație de infracțiune, după adoptarea luna trecută a legii anti-LGBT, care este contrarie dreptului european. Parlamentul European a discutat de asemenea astăzi, în plenară, chestiunea legii maghiare anti-LGBT.

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a declarat că legislația din Ungaria foloseste ca pretext protecția copiilor, pentru a discrimina persoane din cauza orientarii lor sexuale. In opinia doamnei von der Leyen această lege este „o rușine”: „Europa nu va permite ca părți ale societății să fie stigmatizate, nici din cauza celor pe care îi iubesc, nici din cauza vârstei, etniei, opiniilor lor politice sau credințelor lor religioase - pentru că noi nu trebuie să uităm niciodată că atunci când ne ridicam în apărarea unor segmente ale societății, ne ridicam pentru libertățile întregii noastre societăți.”

Uniunea Europeană a mai pregătit o scrisoare oficială în care avertizează Ungaria că se află în situație de infracțiune, după adoptarea luna trecută a legii anti-LGBTQ, care este contrarie dreptului european.

Întrebată astăzi în plenul Parlamentului de către europarlamentarul Renew Guy Verhofstadt dacă pachetul pentru Ungaria va fi suspendat, comisarul Vera Jourava a răspuns mai întâi afirmativ, înainte de a completa: „Sigur - Comisia poate opri lucrurile când constatăm probleme grave, dar nu pot confirma în acest moment că acest lucru s-a întâmplat.”

Ungaria și Polonia sunt cei mai mari beneficiari ai fondurilor europene. Ungaria primește înapoi de șase ori mai mult decât plătește la bugetul comun.

În iulie anul trecut, cei 27 de membri avuseseră nevoie de un maraton de patru zile și patru nopți pentru a cădea de acord asupra uriașului buget de peste 1,1 trilioane de euro pentru perioada 2021-2027, cărora li se adaugă fondul special de 750 miliarde euro, împrumutați în comun, pentru a lupta împotriva pandemiei. Compromisul găsit atunci pentru a învinge reticențele nordicilor, care contribuie net la bugetul comun, primind înapoi mai puțin decât plătesc, a fost tocmai acesta: a lega atribuirea fondurilor de respectarea democrației

Ungaria și Polonia nu au fost de acord și o vreme au blocat aprobarea pachetului de 750 de miliarde de euro, blocând astfel de facto și bugetul total pe perioada 2021-2027, deoarece nu doreau condiționarea fondurilor de respectarea democrației.

Este prima oară că se aplică această regulă a condiționării, prin suspendarea, astăzi, a fondurilor destinate Ungariei până când nu se vor lămuri condițiile folosirii lor.

Luni, raportul anual al organizației jurnaliștilor Reporteri fără Frontiere
(Reporters sans Frontières) a pus pentru prima data o țară din UE pe lista „dușmanilor presei” ( despre care am scris aici ): Ungaria lui Viktor Orbán!

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG